CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ

 

 

    CARTEA I

    Competenţa instanţelor judecătoreşti

 

    TITLUL I

    Competenţa după materie

 

    ART. 1

    Judecătoriile judecă:

    1. în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe;

    2. plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

    3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

    ART. 2

    Tribunalul judecă:

    1. în primă instanţă:

    a) procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani;

    b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;

    c) conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe;

    d) procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel;

    e) procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială;

    f) procesele şi cererile în materie de expropriere;

    g) cererile pentru încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei;

    h) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale;

    i) cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor date în ţări străine;

    2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă;

    3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului;

    4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

    ART. 3

    Curţile de apel judecă:

    1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;

    2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;

    3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;

    4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

    ART. 4

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

    1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

    2. recursurile în interesul legii;

    3. *** Abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003;

    4. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.

    ART. 4^1

    Competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu arbitrajul reglementat de cartea IV aparţine instanţei care ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond, în lipsa unei convenţii arbitrale.

 

    TITLUL II

    Competenţa teritorială

 

    ART. 5

    Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.

    ART. 6

    Când pârâtul, în afară de domiciliul său, are în chip statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări sau îndeletniciri, pentru obligaţiile patrimoniale şi care sunt născute sau care urmează să se execute în acel loc.

    ART. 7

    Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.

    Cererea se poate face şi la instanţa locului unde ea are reprezentanţă, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.

    Cererea împotriva unei asociaţii sau societăţi fără personalitate juridică se face la instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit înţelegerii dintre asociaţi, i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiei ori societăţii, iar, în lipsa unei asemenea persoane, la instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi. În acest din urmă caz, reclamantul va putea cere instanţei numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaţilor.

    ART. 8

    Cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale, se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul.

    Când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt deopotrivă competente, cererile în care figurează persoanele arătate la alin. 1 se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţă a judeţului, iar în Capitală, la judecătoria sectorului 4.

    ART. 9

    Cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută la instanţa competentă pentru oricare dintre ei; în caz când printre pârâţi sunt şi obligaţi accesorii, cererea se face la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

    ART. 10

    În afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe:

    1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;

    2. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil, în acţiunile în justificare sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se află imobilul;

    3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată;

    4. în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii;

    5. în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire;

    6. în cererile împotriva unei femei căsătorite*) care are reşedinţa obişnuită deosebită de aceea a soţului, instanţa reşedinţei femeii;

    7. în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere, instanţa domiciliului reclamantului;

    8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.

------------

    *) Textul trebuie considerat abrogat implicit ca urmare a consacrării principiului constituţional al egalităţii sexelor.

 

    ART. 11

    În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află:

    1. domiciliul asiguratului;

    2. bunurile asigurate;

    3. locul unde s-a produs accidentul.

    Alegerea competenţei prin convenţie este nulă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire.

    Dispoziţiile de mai sus nu se aplică în materie de asigurări maritime şi fluviale.

    ART. 12

    Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

    ART. 13

    Cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele.

    Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.

    ART. 14

    În materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului:

    1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;

    2. cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;

    3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar.

    ART. 15

    Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal.

    ART. 16

    Cererile în materia reorganizării judiciare şi a falimentului sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului.

 

    TITLUL III

    Dispoziţii speciale

 

    ART. 17

    Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.

    ART. 18

    În cererile pentru constatarea existenţei sau neexistenţei vreunui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având de obiect executarea prestaţiunii.

    ART. 18^1

    Instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.

    ART. 19

    Părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16.

 

    TITLUL IV

    Conflictele de competenţă

 

    ART. 20

    Există conflict de competenţă:

    1. când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece aceeaşi pricină;

    2. când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.

    ART. 21

    Instanţa, înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă, va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului.

    ART. 22

    Conflictul ivit între două judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de acel tribunal.

    Dacă cele două judecătorii nu ţin de acelaşi tribunal sau dacă conflictul s-a născut între o judecătorie şi un tribunal, sau între două tribunale, competentă este curtea de apel respectivă.

    Dacă cele două instanţe în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, precum şi conflictul între două curţi de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Există conflict de competenţă, în sensul art. 20, şi în cazul în care el se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdicţională. În acest caz, conflictul de competenţă se rezolvă de instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei în conflict, dispoziţiile art. 21 fiind aplicabile.

    Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Hotărârea este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare, cu excepţia celei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este irevocabilă.

    ART. 23

    Când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina.

 

    TITLUL V

    Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor

 

    ART. 24

    Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare.

    De asemenea nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricină.

    ART. 25

    Judecătorul care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa este dator să înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la judecarea pricinii.

    ART. 26

    Abţinerea se propune de judecător şi se judecă potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31 şi 32.

    ART. 27

    Judecătorul poate fi recuzat:

    1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;

    2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;

    3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;

    4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;

    5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;

    6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;

    7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;

    8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;

    9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.

    ART. 28

    Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutore, curator sau director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii.

    Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.

    Pentru aceleaşi motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător.

    ART. 29

    Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte şi înainte de începerea oricărei dezbateri.

    Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.

    Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abţine.

