CODUL COMERCIAL

 

EMITENT:PARLAMENTUL

PUBLICAT  ÎN: MONITORUL OFICIAL din 10 mai 1887

 

    Codul Comercial a fost  promulgat prin decret la 10 mai 1887 şi a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887.

    În cursul anilor, Codul comercial a suferit modificări substanţiale. O parte din articolele abrogate au fost păstrate în text, iar pentru a evidenţia faptul ca sunt abrogate ele sunt marcate în text, după numărul articolului, cu "***". Actul abrogator este menţionat la sfârşitul articolului sau seriei de articole abrogate.

 

    CARTEA I

    DESPRE COMERŢ ÎN GENERE

    Titlul I

    DISPOZIŢIUNI GENERALE

    ART. 1

    În comerţ se aplică legea de fata.

    Unde ea nu dispune se aplică Codul civil.

    ART. 2

    Bursele, balciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile şi antrepozitele, precum şi celelalte instituţiuni care servesc comerţului, se regulează prin legile şi regulamentele lor speciale.

    Titlul II

    DESPRE FAPTELE DE COMERŢ

    ART. 3

    Legea consideră ca fapte de comerţ:

    1. Cumpărăturile de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ;

    2. Vânzările de produse, vânzările şi închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;

    3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerţ;

    4. Cumpărările şi vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;

    5. Orice întreprinderi de furnituri;

    6. Întreprinderile de spectacole publice;

    7. Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceri;

    8. Întreprinderile de construcţii;

    9. Întreprinderile de fabrici, de manufactura şi imprimerie;

    10. Întreprinderile de editura, librarie şi obiecte de arta, când altul decât autorul sau artistul vinde;

    11. Operaţiunile de banca şi schimb;

    12. Operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;

    13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

    14. Cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri;

    15. Constructiunea, cumpărarea, vânzarea şi revinzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas.

    16. Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţiune;

    17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;

    18. Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei;

    19. Depozitele pentru cauza de comerţ;

    20. Depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.

    ART. 4

    Se socotesc, afara, de acestea, ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.

    ART. 5

    Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatia cumpărătorului, ori a familiei sale, de asemenea revinzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dânsul.

    ART. 6

    Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurator.

    Contul curent şi cecul nu sunt considerate ca fapte de comerţ, în ce priveşte pe necomercianţi, afara numai dacă ele n-au o cauză comercială.

 

    TITLUL III

    DESPRE COMERCIANŢI

    ART. 7

    Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.

    ART. 8

    Statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comercianţi.

    ART. 9

    Orice persoana care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ, nu poate fi considerată ca comerciant, ea este însă supusă legilor şi jurisdicţiunii comerciale pentru toate contestaţiunile ce se pot ridica din aceasta operaţiune.

    ART. 10 ***

    Minorul de orice sex, pentru a putea face comerţ şi prin urmare a fi considerat ca major, întrucât priveşte obligaţiunile contractate de dânsul ca comerciant va trebui sa aibă etatea de 18 ani împliniţi, sa fie emancipat, sa aibă autorizaţiunea în scris  a tatălui sau, sau în caz de moarte, interdictiune ori absenta a tatălui, aceea a mamei sale; iar în lipsa de tata şi mama, autorizaţia tutorelui cu avizul consiliului de familie omologat de tribunalul civil.

    Actele de emancipare şi de autorizare vor fi prezentate la tribunalul în jurisdicţiunea căruia minorul voeşte a-şi stabili domiciliul sau comercial, spre a fi transcrise în registrul destinat pentru aceasta şi afişate în sala tribunalului, în sala comunei, în localurile bursei celei mai apropiate, dacă vor fi, şi publicate în foaia anunţurilor judiciare a locului; toate acestea prin îngrijirea grefei.

    Grefierului tribunalului va păstra la dosar proba ca afişările şi publicaţiunile s-au făcut.

    Înainte de transcriere, afişare şi publicaţiune, minorul nu va putea începe comerţul sau.

    ART. 11 ***

    Dispoziţiunea articolului precedent este aplicabilă minorului emancipat, chiar necomerciant, pentru actele pe care legea le consideră ca fapte de comerţ.

    ART. 12 ***

    Minorul comerciant în condiţiunile art. 10, pentru tot ce priveşte comerţul sau, poate ipoteca şi înstrăina imobilele sale, fără a avea necesitate de vreo autorizaţiune.

-----------------------

    ***) Articolele 10-12 a fost abrogate prin art. V din Decretul nr. 185/1949 (B. Of. nr. 25 din 30 aprilie 1949).

 

    ART. 13

    Tatăl sau mama care exercită puterea părintească sau, în lipsa lor, tutorul, nu pot continua comerţul în interesul unui minor dacă nu vor fi autorizaţi, cel dintâi de tribunalul civil şi cel de al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal. *)

    Actul de autorizare va fi afişat şi publicat conform art. 10.

------------------------

    *) În baza dispoziţiilor legii din 20 aprilie 1932, privitoare la ridicarea incapacităţii Civile a femeii maritate, aceasta nu mai are nevoie la autorizarea Consiliului de familie, ambii părinţi fiind supuşi aceluiaşi regim juristic.

 

    ART. 14

    Interzisul şi cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comercianţi şi nici a continua un comerţ.

    ART. 15-16

    Abrogate prin legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii maritate (B. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932).

    ART. 17

    Când prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câştigate de femeie, aceste bunuri şi veniturile lor rămân exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale. *)

---------------------------

    *) Urmare Legii din 20 aprilie 1932 bărbatul nu poate avea vreun drept asupra bunurilor femeii.

 

    ART. 18 ***

    Autorizaţiunea de a face comerţ, data minorului de către părintele sau, sau de către un tutor în condiţiunile prevăzute mai sus, precum şi aceea data de către bărbat femeii, pot fi revocate în orice timp. Actul de revocare însă trebuie sa fie făcut cu observarea formelor prevăzute la art. 10.

    Cu toate acestea, dacă minorul sau femeia incepuse a exercita comerţul, revocarea nu va putea produce nici un efect de nu va fi aprobată şi de tribunalul civil după ce acesta, în camera de consiliu, va fi ascultat pe minor sau pe femeie şi pe aceia care le-au retras autorizaţiunea.

    În nici un caz revocarea nu poate vătăma drepturile celui de al treilea nici chiar prin afacerile în curs de executare.

---------------------------

    ***) Abrogat prin art. V din Decr. nr. 185/1949 (B. of. nr. 25 din 30 aprilie 1949).

 

    ART. 19

    Contractul de căsătorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui sa fie trimis în copie certificată, în termen de o lună de la data lui, de către ofiţerul stării civile care a celebrat căsătoria, la tribunalul în jurisdicţiunea căruia se găseşte stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10 (Art. 10 fiind abrogat, publicitatea se va face prin Monitorul oficial).

    Ofiţerul starei civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusă prin acest articol va fi supus la o amendă de 25 până la 100 de lei; iar dacă omisiunea a fost făcută cu rea credinţa, la destituire; în amândouă cazurile fără prejudiciul drepturilor părţilor interesate. *).

-------------------------

    *) Minimul şi maximul amenzii s-a majorat de 5 ori prin D.L. pentru majorarea amenzilor judecătoreşti (M. of. 139 din 18 iunie 1943)

 

    ART. 20

    Dacă soţul devine comerciant în urma căsătoriei sale, dânsul este dator sa depună copie după contractul sau de căsătorie, în termen de o lună socotit din ziua când şi-a început comerţul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu. *).

---------------------------

    *) Textul se aplică ambilor soţi, nu numai bărbatului.