    ART. 30

    Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat.

    În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, cererea de recuzare se judecă de instanţa ierarhic superioară.

    Alineatul 3 *** Abrogat prin Legea nr. 219/2005.

    Cererile de recuzare a instanţelor ierarhic superioare formulate la instanţa care soluţionează litigiul sunt inadmisibile.

    ART. 31

    Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.

    Nu se admite interogatoriul sau jurământul*) ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.

    În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedură.

------------

    *) Conform art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, "jurământul" - ca mijloc de probă - se elimină din tot cuprinsul Codului de procedură civilă.

 

    ART. 32

    Încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţă publică.

    Dacă recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea pricinii.

    Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.

    ART. 33

    Instanţa superioară învestită cu judecarea cererii de recuzare în cazurile prevăzute de art. 30 alin. 2 va dispune trimiterea pricinii la o instanţă de acelaşi grad, în cazul când găseşte că cererea de recuzare este întemeiată.

    Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază spre judecare instanţei inferioare.

    ART. 34

    Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac.

    Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.

    Când instanţa superioară de fond*) constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă.

------------

    *) Instanţa superioară de fond este instanţa de apel.

 

    ART. 35

    Abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.

    ART. 36

    Dispoziţiile prezentului titlu, în afară de art. 24 şi 27 pct. 7, se aplică şi procurorilor, magistraţilor asistenţi şi grefierilor.

 

    TITLUL VI

    Strămutarea pricinilor

 

    ART. 37

    Când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asistenţii judiciari ai instanţei, cealaltă parte poate să ceară strămutarea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad.

    Strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică. Bănuiala se socoteşte legitimă de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurării pricinii, calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale. Constituie motive de siguranţă publică acele împrejurări care creează presupunerea că judecata procesului la instanţa competentă ar putea produce tulburarea ordinii publice.

    ART. 38

    Strămutarea pentru motiv de rudenie sau afinitate trebuie cerută mai înainte de începerea oricărei dezbateri; cea întemeiată pe bănuială legitimă sau pe siguranţă publică se poate cere în orice stare a pricinii.

    Strămutarea pentru siguranţă publică se poate cere numai de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    ART. 39

    Cererea de strămutare întemeiată pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanţa imediat superioară.

    Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    ART. 40

    Cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu.

    Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgenţă această măsură instanţei respective.

    În caz de admitere, pricina se trimite spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad.

    Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate.

    Această instanţă va fi înştiinţată de îndată despre admiterea cererii de strămutare. În cazul în care instanţa a săvârşit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.

    Alineatul 6 *** Abrogat  prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.

 

    CARTEA a II-a

    Procedura contencioasă

 

    TITLUL I

    Părţile

 

    CAP. 1

    Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale

 

    ART. 41

    Orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

    Asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

    ART. 42

    Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor.

    ART. 43

    Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.

    Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte.

    ART. 44

    În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu are reprezentant legal.

    Dispoziţiile alin. 1 se aplică, în mod corespunzător, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

    Numirea acestor curatori*) se va face de instanţa competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.

------------

    *) Numirea tutorelui şi a curatorului se face, potrivit art. 152 din Codul familiei, de către autoritatea tutelară, astfel încât instanţele nu mai pot numi direct pe curatori, ci sunt obligate a cere autorităţii tutelare competente numirea acestora.

 

    ART. 45

    Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

    În cazul în care procurorul a pornit acţiunea, titularul dreptului la care se referă acţiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi de dispoziţiile prevăzute în art. 246, 247 şi 271 - 273, iar în cazul în care procurorul şi-ar retrage cererea, va putea cere continuarea judecăţii.

    Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

    În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii.

    Procurorul poate, în condiţiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri, iar în cazurile prevăzute de alin. 1 poate să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea persoanelor prevăzute la acel alineat.

    ART. 45^1

    Actele procesuale de dispoziţie reglementate de art. 246, 247 şi 271 - 273 sau de alte dispoziţii legale, făcute în orice proces de reprezentanţii persoanelor prevăzute la art. 45 alin. 1, nu vor împiedica judecata, dacă instanţa apreciază că ele nu sunt în interesul acelor persoane.

    ART. 46

    Abrogat prin Decretul nr. 38/1959.

 

    CAP. 2

    Persoanele care sunt împreună reclamante sau pârâte

 

    ART. 47

    Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză.

    ART. 48

    Actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu pot folosi nici păgubi celorlalţi.

    Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc şi celorlalţi. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile. Reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înfăţişat sau nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuşi să fie citaţi.

 

    CAP. 3

    Alte persoane care pot lua parte la judecată

 

    Secţiunea I

    Intervenţia

 

    ART. 49

    Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane.

    Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.

    Ea este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia.

    ART. 50

    Cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.

    Ea se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor.

    Cu învoirea părţilor, intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel.

    ART. 51

    Cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs.

    ART. 52

    După ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei.

    Încheierea nu se poate ataca decât o dată cu fondul.

    După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi, în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta va trebui depusă.

    ART. 53

    Cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.

    ART. 54

    În intervenţia făcută în interesul uneia din părţi, cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine.