 

    ART. 21

    Cererea de separatiune de patrimonii între soţi dintre care unul este comerciant, trebuie sa fie publicata în modul prevăzut la art. 10. *)

    Hotărârea asupra cererei de separatiune nu va putea fi pronunţată decât după o lună de zile de la sus zisa publicaţiune.

    Dacă se admite separaţia, hotărârea definitiva va trebui sa fie publicata tot în acelaşi mod, în termen de o lună de la data ei.

    În lipsa acestei publicaţiuni, creditorii comerţului soţului pot opune, oricând interesul lor o cere, nulitatea separatiunei pronunţate şi sa atace restituirea drepturilor dotale ale femeii, dacă a avut loc.

    Deosebit de aceasta, ei pot sa exercite acţiunea ce le acordă art. 975 din Codul civil, când separatiunea ar fi fost făcută în frauda drepturilor lor.

--------------------------

    *) Dispoziţiile acestui text se vor corobora cu art. 3-6 alin. 2 din Codul familiei.

 

    Titlul IV

    DESPRE REGISTRELE COMERCIANŢILOR

 

    ART. 22

    Registrele obligatorii pentru comercianţi sunt: registrul jurnal, registrul inventar şi registrul copier.

    ART. 23

    Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fiecare zi ce are sa ia şi ce are sa dea, operaţiunile comerţului sau, convenţiunile, acceptatiunile sau girurile efectelor comerciale, şi în general tot ce primeşte şi plăteşte sub orice titlu trecând la fiecare finit de luna şi sumele întrebuinţate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre ce se obisnuiesc în contabilitatea comercială, dar care nu sunt obligatorii.

    ART. 24

    Comerciantul este dator a forma la începutul comerţului sau şi în fiecare an, sub a sa semnătura, un inventar de averea sa mobila şi imobilă şi de datoriile sale active şi pasive, încheind bilanţul cuvenit. Acest inventar şi bilanţ le va copia în registrul special pentru aceasta şi le va semna.

    Toate efectele şi datoriile active trebuiesc evaluate în inventar şi bilanţ după preţul curent la epoca facerii inventariului.

    Datoriile active greu de încasat sau indoioase se vor preţui după probabilitate; creanţele ce nu se pot încasa se vor înscrie numai pentru memorie.

    Dacă sunt mai multi tovarasi solidari, trebuie sa subsemneze fiecare.

    ART. 25

    El este ţinut a copia în registrul special şi după ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.

    ART. 26

    Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina şi, afara de registrul copier, parafate de un judecător al tribunalului locului de reşedinţa al comerciantului, sau de către judecătorul ocolului respectiv în localităţile unde nu există tribunal.

    Pe ultima pagina a acestor registre, judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru şi va semna aceasta certificare punind sigiliul tribunalului sau al judecătoriei. *)

----------------------------

    *) Decretul 662 (Legea 165) pentru adăugarea unor dispoziţiuni la art. 26 şi 27 la Codul Comercial publicat în M. Of. 74 din 28 martie 1944.

 

    ART. 27

    Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afara de copier, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de ocol la finele fiecărui an comercial spre încheiere şi viza.

    Tribunalul sau judecătorul de ocol va pune imediat, sub ultima operaţiune înscrisă, următoarea viza: "Astăzi la ... anul ... s-a prezentat registrul (jurnal, inventariu) al comerciantului .... şi s-a vizat cu a noastră semnătura" punindu-se şi sigiliul tribunalului sau judecătoriei.

    Nici un fel de taxa, timbre sau altele nu se vor percepe pentru îndeplinirea formalităţilor prevăzute la aceste două articole. *)

----------------------------

    *) Decretul 662 (Legea 165) pentru adăugarea unor dispoziţiuni la art. 26 şi 27 la Codul Comercial publicat în M. Of. 74 din 28 martie 1944.

 

    ART. I

    Art. 26 din Codul Comercial va avea următorul cuprins:

    Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina şi afara de registrul copier, parafate de un judecător al tribunalului locului de reşedinţa al comerciantului, sau de către judecătorul de pace respectiv, în localităţile unde nu există tribunal.

    Pe ultima pagina a acestor registre judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru şi va semna aceasta certificare punind sigiliul tribunalului sau al judecătoriei.

    Formalităţile prevăzute de articolul de fata se vor putea efectua la începutul noului an, chiar dacă registrele folosite în anul expirat nu au fost inchiate şi vizate, în condiţiile articolului următor.

    ART. II

    Art. 27 din Codul Comercial va avea următorul cuprins:

    Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afara de copier, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de pace, la finele fiecărui an comercial şi cel mult până la încheierea bilanţului ,spre încheiere şi viza.

    Tribunalul sau judecătorul de pace va pune imediat, sub ultima operaţiune înscrisă, următoarea viza: "Astăzi la ... anul ... s-a prezentat registrul (jurnal, inventar) al comerciantului .... şi s-a vizat cu a noastră semnătura" punindu-se şi sigiliul tribunalului sau judecătoriei.

    ART. III

    Dispoziţiunile adăugate la art. 26 şi 27 din Codul Comercial, au caracter interpretativ.

 

    ART. 28

    La fiecare tribunal comercial şi, în localităţile unde acestea nu există, la fiecare tribunal de judeţ, se va ţine un registru, în care se va înscrie numele comercianţilor care şi-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum şi numărul filelor fiecăruia. Tot astfel se va urma şi cu registrele pe care comerciantul le prezintă anual pentru încheiere şi viza.

    Dacă numerotarea sau viza unui registru a fost făcută de judecătorul de ocol, atunci acesta, la finele fiecărui an, este dator sa trimită un tablou tribunalului judeţului sau tribunalului comercial respectiv.

    ART. 29

    Registrele comercianţilor vor fi ţinute în limba româna sau în una din limbile moderne, după ordinea datei fiecărei operaţiuni, fără a se lăsa vreun loc în alb, fără ştergere sau adaogire; se pot face îndreptări şi ştersături, dacă aceasta este necesar, se vor face însă numai astfel ca cuvintele îndreptate sau şterse sa fie citibile.

    ART. 30

    Comercianţii sunt datori a păstra, în timp de 10 ani de la cea din urma viza, registrele pe care legea le impune a ţine, precum şi scrisorile şi telegramele primite.

    Asemenea sunt datori a păstra cel puţin până la doi ani facturile mărfurilor cumpărate şi introduse în stabilimentele lor.

    ART. 31

    Comunicatiunea registrelor nu poate fi ordonată de judecata după cererea unei părţi decât  în afaceri de succesiuni, comunităţi de bunuri, societăţi şi în caz de faliment.

    ART. 32

    În cursul unei contestatiuni şi oricare ar fi natura ei, judecata, după cererea unei părţi sau chiar din oficiu, va putea ordona înfăţişarea registrelor spre a se extrage dintr-insele numai ceea ce este privitor la litigiu.

    ART. 33

    Când registrele oferite, cerute sau ordonate a se înfăţişa se află în circumscriptiunea unui alt tribunal, judecătoria va adresa o comisiune rogatorie tribunalului sau judecătorului de ocol respectiv pentru a lua cunoştinţa de conţinutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal şi a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.

    ART. 34

    Dispoziţiunile cuprinse în prezentul titlu nu se aplică colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic ambulant, cărăuşilor sau acelor al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

 

    TITLUL V

    DESPRE OBLIGAŢIUNILE COMERCIALE ÎN GENERAL

    ART. 35

    Contractul sinalagmatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n-a ajuns la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptării după natura contractului.

    Propuitorul însă poate primi ca buna şi o acceptare ajunsă peste termenul hotărât de dânsul cu conditiunea ca sa încunoştiinţeze îndată pe acceptant despre aceasta.