    ART. 55

    Intervenţia se judecă o dată cu cererea principală. Când însă judecarea cererii ar fi întârziată prin intervenţia în interes propriu, instanţa poate hotărî despărţirea ei spre a fi judecată deosebit.

    ART. 56

    Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.

 

    Secţiunea a II-a

    Chemarea în judecată a altor persoane

 

    ART. 57

    Oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

    Cererea făcută de pârât se depune o dată cu întâmpinarea. Când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

    Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe.

    Cererea va fi motivată şi se va comunica atât celui chemat, cât şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar.

    ART. 58

    Cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.

    ART. 59

    În cazul prevăzut de art. 58, când pârâtul chemat în judecată pentru o datorie bănească recunoaşte datoria şi declară că voieşte să o execute faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul, el va fi scos din judecată dacă depune suma datorată.

    În acest caz, judecata va urma numai între partea reclamantă şi cel chemat în judecată.

 

    Secţiunea a III-a

    Chemarea în garanţie

 

    ART. 60

    Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.

    În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate, la rândul său, să cheme în garanţie o altă persoană.

    ART. 61

    Cererea va fi făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pârât se va depune o dată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

    Cererea de chemare în garanţie făcută de reclamant se poate depune, până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe.

    ART. 62

    Instanţa va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanţie şi, dacă întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta urmează să fie depusă de cel chemat în garanţie.

    ART. 63

    Cererea de chemare în garanţie se judecă o dată cu cererea principală.

    Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit.

 

    Secţiunea a IV-a

    Arătarea titularului dreptului

 

    ART. 64

    Pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.

    ART. 65

    Cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată şi se va depune o dată cu întâmpinarea, iar, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

    Cererea va fi comunicată celui arătat ca titular, împreună cu citaţia, copiile de pe cerere şi înscrisurile de la dosar.

    ART. 66

    Dacă cel arătat ca titular recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată.

    Când cel chemat nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului, se vor aplica dispoziţiile art. 58.

 

    CAP. 4

    Reprezentarea părţilor în judecată

 

    ART. 67

    Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

    Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.

    Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu şi nici reşedinţă în ţară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.

    ART. 68

    Procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor*).

    Dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă.

    Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecăţii, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în această privinţă; el poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau pentru anumită instanţă.

    Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.

    Asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor sau licenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv.

    De asemenea asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorii când partea este reprezentată prin soţ sau rudă până la al patrulea grad inclusiv.

------------

    *) A se vedea Legea nr. 51/1995, republicată, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

 

    ART. 69

    Recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale.

    Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi.

    ART. 70

    Când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o dispoziţie judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.

    ART. 71

    Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.

    ART. 72

    Renunţarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părţi decât de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în şedinţă în prezenţa părţii.

    Mandatarul care renunţă la împuternicire este ţinut să înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul cât şi instanţa, cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de înfăţişare sau de împlinirea termenelor căilor de atac.

    ART. 73

    Abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.

 

    CAP. 5

    Asistenţa judiciară*)

 

    *) A se vedea, cu privire la asistenţa judiciară, Legea nr. 51/1995, republicată, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

 

    ART. 74

    Cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor unei judecăţi, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate cere instanţei să-i încuviinţeze asistenţă judiciară.

    ART. 75

    Asistenţa judiciară cuprinde:

    1. acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar şi a cauţiunilor;

    2. apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat delegat de baroul avocaţilor.

    Asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricând în cursul judecăţii, în totul sau numai în parte.

    ART. 76

    Cererea de asistenţă judiciară se face în scris şi se depune la instanţa de judecată pentru situaţiile prevăzute la art. 75 alin. 1 pct. 1 sau, după caz, la baroul avocaţilor pentru situaţiile prevăzute la art. 75 alin. 1 pct. 2, potrivit legii.

    Sumele necesare asistenţei judiciare gratuite se stabilesc anual prin legea bugetului de stat*).

------------

    *) Conform art. 3 din Legea nr. 219/2005, dispoziţiile alin. (2) al art. 76 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2006.

     

    ART. 77

    Cererea va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită asistenţa, identitatea, domiciliul şi starea materială a solicitantului, ataşându-se, totodată, dovezi scrise despre veniturile sale şi despre obligaţiile de întreţinere sau de plată pe care el le are faţă de alte persoane.

    Instanţa va cerceta cererea, putând solicita în legătură cu aceasta lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii scrise autorităţilor competente.

    Asupra cererii instanţa se va pronunţa, fără dezbateri, prin încheiere dată în camera de consiliu.

    Cererea împreună cu încheierea de încuviinţare a asistenţei prevăzute la art. 75 alin. 1 pct. 2 se trimit, de îndată, baroului, pentru a proceda la asigurarea asistenţei judiciare în cauză, potrivit legii.

    ART. 78

    Orice parte interesată va putea înfăţişa oricând instanţei dovezi cu privire la situaţia reală a celui căruia i s-a încuviinţat cererea; asistenţa judiciară nu se suspendă în cursul noilor cercetări.

    Dacă instanţa constată că cererea de asistenţă a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, ea poate, prin încheiere, să oblige partea la plata sumelor datorate. Dispoziţiile art. 77 alin. 3 sunt aplicabile.

    ART. 79

    Încheierile prevăzute la art. 77 alin. 3 şi la art. 78 alin. 2 nu sunt supuse nici unei căi de atac.

    ART. 80

    Dreptul la asistenţă se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale.

    ART. 81

    Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea asistenţei judiciare vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale.

    Avocaţii desemnaţi pentru asigurarea apărării şi asistenţei prevăzute la art. 75 alin. 1 pct. 2 au dreptul să ceară instanţei de judecată ca onorariul lor să fie pus în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale.

    Dispozitivul hotărârii cuprinzând obligaţia de plată a sumelor prevăzute la alin. 1 şi 2, precum şi încheierea privind obligaţia de plată a sumelor prevăzute la art. 78 alin. 2 constituie titlu executoriu.

    În cazul în care titlul executoriu este temei pentru executarea unei creanţe bugetare, acesta va fi comunicat din oficiu organelor competente.

 

    TITLUL II

    Dispoziţii generale de procedură

 

    CAP. 1

    Cererile

 

    ART. 82

    Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor şi ale reprezentantului, obiectul cererii şi semnătura.

    În cazul în care, din orice motive, cererea nu poate fi semnată, judecătorul va stabili mai întâi identitatea părţii şi îi va citi acesteia conţinutul cererii. Despre toate acestea judecătorul va face menţiune pe cerere.

    Alineatul 3 *** Abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.

    Alineatul 4 *** Abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.

    ART. 83

    Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.

    Mandatarul avocat certifică el însuşi copia de pe procura sa.

    Reprezentantul legal va alătura copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.

    Alineatul 4 *** Abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.

    ART. 84

    Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.

 

    CAP. 2

    Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură

 

    ART. 85

    Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

    ART. 86

    Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul.

    Instanţa solicitată, când i se cere să îndeplinească procedura de comunicare pentru altă instanţă, este obligată să ia de îndată măsurile necesare, potrivit legii, şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii.

    În cazul în care comunicarea potrivit alin. 1 nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.

    ART. 87

    Vor fi citaţi:

    1. statul, judeţul, comuna şi celelalte persoane juridice de drept public, în persoana capului autorităţii la contenciosul sediului central al administraţiei respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administraţiei;

    2. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanţei;

    3. asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere, la sediul administraţiei lor;

    4. *** Abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.

    5. cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar;

    6. incapabilii, prin reprezentanţii lor legali.

    În caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator;

    7. personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, cetăţenii români trimişi ca funcţionari la organizaţii internaţionale, precum şi membrii lor de familie care locuiesc cu ei, aflaţi în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe.

    Cetăţenii români, alţii decât cei prevăzuţi în alineatul precedent, aflaţi în străinătate în interes de serviciu, prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află cei care i-au trimis;

    8. în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură, cei care se află în străinătate, având domiciliul sau reşedinţa cunoscută, printr-o citaţie scrisă trimisă cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire. Dispoziţiile art. 114^1 alin. 4 sunt aplicabile.

    Dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se face potrivit art. 95.

    În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar cunoscut în ţară, va fi citat şi acesta;

    9. cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscută, potrivit art. 95;

    10. moştenitorii, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special, numit de instanţă.*)

------------

    *) Numirea tutorelui şi curatorului se face, potrivit art. 116, 145 şi, respectiv, art. 152 din Codul familiei, de către autoritatea tutelară, astfel încât instanţele sunt obligate să ceară autorităţii tutelare numirea acestora.

 

    ART. 88

    Citaţia va cuprinde:

    1. numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului;

    2. arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare;

    3. arătarea instanţei şi sediul ei;

    4. numele, domiciliul şi calitatea celui citat;

    5. numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinii;

    5^1. alte menţiuni prevăzute de lege;

    6. parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului.

    Arătările de la punctele 2, 3, 4 şi 6 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

    ART. 89

    Citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi şi mai scurt, după aprecierea instanţei.

    Înfăţişarea părţii în instanţă, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură. Partea este însă în drept să ceară amânarea dacă nu i s-a înmânat citaţia în termen.

    ART. 90

    Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Când acesta are o aşezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face şi la locul acestor aşezări.

    Înmânarea se poate face oriunde, când cel citat primeşte citaţia.

    Pentru cei ce se găsesc sub arme, citaţia se înmânează la comandamentul superior cel mai apropiat.

    Pentru cei care alcătuiesc echipajul unui vas de comerţ, înmânarea se face, în lipsa unui domiciliu cunoscut, la căpitănia portului unde se găseşte înregistrat vasul.

    Pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii.

    Pentru bolnavii aflaţi în spitale, ospicii ori sanatorii, la direcţia aşezământului.

    ART. 91

    Înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură, în cazurile prevăzute de art. 87 pct. 1, 2, 3, 5 şi 7, precum şi în cele prevăzute de art. 90 alin. 3, 4, 5 şi 6 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat ori notar public*), se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care îşi va arăta în clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna dovada.