    ART. 36

    Când propuitorul cere executarea imediata a contractului şi un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut şi nici chiar necesar după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

    ART. 37

    Până ce contractul nu este perfect, propunerea şi acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, deşi revocarea împiedică ca contractul sa devie perfect, dacă ea ajunge la cunoştinţa celeilalte părţi, după ce aceasta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoacă contractul răspunde de daune-interese.

    ART. 38

    În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoştinţa părţii căreia este făcută.

    ART. 39

    Acceptarea condiţionată sau limitată se consideră ca un refuz al primei propuneri şi formează o nouă propunere.

    ART. 40

    Când urmează a se hotărî adevăratul preţ sau preţul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice şi al titlurilor industriei, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice fel de proba.

    ART. 41

    Când moneda arătată într-un contract nu are curs legal sau comercial în tara şi când cursul ei n-a fost determinat de însăşi părţile, plata va putea fi făcută în moneda ţării, după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadenţei şi la locul plăţii; iar când în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, după cursul pieţei celei mai apropiate, afara numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o altă asemenea.

    ART. 42

    În obligaţiunile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidariceste, afara de stipulaţiune contrarie.

    Aceeaşi presumptiune există şi contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligaţiune comercială.

    Ea nu se aplică şi la necomercianţi pentru operaţiuni care, încât ii priveşte, nu sunt fapte de comerţ.

    ART. 43

    Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.

    ART. 44

    În obligaţiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de graţie permis de art. 1021 din Codul civil.

    ART. 45

    Contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 şi 1404 din codul civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial.

    ART. 46

    Obligaţiunile comerciale şi liberatiunile se probează:

    Cu acte autentice;

    Cu acte sub semnătura privată;

    Cu facturi acceptate;

    Prin corespondenta;

    Prin telegrame;

    Cu registrele părţilor;

    Cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie sa admită proba testimoniala şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil;

    În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă.

    ART. 47

    Telegrama face proba, ca act sub semnătura privată, când originalul este subscris de însăşi persoana arătată intr-insa ca trimitatorul ei. Ea face aceeaşi probă, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă de o altă mâna, când ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se predă, de însăşi acea persoana.

    Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competenta, atunci se aplică principiile generale. În caz când identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-postale, proba contrarie este admisă.

    Data telegramelor stabileşte, până la proba contrarie, ziua şi ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.

    ART. 48

    În caz de eroare, schimbare sau întârziere în transmiterea unei telegrame, se aplică principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea trimitatorul unei telegrame se prezumă afara de orice culpa dacă a îngrijit a o colationă sau recomandă conform dispoziţiunilor regulamentelor telegrafo-postale.

    ART. 49

    În comerţ, mandatul şi orice declaraţiune de consimţământ, chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarată autentică de autoritatea competenta, sunt valabile şi fac proba în justiţie.

    ART. 50

    Registrele comercianţilor, ţinute în regula, pot face proba în justiţie între comercianţi pentru fapte şi chestiuni de comerţ.

    Înscrierea în registre, făcută de prepusul care ţine scriptele sau este însărcinat cu contabilitatea, are acelaşi efect ca şi când ar fi făcută de însuşi stapanul.

    ART. 51

    Registrele pe care comercianţii sunt obligaţi a le avea şi care nu vor fi ţinute în regula şi nici investite cu formele prevăzute de lege, nu sunt primite a face proba în justiţie, spre folosul celui ce le-a ţinut.

    Neîndeplinirea prescripţiilor legii în aceasta privinţa, poate atrage încă după sine aplicaţiunea pedepselor prevăzute în caz de faliment.

    ART. 52

    Registrele comercianţilor, chiar netinute în regula fac proba, contra lor. Partea însă care voieşte a se referi la dansele nu poate scinda conţinutul lor.

    ART. 53 ***

    Dacă partea la registrele căreia cealaltă parte oferă sa dea crezamant, refuză a le prezenta, judecata poate deferi acestei din urma jurământul asupra obiectelor contestatiunei.

---------------------------

    ***) Abrogat prin Decretul nr. 205/1950 (M. Of. 68 din 12 august 1950).

 

    ART. 54

    Judecata este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puţin mare, dacă trebuie a se renunţa la aceasta proba în caz când registrele comerciale ale părţilor nu concordă, sau a atribui o credinţă mai mare registrelor uneia din părţi.

    ART. 55

    Când codul comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisă decât  în cazurile în care este permisă şi de codul civil.

    ART. 56

    Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale, afara de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel.

    ART. 57

    Data actelor şi a contractelor comerciale trebuie sa arate locul, ziua, luna şi anul.

    Ea poate fi stabilită, fata cu cei de al treilea, prin toate mijloacele de proba arătate în art. 46.

    Data arătată în cambie şi în orice alte titluri la ordin, precum şi în girurile lor, se consideră drept adevărata până la proba contrarie.

    ART. 58

    Posesorul unui titlu la purtător, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca contradictoriu cu emitentul sa ceara un duplicat al acestui titlu echivalent.

    Cheltuielile privesc pe reclamant.

    În privinţa titlurilor datoriei publice, a biletelor de banca şi a altor titluri de asemenea natura, se observă legile speciale.

    Revendicarea titlurilor la purtător pierdute sau furate nu se admite decât contra aceluia care le-a găsit sau furat şi contra acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscând viciul cauzei posesiunei.

    ART. 59

    Orice obligaţiune comercială trebuie sa fie executată în locul arătat prin contract, sau în locul care ar rezulta din natura operatiunei, ori din intenţiunea părţilor contractante.

    În lipsa de o clauză expresă, contractul trebuie sa fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul sau comercial, sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa, la formarea contractului.

    Dacă însă urmează a se preda un lucru determinat, care după cunoştinţa părţilor se găsea într-alta parte în momentul formării contractului, atunci predarea se va face în acel loc.

 

    TITLUL VI

    DESPRE VÂNZARE

 

    ART. 60

    Vânzarea făcută pe un preţ nedeterminat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unui mod de a-l determină în urma.

    ART. 61

    Vânzarea făcută pe adevăratul preţ sau pe preţul curent este asemenea valabilă. În acest caz preţul se determină conform dispoziţiunilor art. 40.

    Determinarea preţului poate fi încredinţată arbitrajului unei a treia persoane desemnate în contract sau rămase a se alege în urma.

    Când persoana desemnată sau aleasă nu voieşte sau nu poate primi, părţile trebuie sa proceada la o nouă numire.

    Dacă părţile nu se invoiesc, numirea se face de justiţie.

    ART. 62

    Când mărfurile vândute sunt arătate în contract numai prin catime, fel şi calitate, fără nici o altă indicatiune de natura a desemna un corp cert şi determinat, vânzătorul este obligat a preda, în locul şi timpul stipulat, câtimea, felul şi calitatea convenite, chiar dacă mărfurile care ar fi fost la dispoziţiunea sa în momentul formării contractului sau pe care el şi le-ar fi procurat în urma în executarea lui, ar fi pierit, sau dacă expedierea sau sosirea acelor mărfuri ar fi fost împiedicată din vreo cauza oarecare.

    ART. 63

    Vânzarea mărfurilor care se află în călătorie cu arătarea vasului care le transportă sau care urmează a le transporta, este supusă conditiunei sosirii în buna stare a acelui vas.

    Dacă vânzătorul îşi rezerva drepturile ca, în timpul fixat prin convenţiune, sa arate vasul care transportă sau urmează a transporta mărfurile vândute şi dacă acest termen a trecut, cumpărătorul are dreptul sa ceara sau executarea contractului sau daune-interese.

    Pentru aprecierea pagubei cauzate, judecata va ţine seama de timpul fixat pentru predarea mărfurilor vândute sau de acela determinat pentru desemnarea vasului.