------------

    *) A se vedea Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

 

    ART. 92

    Înmânarea citaţiei se va face personal celui citat, care va semna adeverinţa de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea şi semnătura acestuia.

    Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate să semneze adeverinţa de primire, agentul va lăsa citaţia în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal.

    Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuieşte, agentul va înmâna citaţia, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte cu dânsul, sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenţa, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate.

    Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.

    Înmânarea citaţiei nu se poate face unui minor sub 14 ani împliniţi sau unei persoane lipsite de judecată. Puterea de judecată este presupusă până la dovada contrarie.

    Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură.

    ART. 92^1

    Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.

    ART. 93

    În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.

    ART. 94

    Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face din cauză că s-a dărâmat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanţei, care va înştiinţa din timp partea despre această împrejurare, dispoziţiile art. 95 fiind aplicabile în mod corespunzător.

    ART. 95

    Când reclamantul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate.

    Citarea prin publicitate se face afişându-se citaţia la uşa instanţei. Citaţia se publică şi în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai răspândit, în cazurile în care preşedintele tribunalului sau completului de judecată apreciază că o asemenea măsură este necesară.

    Afişarea, precum şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial sau într-un ziar mai răspândit se fac cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru judecată. În cazurile urgente, preşedintele tribunalului sau completului de judecată va putea reduce acest termen la 5 zile.

    Dacă pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea-credinţă, toate actele de procedură ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, reclamantul putând fi sancţionat cu amendă şi obligat la despăgubiri, potrivit legii.

    ART. 96

    Partea prezentă în instanţă, în persoană sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedură şi a înscrisurilor care i se comunică în şedinţă. În acest caz, instanţa poate încuviinţa, la cerere, un termen pentru a lua cunoştinţă de acte.

    ART. 97

    Nici un act de procedură nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice, după încuviinţarea preşedintelui.

    ART. 98

    Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.

    ART. 99

    Abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.

    ART. 100

    Procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă:

    1. anul, luna şi ziua când a fost încheiat;

    2. numele celui care l-a încheiat;

    3. funcţiunea acestuia;

    4. numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa, ori a fost afişat pe uşa acestei locuinţe.

    5. arătarea instanţei de la care porneşte actul de procedură şi identificarea lui, iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare;

    6. arătarea înscrisurilor comunicate;

    7. numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afişarea;

    8. semnătura celui care a încheiat procesul-verbal.

    Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuză sau nu pot s-o facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului-verbal.

    Arătările de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 şi 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulităţii.

    Procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

 

    CAP. 3

    Termenele

 

    ART. 101

    Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.

    Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare.

    Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

    Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii.

    Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

    ART. 102

    Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel.

    Termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o.

    ART. 103

    Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

    În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.

    ART. 104

    Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.

 

    CAP. 4

    Nulitatea actelor de procedură

 

    ART. 105

    Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule.

    Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

    ART. 106

    Anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare.

    Judecătorul va putea să dispună îndreptarea neregularităţilor săvârşite cu privire la actele de procedură.

    ART. 107

    Preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.

    ART. 108

    Nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.

    Celelalte nulităţi se declară numai după cererea părţii care are interes să o invoce.

    Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.

    Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.

 

    CAP. 4^1

    Amenzi judiciare şi despăgubiri

 

    ART. 108^1

    Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

    1. cu amendă judiciară de la 500.000 lei la 7.000.000 lei:

    a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri vădit netemeinice;

    b) formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;

    c) obţinerea, cu rea-credinţă, a citării prin publicitate a oricărei părţi;

    d) neluarea de către conducătorul unităţii în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum şi împiedicarea de către orice persoană a efectuării expertizei în condiţiile legii;

    e) contestarea, cu rea-credinţă, a scrierii sau semnăturii unui înscris;

    2. cu amendă judiciară de la 300.000 lei la 5.000.000 lei:

    a) neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanţă, în afară de cazul în care acesta este minor;

    b) neprezentarea avocatului, a reprezentantului sau a celui care asistă partea, ori nerespectarea de către aceştia a îndatoririlor stabilite de lege sau de către instanţă, dacă în acest mod s-a cauzat amânarea judecării procesului;

    c) refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrării în termenul fixat, ori refuzul de a da lămuririle cerute;

    d) neluarea, de către conducătorul unităţii în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză, a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei;

    e) neprezentarea unui înscris sau a unui bun, de către cel care îl deţine, la termenul fixat în acest scop de instanţă;

    f) refuzul sau omisiunea unei autorităţi ori a altei persoane de a comunica la cererea instanţei, la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele şi evidenţele ei;

    g) cauzarea amânării judecării sau executării silite de către cel însărcinat cu îndeplinirea actelor de procedură;

    h) împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuţiilor ce revin judecătorilor, experţilor desemnaţi de instanţă în condiţiile legii, agenţilor procedurali, precum şi altor salariaţi ai instanţei;

    i) nerespectarea de către executorul judecătoresc a obligaţiei de a depune la dosarul instanţei actele de executare, potrivit dispoziţiilor art. 373^1 alin. 3.

    Amenda nu se va aplica persoanelor la care se referă pct. 2 al alin. 1, dacă motive temeinice le-au împiedicat să aducă la îndeplinire obligaţiile ce le revin.

    ART. 108^2

    Nerespectarea de către oricare dintre părţi sau de către alte persoane a măsurilor luate de către instanţă pentru asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată se sancţionează cu amendă de la 300.000 lei la 2.000.000 lei.

    Nerespectarea de către orice persoană a dispoziţiilor privind desfăşurarea normală a executării silite se sancţionează de către preşedintele instanţei de executare, la cererea executorului, cu amendă de la 500.000 lei la 5.000.000 lei.

    O dată cu aplicarea sancţiunii se va stabili în ce constă abaterea săvârşită.

    ART. 108^3

    Cel care, cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute în art. 108^1 sau art. 108^2, la cererea părţii interesate va putea fi obligat de către instanţa de judecată ori, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare.

    ART. 108^4

    Amenda şi despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.

    ART. 108^5

    Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.

    Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

    Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.

 

    TITLUL III

    Procedura înaintea primei instanţe

 

    CAP. 1

    Procedura înainte de judecată

 

    Secţiunea I

    Dispoziţii generale

 

    ART. 109

    Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.

    În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

    ART. 110

    Cererea pentru predarea unui imobil, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen.

    Se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei prestaţiuni periodice.

    Preşedintele mai poate încuviinţa, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.

    ART. 111

    Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

 

    Secţiunea a II-a

    Chemarea în judecată

 

    ART. 112

    Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

    1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

    2. numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia şi sediul profesional;

    3. obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.

    Pentru identificarea imobilelor se va arăta comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic;

    4. arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;

    5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

    Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câţi pârâţi sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanţă; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu originalul.

    Se va putea depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină, rămânând ca instanţa să dispună, la nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime.

    Dacă înscrisurile sunt scrise în limbă străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.

    Când reclamantul voieşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatoriul sau jurământul*) pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia.

    Când se va cere dovada cu martori, se va arăta numele şi locuinţa martorilor;

    6. semnătura.

------------

    *) Conform art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, "jurământul" - ca mijloc de probă - se elimină din tot cuprinsul Codului de procedură civilă.

 

    ART. 113

    La cererea de chemare în judecată se vor alătura atâtea copii de pe cerere câţi pârâţi sunt.

    Dacă mai mulţi pârâţi au un singur reprezentant sau dacă pârâtul are mai multe calităţi juridice, se va comunica o singură copie de pe acţiune şi de pe înscrisuri şi se va înmâna o singură citaţie.

    ART. 114

    La primirea cererii de chemare în judecată preşedintele sau judecătorul care îl înlocuieşte va verifica dacă aceasta întruneşte cerinţele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere să completeze sau să modifice cererea şi să depună, potrivit art. 112 alin. 2 şi art. 113, cererea şi copii certificate de pe toate înscrisurile pe care îşi întemeiază cererea.

    Reclamantul va completa cererea de îndată. Atunci când completarea nu este posibilă, cererea se va înregistra şi i se va acorda reclamantului un termen scurt. În cazul în care cererea a fost primită prin poştă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile ei, cu menţiunea că, până la termenul acordat, urmează să facă completările sau modificările necesare.

    Acordarea termenului, potrivit alin. 2, se face, în toate cazurile, cu menţiunea că neîndeplinirea în acest termen a obligaţiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecăţii.

    Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. 2, suspendarea judecăţii se pronunţă prin încheiere potrivit dispoziţiilor art. 339.

    În procesele în care, în condiţiile art. 47, sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, preşedintele instanţei, ţinând cont de numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulţi mandatari, persoane fizice sau persoane juridice, dispoziţiile art. 68 şi art. 114^1 fiind aplicabile în mod corespunzător. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi, în condiţiile prevăzute la alin. 2, iar de către pârâţi, odată cu întâmpinarea. Dacă părţile nu-şi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului, în cazul reclamanţilor vor fi aplicabile dispoziţiile alin. 4, iar în cazul pârâţilor, preşedintele instanţei va numi un curator special.

    ART. 114^1

    Preşedintele, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, fixează termenul de judecată pe care, sub semnătură, îl dă în cunoştinţă reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Celelalte părţi vor fi citate potrivit legii.

    Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, o dată cu citaţia, copii de pe cerere şi de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.

    Primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile. Pentru termenele următoare şi primul termen fixat după casarea cu trimitere, determinată de necercetarea fondului, rămân aplicabile dispoziţiile art. 89 alin. 1.

    Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, preşedintele va putea fixa un termen mai îndelungat. Prin citaţie pârâtul va fi informat că are obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care pârâtul nu se conformează acestei obligaţii, comunicările se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.

    Sub rezerva dezbaterii la prima zi de înfăţişare, preşedintele, cu ocazia fixării termenului prevăzut la alin. 1, dacă s-a solicitat prin cerere, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, alte măsuri pentru administrarea probelor, precum şi orice alte măsuri necesare pentru desfăşurarea procesului potrivit legii.

    De asemenea, în condiţiile legii, preşedintele va putea încuviinţa, prin încheiere executorie, măsuri asigurătorii, precum şi măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt.