    Dacă prin convenţiune nu se fixează vreun termen pentru arătarea vasului, cumpărătorul e în drept a cere ca termenul sa fie fixat de justiţie.

    ART. 64

    Dacă prin contract, sau mai în urma s-a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se află mărfurile ce călătoresc şi termenul expiră fără ca vasul sa fie sosit, cumpărătorul are dreptul a renunţa la contract sau a-i prelungi termenul odată sau de mai multe ori.

    Când însă nu s-a fixat nici un termen pentru sosirea vasului se înţelege ca părţile au luat drept termen timpul necesar pentru împlinirea călătoriei.

    În caz de întârziere, justiţia ţinând seama de împrejurări, poate fixa un termen, şi dacă şi acest termen expiră fără ca vasul sa sosească, contractul se consideră ca reziliat.

    În nici un caz justiţia nu poate fixa un termen mai lung decât  un an, socotit din ziua plecării vasului de la locul unde mărfurile au fost încărcate.

    ART. 65

    Dacă în cursul călătoriei, din cauza de forţa majora sau caz fortuit, marfa vândută este transportată din vasul desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinţează, şi vasul pe care s-a făcut transportul se consideră, pentru toate efectele contractului, ca substituit primului vas.

    ART. 66

    Avariile intimplate în timpul călătoriei reziliază contractul, dacă mărfurile sunt până într-atât deteriorate încât nu mai pot servi la întrebuinţarea pentru care fusese destinate.

    În orice alt caz, cumpărătorul este dator sa primească mărfurile în starea în care se vor afla la sosire, însă cu o potrivită scădere de preţ.

    ART. 67

    Când, mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiunei, una din părţi a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plata preţului, şi aceasta nu-şi îndeplineşte la termenul fixat obligaţiunea sa, atunci conditiunea rezolutorie se împlineşte de drept în favoarea părţii care îşi executase obligaţiunea sa.

    În lipsa de asemenea oferte sau stipulaţiuni exprese, rezilierea contractului se regulează după dispoziţiunile codului civil, privitoare la conditiunea rezolutorie tacită.

    În amândouă cazurile cel în culpa răspunde de daunele interese cauzate.

    ART. 68

    Când cumpărătorul unui lucru miscator nu-şi îndeplineşte obligaţiunea sa, vânzătorul are facultatea sau a depune lucrul vândut la o casă acreditată de comerţ pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, sau de a-l vinde.

    Vânzarea se va face prin licitaţie publica, sau chiar pe preţul curent, dacă lucrul are un preţ la bursa sau în târg, de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte şi cu dreptul pentru vânzător la plata diferenţei dintre preţul obţinut şi acela convenit la prima vânzare, precum şi la daune interese.

    Dacă neexecutarea contractului provine din partea vânzătorului, cumpărătorul are dreptul de a face sa se cumpere lucrul de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte.

    Cumpărătorul are dreptul de a pretinde diferenţa în mai mult dintre preţul plătit a doua oară şi acela convenit cu primul vânzător, precum şi a cere daune interese, dacă ele se cuvin.

    Partea care va uza de dreptul ce i se acordă prin acest articol este datoare sa încunoştiinţeze prealabil despre aceasta pe cealaltă parte contractantă.

    ART. 69

    Dacă termenul stipulat într-un contract de vânzarea unui lucru mobil este esenţial naturii operaţiunii, partea care voieşte executarea convenţiei, fără sa ţină seama de expirarea termenului stipulat în favoarea sa, trebuie sa încunoştiinţeze pe cealaltă parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului.

    Chiar în acest caz vânzarea lucrului nu se poate face decât  a doua zi după incunostiintare.

    ART. 70

    Cumpărătorul unor mărfuri sau producte provenind din o altă piaţa, este dator sa denunţe vânzătorului viciile aparente în timp de două zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza condiţiunilor excepţionale în care se află lucrul vândut sau persoana cumpărătorului.

    El este dator sa denunţe viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi două zile de la descoperirea lor.

    O dată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vândut.

    ART. 71

    Prezidentul tribunalului, şi acolo unde nu există tribunal, judecătorul de ocol poate ordona, după cererea cumpărătorului sau a vânzătorului, cu atât calitatea cat şi starea în care se află lucrul vândut sa fie constatate de unul sau mai multi experţi, pe care ii va numi din oficiu.

    Prin aceeaşi ordonanţă de numire a experţilor, sau prin o altă, prezidentul tribunalului sau judecătorul de ocol poate ordona sau sechestrarea lucrului vândut, sau depunerea lui într-un depozit public sau intr-alt loc pe care-l va desemna; şi dacă păstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau ocaziona cheltuieli însemnate, chiar vânzarea acelui lucru, pe socoteala celui ce se cuvine şi în condiţiunile ce se vor determina prin însăşi ordonanţa.

    ART. 72

    Ordonanţa prezidentului tribunalului sau judecătorului de ocol va trebui sa fie comunicată, înainte de punerea ei în lucrare, celeilalte părţi sau reprezentantului sau, dacă vreunul dintre ei se află în localitate.

    În caz contrariu, ordonanţa va fi comunicată în termenul prevăzut de art. 137 din procedura civilă, de la executarea ei.

    Cumpărătorul care nu va voi a beneficia de dispoziţiunile cuprinse în articolul precedent, va trebui, în caz de contestatiune, sa probeze atât identitatea cât  şi viciile mărfii cumpărate de dânsul.

    ART. 73

    Dispoziţiunile cuprinse în articolele 67, 68 şi 69 se aplică şi la contractele de bursa încheiate după formele prevăzute de legea ei specială.

 

    Titlul VII

    DESPRE REPORT

 

    ART. 74

    Contractul de report constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ, şi în revinzarea simultanee cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie.

    Pentru validitatea contractului este necesară predarea reală a titlurilor date în report.

    Proprietatea lor se transfera la cumpărător.

    Părţile pot stipula ca primele, rambursurile şi dobânzile ce se vor cuveni titlurilor în termenul reportului, sa rămână în profitul vânzătorului.

    ART. 75

    Revinzarea titlurilor date în raport poate fi prelungită prin voinţa părţilor, pentru unul sau mai multe termene succesive.

    ART. 76

    Dacă la expirarea termenului reportului, părţile lichidează diferenţele înspre a face separat plăţile lor şi reînoiesc reportul asupra unor titluri ce diferă prin cantitatea sau specia lor, sau pe un alt preţ, atunci se consideră ca părţile au încheiat un nou contract de report.

 

    Titlul VIII

    DESPRE SOCIETĂŢI ŞI DESPRE ASOCIAŢIUNI COMERCIALE

 

    CAP. 1

    DESPRE SOCIETĂŢI

 

    SECŢIUNEA I - VI

    ART. 77 - 220

    Abrogate prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

 

    SECŢIUNEA VII

    Dispoziţiuni relative la societăţile cooperative.

 

    ART. 221- 235

    Abrogate prin Legea privind organizarea cooperaţiei din 28 martie 1929, cu modificările ulterioare. (vezi şi art. 226 din Codul Cooperaţiei din 1935,)

 

    SECŢIUNEA VIII

    Dispoziţiuni relative la societăţile civile şi la societăţile constituite în tari străine

    ART. 236

    Abrogat prin art. 225 din Legea nr. 31/1990.

    ART. 237

    Societăţile pe acţiuni şi celelalte societăţi şi asociaţiuni comerciale, industriale sau financiare, constituite şi având sediul în tara străină, vor putea să-şi stabilească un sediu secundar sau o reprezentantă în România.

    a) Dacă vor dovedi printr-o declaraţie a guvernului lor, ca în tara unde sunt înfiinţate se observă deplina reciprocitate pentru societăţile române de acelaşi fel;

    b) Dacă vor îndeplini prescripţiile din prezenta secţiune, fiecare fel de societate în ceea ce o priveşte.