 

    Secţiunea a III-a

    Întâmpinarea

 

    ART. 115

    Întâmpinarea va cuprinde:

    1. excepţiile de procedură ce pârâtul ridică la cererea reclamantului;

    2. răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii;

    3. dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere; când va cere dovada cu martori, pârâtul va arăta numele şi locuinţa lor;

    4. semnătura.

    ART. 116

    La întâmpinare se vor ataşa atâtea copii de pe întâmpinare câţi reclamanţi sunt; de asemenea se va alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rând de copii pentru instanţă.

    Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, sau un reclamant stă în judecată în mai multe calităţi juridice, se va depune la dosar pentru aceste părţi câte o singură copie.

    ART. 117

    Când sunt mai mulţi pârâţi, ei pot răspunde toţi împreună sau numai o parte din ei, printr-o singură întâmpinare.

    ART. 118

    Întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

    Alineatul 2 *** Abrogat prin Legea nr. 219/2005.

    În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă; instanţa îi va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.

 

    Secţiunea a IV-a

    Cererea reconvenţională

 

    ART. 119

    Dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională.

    Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

    Cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu în prima zi de înfăţişare.

    Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului, spre acest sfârşit.

    ART. 120

    Cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală.

    Când însă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa o poate judeca deosebit.

 

    CAP. 2

    Şedinţele şi poliţia lor

 

    ART. 121

    Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel.

    Instanţa poate să dispună ca dezbaterile să se facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi. În acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele.

    Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică.

    ART. 122

    Preşedintele exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi bunei-cuviinţe.

    Dacă nu mai este loc în sala de şedinţă, preşedintele poate înlătura pe cei ce ar veni mai târziu sau pe cei ce depăşesc numărul locurilor.

    Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de şedinţă, afară numai dacă le poartă în vederea serviciului ce îndeplineşte în faţa instanţei.

    Acei care iau parte la şedinţă sunt obligaţi să aibă o purtare cuviincioasă. Acel ce vorbeşte instanţei trebuie să stea în picioare. Preşedintele poate încuviinţa excepţii de la această îndatorire.

    Pot fi îndepărtaţi din sală minorii şi persoanele care s-ar înfăţişa într-o ţinută necuviincioasă.

    Preşedintele poate chema la ordine orice persoană care tulbură mersul dezbaterilor. Dacă această chemare rămâne fără rezultat, el poate obliga pe tulburător să părăsească sala şi la nevoie va da ordin să fie scos din sală.

    Dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă penală, se aplică dispoziţiile din Codul de procedură penală.

    Preşedintele poate să ordone îndepărtarea tuturor persoanelor din sală, dacă altfel nu se poate păstra ordinea.

    ART. 123

    Dacă printre cei îndepărtaţi din sală ar fi vreuna din părţi, înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sală şi, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune în vedere toate faptele esenţiale petrecute în lipsa sa, precum şi declaraţiile celor ascultaţi.

    Dispoziţia de mai sus nu se aplică în cazul când partea îndepărtată din şedinţă a fost asistată de un avocat, care a rămas mai departe în sală.

    ART. 124

    Dispoziţiile de mai sus se aplică în toate locurile unde judecătorii sunt chemaţi să-şi îndeplinească funcţiunile lor.

 

    CAP. 3

    Judecata

 

    Secţiunea I

    Înfăţişări şi dezbateri

 

    ART. 125

    Preşedintele va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţă o listă cu pricinile fixate să se judece în acea zi şi care va fi afişată la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei.

    Pricinile declarate urgente şi cele rămase în divergenţă se vor judeca înaintea celorlalte.

    Părţile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinaţii având pricini fixate înaintea lor nu se împotrivesc.

    ART. 126

    Părţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei, amânarea pricinilor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri. Această amânare se poate face şi de un singur judecător.

    ART. 127

    Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel.

    ART. 128

    Preşedintele deschide, suspendă şi ridică şedinţa.

    Preşedintele va da cuvântul mai întâi reclamantului şi în urmă pârâtului.

    În caz de trebuinţă, preşedintele poate da cuvântul de mai multe ori, putându-l mărgini în timp de fiecare dată.

    ART. 129

    Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. 1, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

    Judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces şi va stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei.

    Alineatul 3 *** Abrogat prin Legea nr. 219/2005.

    Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.

    Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

    În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

    ART. 130

    Judecătorii sau părţile pot pune întrebări martorilor sau experţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate însă încuviinţa ca aceştia să pună întrebările direct.

    ART. 131

    În faţa primei instanţe judecătorii au datoria de a încerca împăcarea părţilor. În acest scop ei pot solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate.

    Dacă părţile se împacă, judecătorul va constata condiţiile împăcării în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 273 sunt aplicabile.

    ART. 132

    La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.

    Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă:

    1. când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

    2. când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;

    3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

    4. când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.

    Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvenţională şi a propune dovezile în apărare.

    ART. 133

    Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

    Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.

    ART. 134

    Este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.

    ART. 135

    Cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părţile consimt să se judece împreună.

    ART. 136

    Excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică.