    ART. 238

    (Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900)

    Societăţile legal constituite în tara străină, care îşi stabilesc în România un sediu secundar sau o reprezentantă, sunt supuse la dispoziţiunile prezentului cod în ce priveşte depunerea şi transcriptiunea, afişarea şi publicaţiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbări la unul sau altul din zisele acte, şi a bilanţurilor; ele sunt datoare încă sa publice, în formele prevăzute de lege, numele persoanelor care dirig sau administrează aceste sedii, sau care reprezintă în orice mod societatea în tara.

    Aceste persoane răspunzătoare fata cu cei de al treilea, ca administratorii societăţilor naţionale.

    Dacă societăţile sunt altfel decât  cele prevăzute în art. 77, ele vor fi supuse la îndeplinirea formalităţilor prescrise pentru depunerea şi publicarea actului constitutiv şi a statutelor societăţilor prin acţiuni, şi le sunt aplicabile toate dispoziţiunile prezentei secţiuni, relative la aceleaşi societăţi.

    Publicaţiunile vor trebui sa cuprindă şi arătarea capitalului constituit pentru operaţiunile din România.

    ART. 239

    Societăţile care, deşi constituite în tara străină au însă în România sediul şi obiectivul principal al întreprinderilor, vor fi supuse chiar pentru forma şi validitatea actului constitutiv, deşi încheiat în străinătate, la toate dispoziţiunile prezentului cod, rămânând supuse şi la îndeplinirea prescripţiunilor secţiunii de fata, pentru a putea funcţiona în tara.

    ART. 240

    Nici o societatea străină nu va putea face în România operaţiuni la care nu este îndreptăţită în tara unde îşi are sediul principal.

    ART. 241

    Guvernul va putea, ori de câte ori va găsi cu cale, a revizui operaţiunile societăţilor străine.

    ART. 242

    Societăţile străine sunt supuse aceloraşi impozite la care sunt supuse societăţile române de aceeaşi natură.

    ART. 243

    Abrogat (suprimat) prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.

    ART. 244

    Societăţile pe acţiuni, legal constituite în tara străină, nu vor putea să-şi înfiinţeze un sediu secundar sau o reprezentantă în România, fără a avea prealabilă autorizaţie a guvernului român.

    Aceasta autorizaţie nu se va putea decât  după ce se va lua avizul Camerii de Comerţ din Bucureşti; şi dacă societatea îşi stabileşte sediul într-un alt loc, şi pe acel al Camerii de Comerţ din acea localitate, sau a celei mai apropiate, când n-ar fi Camera de Comerţ în acel loc.

    ART. 245

    (Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.)

    Cererea de autorizaţie va fi însoţită de următoarele acte:

    1) Statutele societăţii autentificate în regula, precum şi orice alte acte dovedind existenta legală a societăţii în tara unde s-a înfiinţat; şi o declaraţiune formală ca societatea se supune legilor române.

    2) Recipisa Cassei de depuneri, constatând depunerea cautiunei fixată de guvern, pentru a asigura îndeplinirea obligaţiunilor ce societatea va contracta în tara. Aceasta cauţiune nu va putea, în nici un caz, sa fie mai mica de 100.000 lei, şi guvernul va putea cere chiar sporirea ei până la o pătrime din capitalul de acţiuni al societăţii. Societăţile de asigurare vor da o cauţiune de cel puţin 250.000 lei, pentru fiecare ramura în parte.

    Aceste cauţiuni vor servi pentru desdaunarea cu preferinţa a acţionarilor şi creditorilor din tara.

    Cauţiunea va consista exclusiv în efecte publice ale Statutului Roman, după cursul zilei când se face consemnarea, şi va fi depusă pe numele societăţii, care singura va fi recunoscută de proprietara.

    Societăţile care vor înfiinţa fabrici sau alte stabilimente industriale, cele care s-ar ocupă cu creari sau exploatări de căi de comunicatiuni şi de mine, precum şi băncile, având de obiect operaţiuni financiare şi de credit, vor fi scutite de depunerea sus-zisei cauţiuni.

    3) O declaraţie a societăţii, omologata de autoritatea competenta a ţării respective, ca cauţiunea va servi spre a garanta numai afacerile făcute de societate în România.

    ART. 246

    (Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.)

    Deosebit de condiţiunile stabilite prin articolele precedente şi de acelea pe care guvernul le va lua după împrejurări, societăţile pe acţiuni străine, vor avea sa observe şi dispoziţiunile speciale următoare:

    1) Societăţile pe acţiuni străine îşi vor alege unul din oraşele ţării ca domiciliu, unde vor avea un reprezentant general pentru toate operaţiunile lor din tara.

    Acest reprezentant va depune o copie autentică după procura sa generala.

    2) Societăţile pe acţiuni străine vor publica, pentru fiecare an, cel mai târziu în luna mai a anului următor, un bilanţ asupra operaţiunilor lor din tara, conform prescripţiilor legii.

    Asemenea ele vor înainta guvernului, imediat după publicarea lor, dările de seama şi bilanţurile ce vor publica la sediul lor principal;

    3) Guvernul va putea, prin ministerul public, cere tribunalului de comerţ sa pronunţe retragerea autorizaţiunii în cazurile următoare:

    a) Când capitalul de acţiuni al societăţii autorizate va fi redus, prin orice împrejurare, la jumătatea sumei arătată când s-a făcut cererea de autorizaţiune;

    b) Când, prin orice împrejurare, s-ar diminua cauţiunea depusă conform art. 245, fără ca societatea, în termen de 30 de zile, sa o fi complectat;

    c) Când se va constata ca societatea face operaţiuni străine celor prevăzute în actul de constituire;

    d) Când aceste societăţi nu vor observa dispoziţiunile prezentei secţiuni;

    e) Când ar înceta reciprocitatea prevăzută de alin. 1 de sub art. 237;

    f) Când societatea a încetat de a funcţiona în tara sa de origine.

    Tribunalul de comerţ va statua în camera de consiliu, ascultind şi societatea incriminată şi motivat. Încheierea sa nu e susceptibilă decât  de apel, în termenul de o lună de la pronunţare. Curtea de apel, ascultind societatea, va statua definitiv.

    4) Cauţiunea depusă se va restitui numai atunci, când se va dovedi ca nu mai există în tara nici o obligaţiune a societăţii autorizate, sau când o societate româna, recunoscută ca buna de guvern, va garanta necondiţionat pentru societatea străină care va cere liberarea cautiunei;

    5) Acţiunile societăţilor străine funcţionând în tara nu vor putea fi admise la cota bursei române, decât  după ce societăţile vor fi funcţionat cel puţin un an în România, având publicat bilanţul lor pentru exerciţiul respectiv.

    ART. 247

    Îndeplinirea formalităţilor şi condiţiunilor prescrise prin articolele precedente supune societăţile străine la consecinţele legale stabilite pentru societăţile naţionale, fără ca aceste societăţi străine sa poată dobândi în România alte drepturi decât  cele recunoscute străinilor prin legi şi regulamente, şi fac pe societate răspunzătoare de toate obligaţiunile contractate de administratorii sau reprezentanţii săi, chiar când aceştia prin contractarea lor ar fi depăşit puterile ce li se conferise.

    ART. 248

    Abrogat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.

    ART. 249

    Societăţile străine de felul celor prevăzute de art. 239, care funcţionează, precum şi celor care vor avea un sediu secundar sau reprezentante la punerea în aplicatiune a prezentei legi, li se acordă un termen de trei luni spre a-şi regula pozitiunea în conformitate cu dispoziţiunile legii de fata.

    ART. 250

    Persoanele care vor face orice fel de operaţiuni sub orice titlu, în favoarea şi pe seama societăţilor străine, care nu vor îndeplini condiţiunile şi formele prescrise prin prezenta secţiune, şi vor păgubi printr-aceasta şi pe Stat de taxele la care are drept, vor fi răspunzătoare de daunele cauzate Statului Roman prin operaţiunile lor şi supuse la pedepsele prevăzute de art. 323 din codul penal.

 

    CAP. 2

    DESPRE ASOCIAŢIUNI

 

    SECŢIUNEA I

    Despre asociatiunea în participaţiune

    ART. 251

    Asociatiunea în participaţiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăţi o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni, sau chiar asupra întregului comerţ.

    ART. 252

    Asociatiunea în participaţiune poate sa aibă loc asemenea şi pentru operaţiunile comerciale făcute de către necomercianţi.

    ART. 253

    Asociatiunea în participaţiune nu constituie, în privinţa celor de al treilea, o fiinţă juridică distinctă de persoana interesatilor. Cei de al treilea nu au nici un drept şi nu se obligă decât  către acela cu care au contractat.

    ART. 254

    Participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune, chiar dacă au fost procurate de dânşii.

    Cu toate acestea, întru cât  priveşte raporturile lor între dânşii, asociaţii pot sa stipuleze ca lucrurile ce au adus sa li se restituie în natura, având dreptul, în caz când restitutiunea nu s-ar putea face, la reparaţiunea daunelor suferite. Afara de aceste cazuri, drepturile asociaţilor se marginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociaţiune şi de beneficii şi pierderi.

    ART. 255

    Afara de dispoziţiunile articolelor precedente, convenţiunile părţilor determină forma, întinderea şi condiţiunile asociaţiunei.

    ART. 256

    Asociaţiunile în participaţiune sunt scutite de formalităţile stabilite pentru societăţi, dar ele trebuie sa fie probate prin act scris.

 

    SECŢIUNEA II

    Despre asociatiunea de asigurare mutuală

    ART. 257

    Asociatiunea de asigurare mutuală are ca scop de a împărţi între asociaţi daunele cauzate prin riscurile care sunt obiectul asociaţiunii.

    Ea constituie, fata cu cei de al treilea, o persoană juridică distinctă de persoana asociaţilor.

    ART. 258

    Asociatiunea de asigurare mutuală trebuie sa fie probată prin act scris.

    Ea se regulează prin convenţiunile părţilor.

    ART. 259

    Asociatiunea se administrează prin asociaţi, care sunt mandatarii săi temporali şi revocabili.

    ART. 260

    Regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor, la publicaţiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbări unuia sau altuia dintr-insele, a bilanţurilor societăţilor anonime şi la penalităţile relative la aceste societăţi, sunt aplicabile şi asociaţiunilor de asigurare mutuală.

    Din bilanţurile acestor asociaţiuni va trebui sa rezulte îndeplinirea dispoziţiunilor art. 147

    ART. 261

    Asociaţii nu sunt obligaţi sa contribuie decât  cu partea determinată prin contract; şi în nici un caz nu sunt ţinuţi către cei de al treilea, decât fiecare în proportiune cu valoarea lucrului pentru care a fost admis în asociaţiune.

    ART. 262

    Acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat încetează de a face parte din asociaţiune, raminindu-i însă dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.

    ART. 263

    Asociatiunea nu se dizolvă prin interdicţia sau moartea unuia din asociaţi.

    Falimentul unui asociat poate da loc la excluderea sa.

 

    CAP. 3

    DISPOZIŢIUNI PENALE ŞI TRANZITORII

 

    ART. 264

    Se vor pedepsi cu pedepsele stabilite de codul penal pentru escrocherie, acei care simulind sau afirmând fals existenta subscriptiunilor sau vărsămintelor într-o societate pe acţiuni, sau anuntind publicului, cu rea credinţa, ca interesate în societate, persoane care nu sunt, sau care prin alte simulatiuni au obţinut sau au încercat sa obţină subscriptiuni sau vărsăminte.

    ART. 265

    (Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.)

    Se vor pedepsi cu o amendă până la cinci mii lei, afara de pedepsele mai grele prescrise de codul penal:

    1. Fundatorii, administratorii, directorii, censorii şi lichidatorii societăţilor, care în relaţiunile sau comunicările de tot felul făcute către adunarea generala, în bilanţuri sau în situaţiunea acţiunilor societăţii, sau care cu ştiinţa au ţinut ascunse, în totul sau în parte, fapte relative la aceleaşi condiţiuni;

    2. Administratorii şi directorii care, cu ştiinţa, în lipsa de bilanţuri sau contrariu cu ceea ce rezultă dintr-insele, sau prin mijlocire de bilanţuri fraudulos stabilite, au distribuit asociaţilor, acţionarilor sau comanditarilor, interese sau dividende neluate din beneficiile reale;

    3. Administratorii şi directorii care au emis acţiuni mai jos decât valoarea lor nominală, au cumpărat acţiuni ale societăţii, contrariu dispoziţiunilor art. 146, sau au înaintat bani pe acţiuni ale societăţii, sau emis obligaţiuni prin încălcarea dispoziţiunilor alin. I şi II ale art. 174;

    4. Administratorii şi directorii care au efectuat reducţiunea capitalului sau fuziunea societăţii, contravenind dispoziţiunilor art. 101 şi 197;

    5. Administratorii şi directorii societăţilor de asigurare asupra vieţii şi al societăţilor administrative de tontine, care vor fi contravenind dispoziţiunilor art. 147;

    6. Lichidatorii care au reimpartit activul social între asociaţi, contravenind dispoziţiunilor art. 203.

    Aceiaşi pedeapsa se aplică censorilor care, în cazurile arătate în numerele 2, 3, 4, 5 şi 6 de sub acest articol, nu au îndeplinit îndatoririle lor.

    ART. 266

    Dacă depunerea actului constitutiv şi a statutelor societăţilor în comandită pe acţiuni sau anonime, a actelor care aduc schimbări ziselor acte, a situaţiunilor lunare şi a bilanţurilor, la Tribunalul civil sau la Tribunalul de comerţ, după împrejurări, nu s-a făcut în termenele fixate, sau s-a făcut în mod incomplect, fiecare din persoanele care sunt datoare a o face sau de a ordona sa se facă, se va pedepsi cu o amendă care va putea sa se ridice până la cincizeci lei pentru fiecare zi de întârziere.

    ART. 267 ***

    Administratorii societăţilor cooperative, având asociaţi cu responsabilitate nemărginită, care nu depun la tribunalul de comerţ, la finele fiecărui trimestru lista prescrisă de art. 229, şi grefierul care nu va denunţa aceasta omisiune procurorului în cele 10 zile următoare vot fi pedepsiţi cu o amendă până la 300 lei.

-------------------------

    ***) Abrogat prin Legea cooperaţiei din 1929.

 

    ART. 268

    Orice abatere de la dispoziţiunile art. 104, 157, 167 şi 200 şi de la cele dintâi două aliniate ale art. 174, se va pedepsi cu o amendă care nu va trece peste una suta lei.

    ART. 269

    Societăţile constituite înainte de punere în lucrare a prezentului cod, vor fi supuse dispoziţiunilor art. 104, 169, 180, 181 şi 182, precum şi dispoziţiunilor care carmuiesc lichidarea şi fuziunea societăţilor sau reducerea capitalului lor.

    Societăţilor existente, care ar voi să-şi modifice statutele lor, sau care ar voi sa prelungească termenul pentru care fuseseră constituite, vor fi datoare să-şi pună statutele în conformitate cu prezentul cod.