    ART. 137

    Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

    Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

    ART. 138

    Dovezile care nu au fost cerute în condiţiile art. 112, 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei, afară de cazurile:

    1. Abrogat prin Decretul 208/1950;

    2. când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;

    3. când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii;

    4. când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat.

    În cazurile prevăzute la pct. 2 şi 4, partea adversă are dreptul la contraprobă numai asupra aceluiaşi aspect.

    În cazul amânării, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, copii certificate de pe înscrisurile invocate.

    ART. 139

    Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţă originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris.

    Dacă partea potrivnică nu poate să-şi dea seama de exactitatea copiei faţă cu originalul înfăţişat în şedinţă, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei.

    ART. 140

    Înscrisurile depuse de părţi rămân dobândite judecăţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice.

    Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de grefa instanţei, la care s-a făcut depunerea.

    ART. 141

    Când se tăgăduieşte exactitatea traducerii în limba română sau a scrierii cu litere latine, făcută de parte, instanţa poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine să se facă de un traducător autorizat sau, în lipsă, de o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.

    Pârâtul va face această cerere prin întâmpinare, iar reclamantul la primul termen de înfăţişare.

    ART. 142

    Dacă partea sau martorul nu cunoaşte limba română, se va folosi un traducător autorizat sau, în lipsă, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.

    Judecătorul poate îndeplini funcţiunea de traducător fără a depune jurământ.

    ART. 143

    Când cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd şi nu poate fi înţeles, va fi pus să scrie răspunsul. Dacă nu ştie să scrie, se va folosi un interpret, aplicându-se dispoziţiile privitoare la experţi.

    ART. 144

    Când cel obligat să semneze declaraţiile făcute nu vrea sau nu poate să semneze, se va face arătare în actul de procedură.

    ART. 144^1

    În cazurile în care potrivit prevederilor Codului familiei, instanţa de judecată urmează a asculta un copil minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Dacă, faţă de împrejurările cauzei, instanţa găseşte potrivit, ea va asculta copilul minor fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă.

    ART. 145

    Dezbaterile în continuare vor fi fixate în şedinţe deosebite, chiar în afara orelor statornicite pentru judecarea pricinilor.

    ART. 146

    Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtări chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

    ART. 147

    Dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi de grefier.

    ART. 148

    La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de şedinţă, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.

    Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toţi judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriţi ca falsificatori.

    În cazul când dezbaterile s-au urmat în şedinţă secretă, alte persoane decât părţile nu pot dobândi copii de pe încheieri, expertize sau declaraţii de martori decât cu încuviinţarea preşedintelui.

    ART. 149

    Instanţa va încuviinţa stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte, la cererea părţii. În acest caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.

    ART. 150

    Când instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise.

    ART. 151

    Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.

    ART. 152

    Dacă, la orice termen fixat pentru judecată, se înfăţişează numai una din părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.

    ART. 153

    Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare.

    Această dispoziţie nu se aplică:

    1. în cazul redeschiderii judecăţii după ce a fost suspendată;

    2. în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu;

    3. în cazul când procesul se repune pe rol;

    4. în cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor.

    Termenul luat în cunoştinţă sau pentru care au fost trimise citaţiile nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice şi cu citarea părţilor. Citarea acestora se face în termen scurt, în camera de consiliu. Soluţionarea cererii de preschimbare a primului termen de judecată este de competenţa preşedintelui instanţei, a vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului care îl înlocuieşte. În cursul judecării procesului cererea de preschimbare a termenului se soluţionează de către completul de judecată.

    ART. 154

    Abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000.

    ART. 155

    Amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor nu se poate încuviinţa decât o singură dată în cursul instanţei.

    După o asemenea amânare, judecata, dacă părţile nu stăruiesc, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor.

    Instanţa este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de amândouă părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părţilor; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.

    ART. 155^1

    Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 108^3 sunt aplicabile.

    La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispoziţiile art. 155 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

    ART. 156

    Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

    Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

    ART. 157

    Pricinile în care procedura este îndeplinită şi care nu se pot judeca din lipsă de timp vor fi amânate, la cererea uneia din părţi, la un termen scurt pentru când părţile nu se vor mai cita. Aceste pricini vor fi judecate cu precădere.

 

    Secţiunea a II-a

    Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat

 

    ART. 158

    Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

    Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.

    Dacă instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Dosarul va fi trimis instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competenţei a devenit irevocabilă.

    Trimiterea dosarului, după caz, instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent, nu este împiedicată de exercitarea căii de atac de către partea care a obţinut declararea necompetenţei.

    Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.

    ART. 159

    Necompetenţa este de ordine publică:

    1. când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;

    2. când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad;

    3. când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura;

    ART. 160

    În cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.

    ART. 161

    Când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.

    Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.

    ART. 162

    Excepţiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.

    ART. 163

    Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.

    Această excepţie se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond.

    Dacă excepţia este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâi învestită, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanţe de grade deosebite, la instanţa cu grad mai înalt.

    ART. 164

    Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.

    Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.

    Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.

    Când una din pricini este de competenţa unei instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanţă.

    ART. 165

    În orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de a fi judecată.

    ART. 166

    Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.