 

    Titlul IX

    DESPRE CAMBIE ŞI DESPRE CEC

 

    ART. 270 - 369

    Dispoziţiile acestui titlu au fost abrogate prin art. 112 din Legea promulgată prin decretul nr. 1249/1934, publicat în M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934, lege care a dat o altă reglementare cambiei şi biletului de la ordin.

 

    Titlul X

    DESPRE CONTUL CURENT

 

    ART. 370

    Contractul de cont curent produce:

    1) Strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor, prin aceea ca el le trece în debitul sau, şi novatiunea obligaţiunii de mai înainte între acela care a trimis valorile şi primitorul lor. Înscrierea însă în contul curent a unui efect de comerţ sau a unui alt titlu de credit e presupusa făcută sub "rezerva încasării";

    2) Compensatiunea reciprocă între părţi, până în concurenta debitului şi a creditului respectiv la încheierea socotelei, cu rezerva platei diferenţei;

    3) Curgerea de dobânzi pentru sumele trecute în contul curent în debitul primitorului, de la data inscrierei.

    Dobânzile sunt cele comerciale şi se socotesc pe zi, dacă părţile nu s-au învoit altfel.

    ART. 371

    Existenta contului curent nu exclude drepturile de comision şi plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în contul curent.

    ART. 372

    Încheierea contului curent şi lichidarea diferenţei vor avea loc la scadenta termenelor stabilite prin convenţiuni, şi în lipsa la 31 Decembrie a fiecărui an.

    Dobânda diferenţei curge de la data lichidării.

    Numai diferenţa (saldo) lichidată la încheierea contului curent poate fi supusă executiunei sau opririi în mâna unui al treilea, sau asigurată prin ipoteca. Dacă s-a consimţit o ipotecă prin credit deschis, posesorii efectelor create sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor putea folosi de dânsul, decât  până la concurenta soldului final al contului.

    ART. 373

    Contractul de cont curent e de drept desfiinţat:

    1) Prin scadenta termenului convenit;

    2) În lipsa de convenţiune, prin retragerea uneia din părţi;

    3) Prin falimentul uneia din părţi.

    Desfiinţarea contractului de cont curent se poate cere în caz de moarte, de interdictiune sau incapacitate legală a uneia din părţi.

 

    Titlul XI

    DESPRE MANDATUL COMERCIAL ŞI DESPRE COMISION

 

    CAP. 1

    DESPRE MANDATUL COMERCIAL

 

    SECŢIUNEA I

    Despre mandatul comercial în general

    ART. 374

    Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala mandatului.

    Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.

    ART. 375

    Deşi conceput în termeni generali, mandatul comercial nu se întinde şi la afacerile care nu sunt comerciale, afara numai dacă aceasta se declară cu preciziune prin mandat.

    Dacă mandatarul nu are instrucţiuni decât  asupra unor părţi ale afacerii, mandatul se socoteşte liber pentru celelalte.

    Mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire şi pentru toate actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi anume arătate.

    ART. 376

    Comerciantul care nu vrea sa primească o însărcinare este dator, în cel mai scurt termen posibil, sa facă cunoscut mandantului neprimirea; în acest caz este încă dator a face sa se păstreze în loc sigur lucrurile ce i s-au expediat şi sa îngrijească de dansele în socoteala mandantului, până ce acesta va putea lua măsurile necesare.

    În caz de întârziere, el va putea încă cere sechestru judiciar şi chiar vânzarea lucrurilor, după formele prevăzute de art. 71.

    ART. 377

    Dacă lucrurile primite în socoteala mandantului, prezintă semne de stricăciuni suferite în timpul transportului, mandatarul va trebui sa ia toate măsurile necesare pentru păstrarea drepturilor mandantului, fata cu cel ce a făcut transportul; altfel este responsabil de lucrurile primite după descriptiunile cuprinse în scrisorile de carat sau în poliţele de încărcare. Dacă stricăciunea reclama îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vânzarea lucrurilor, după formele prevăzute de art. 71.

    ART. 378

    Mandatarul este indatorat a face cunoscut mandantului toate faptele ce ar putea să-l hotărască a revoca sau a modifica mandatul.

    ART. 379

    Mandatarul este răspunzător de stricăciunile lucrurilor ce-i sunt încredinţate spre păstrare, afara de cele provenite din caz fortuit, forţa majora, din viciul sau chiar natura lor.

    ART. 380

    Mandatarul e ţinut a plati dobânda la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care era dator a le trimite sau a le consemna.

    ART. 381

    Mandatarul, care nu se conforma instrucţiunilor primite de la mandant, răspunde de daune interese.

    ART. 382

    Mandatarul este dator a încunoştiinţa fără întârziere pe mandant despre executarea mandatului.

    Dacă în urma primirii acestei incunostiintari, mandantul întârzie răspunsul un timp mai lung decât  cel cerut de natura afacerii, el este considerat ca a acceptat executarea mandatului, chiar dacă mandatarul a trecut peste limitele mandatului.

    ART. 383

    Mandatarul care schimbă destinaţiunea sumelor primite în socoteala mandantului, e dator dobânda la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune interese provenind din neîndeplinirea mandatului şi de orice alta acţiune, chiar penală, în caz de dol sau frauda.

    ART. 384

    Mandatarul este dator să-şi arate mandatul persoanelor cu care tratează, când i se cere.

    El nu poate opune celor de al treilea instrucţiunile deosebite ce i s-ar fi dat de către mandant, afara numai dacă nu probează ca aceştia aveau cunoştinţa de ele în momentul când obligaţiunea a fost contractată.

    ART. 385

    Mandantul e ţinut a procura mandatarului mijloacele necesare pentru îndeplinirea mandatului, afara numai dacă nu există convenţiune contrarie.

    ART. 386

    Suma ce se datoreşte mandatarului pentru executarea mandatului se determină, în lipsa de convenţiune, de către judecata, după împrejurări.

    ART. 387

    Mandatarul, pentru tot ce i se datoreşte din executarea mandatului sau şi, chiar pentru retribuţiunea sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercită asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului, sau care se găsesc la dispoziţiunea sa, în magazinele sale, sau în depozite publice, sau pentru care el poate proba prin posesiunea legitima a poliţei de încărcare, sau a scrisorii de carat, ca i s-au expediat.

    Creanţele sus-zise au precădere asupra oricăror alte creanţe contra mandantului şi chiar contra vânzătorului ce revendică, cu toate ca plăţile şi cheltuielile vor fi fost făcute înainte sau după ce lucrurile au intrat în posesiunea mandatarului.

    În caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpărate în socoteala lui, se exercită conform dispoziţiunilor de la cap. III, titlul IV, cartea III, din acest cod.

    Dacă lucrurile mandantului au fost vândute de către mandatar, privilegiul subsista asupra preţului.

    ART. 388

    Pentru a exercita dreptul arătat în articolul precedent, mandatarul trebuie sa notifice formal mandantului sumele ce-i sunt datorate, cu invitaţia de a i se face plata în termen de cinci zile şi cu prevestirea ca, la caz de neplata, se va procede la vânzarea lucrurilor supuse privilegiului.

    Mandantul va putea face opoziţie, citind pe mandatar înaintea judecăţii. Opoziţiunea va trebui sa fie notificată mandatarului în termen de trei zile de la primirea notificatiei de către mandant.

    Dacă mandantul nu are reşedinţa sau domiciliul ales în locul de reşedinţa al mandatarului, termenul pentru opoziţiune va fi de 10 zile, dacă mandantul domiciliază în circumscriptiunea unui tribunal limitrof; de 20 zile, dacă domiciliază în orice alta parte a ţării; de două luni dacă domiciliază afara din România.

    Dacă termenul a trecut sau opoziţiunea s-a respins, mandatarul poate, fără alta formalitate, sa facă a se vinde lucrurile sus zise, conform dispoziţiunilor art. 68.

    ART. 389

    Dacă mai multi mandatari sunt numiţi prin acelaşi act, fără a se arăta ca ei trebuie sa lucreze împreună, fiecare din ei poate lucra în lipsa celuilalt.

    Dacă prin act se declară ca mandatarii trebuiesc sa lucreze împreună şi mandatul nu este primit de toţi acei ce acceptă se socotesc autorizaţi a-l îndeplini, când ar forma majoritatea celor numiţi.

    Comanditarii sunt responsabili solidar.

    ART. 390

    Afara de cazurile prevăzute de codul civil, mandatul încetează:

    1. Prin căsătoria femeii comercianta ce a dat sau a primit mandatul, dacă nu este autorizată a continua comerţul conform dispoziţiunilor art. 15;

    2. Prin revocarea autorizaţiei de a exercita comerţul, ce fusese acordată femeii maritate sau minorului care au dat sau primit mandatul.

    ART. 391

    Mandantul sau mandatarul care, fără cauza justa, prin revocarea sau renunţarea sa, întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune interese.

    Dacă executarea mandatului este întreruptă prin moartea mandantului sau a mandatarului, retribuţiunea acestui din urma se va determina după ceea ce s-a executat, în proportiune cu ceea ce s-ar fi datorat pentru completa executare a mandatului.

 

    SECŢIUNEA II

    Despre prepuşi şi reprezentanţi

    ART. 392

    Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercită, fie în alt loc.

    ART. 393

    Patronul răspunde de faptele prepusului şi de obligaţiunile contractate de el, în limitele însărcinării ce i-a dat.

    Dacă sunt mai multi patroni, fiecare din ei este solidar responsabil.

    Dacă patronul este o societate comercială, responsabilitatea societarilor se regulează după natura societăţii.

    ART. 394

    Mandatul dat prepusului poate fi expres sau tacit.

    Mandatul expres trebuie sa fie depus la tribunalul a cărui jurisdicţiune prepusul are a îndeplini însărcinarea, spre a fi transcris în registrul destinat pentru aceasta şi afipt conform dispoziţiunilor art. 10.

    Un extract al mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului, în foaia anunţurilor judiciare a localităţii. Până la îndeplinirea formalităţilor de mai sus, se aplică dispoziţiunile articolului următor.

    ART. 395

    Fata cu cei de al treilea, mandatul tacit al prepusului se socoteşte general, şi cuprinde toate actele necesare exerciţiului comerţului pentru care este dat.

    Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricţiune a mandatului tacit, dacă nu probează ca ei o cunoşteau în momentul contractării obligaţiunii.

    ART. 396

    Prepusul este totdeauna dator a trata în numele patronului şi sa arate în subsemnatura sa, pe lângă numele şi prenumele sau propriu, numele şi prenumele sau firma patronului, cu menţiunea "prin procura", sau alta asemenea.

    În lipsa unei asemenea declaraţiuni, prepusul se obligă personal; cei de al treilea însă pot exercita şi contra patronului acţiunile ce deriva din actele prepusului, privitoare la exerciţiul comerţului cu care acesta a fost însărcinat.

    ART. 397

    Prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, a face operaţiuni, nici a lua parte, în socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoturi de natura aceluia cu care este însărcinat.

    În caz contrariu, prepusul este responsabil de daune interese, şi patronul are încă dreptul de a reţine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni.

    ART. 398

    Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea dispoziţiunilor cuprinse în titlurile III şi IV ale acestei cărţi, în ce priveşte comerţul cu care este însărcinat.

    ART. 399

    Revocarea mandatului expres trebuie sa fie făcută în aceleaşi forme cu care el a fost dat.

    ART. 400

    Prepusul poate intenta orice acţiune şi a fi chemat în judecata în locul patronului pentru obligaţiunile contractate de dânsul, în exerciţiul comerţului cu care a fost însărcinat.

    ART. 401

    Dispoziţiunile acestei secţiuni se aplică reprezentanţilor caselor comerciale sau ai societăţilor străine, care de obicei tratează sau încheie în tara, în numele şi pe socoteala acestora, afacerile comerciale cu care au fost însărcinaţi.

 

    SECŢIUNEA III

    Despre comisi călători pentru comerţ

    ART. 402

    Oricine trimite în alta localitate o persoană din serviciul sau, autorizand-o cu scrisori, avizuri, circulari sau alte asemenea documente, ca sa trateze sau sa facă operaţiuni de ale comerţului sau, rămâne obligat prin faptele contractate de aceasta persoana în marginile însărcinării ce i-a dat.

    ART. 403

    Dispoziţiunile art. 396 se aplică comisilor călători; aceştia însă nu pot subscrie "prin procura", ci trebuie numai sa arate numele patronului lor.

 

    SECŢIUNEA IV

    Despre comisii pentru negot

    ART. 404

    Comisii pentru negot sunt prepuşi pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca, în locul unde exerciteaza comerţul şi în momentul predarei, sa ceara şi sa încaseze preţul mărfurilor vândute, putând da pentru aceasta, chitanţa valabilă în numele patronului lor.

    Afara din magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului, fără autorizaţie specială.

 

    CAP. 2

    Despre comision

 

    ART. 405

    Comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului.

    Între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele următoare.

    ART. 406

    Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat, ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie.

    Comitentul nu are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici acestea nu au vreo acţiune în contra comitentului.

    ART. 407

    Comisionarul trebuie sa ţină deosebite între dansele şi chiar de ale sale proprii, lucrările diferiţilor comitenţi, şi sa aibă în registrele sale partida deosebită pentru fiecare operaţiune.

    Dacă comisionarul are în contra aceleiaşi persoane creanţe provenind din diferite operaţiuni făcute în contul comitentilor săi, sau din o operaţiune a sa proprie şi a altuia, el este dator a cere de la acel debitor un înscris deosebit pentru fiecare afacere, şi în caz de plata sa arate în registrele sale persoana pentru care plata s-a făcut.

    În lipsa de asemenea aratare, plata se va împărţi proporţional între fiecare creanţa.

    ART. 408

    Operaţiunile făcute de comisionar cu violarea mandatului sau peste limitele sale rămân în sarcina sa, şi prin urmare:

    1) Dacă a vândut cu preţ mai mic decât  cel hotărât sau, în lipsa, mai mic decât  cel curent, el este dator sa plătească comitentului diferenţa, afara numai dacă nu ar proba ca vânzarea cu preţul hotărât nu se putea face şi ca vinzind astfel comitentul a fost scutit de paguba;

    2) Dacă a cumpărat cu un preţ mai mare decât cel hotărât, comitentul poate refuza operaţiunea şi a o considera ca făcută în socoteala comisionarului, dacă acesta nu ar oferi sa plătească diferenţa preţului;

    3) Dacă lucrul cumpărat nu corespunde cu calitatea convenită, comitentul îl poate refuza.

    ART. 409

    Comisionarul care, fără autorizaţiunea comitentului, face înaintări de bani, vânzări sau alte operaţiuni pe credit, îşi ia asupră-şi orice răspundere şi comitentul ii poate cere plata neîntârziată a creditelor făcute, cedandu-i interesele şi foloasele ce ar rezulta din aceasta.

    ART. 410

    Comisionarul care vinde pe datorie este dator sa arate comitentului în scrisoarea de aviz, persoana cumpărătorului şi termenul acordat; altminteri operaţiunea se presupune ca s-a făcut pe bani gata; proba contrarie nu este admisă.

    ART. 411

    Când comisionarul este însărcinat sa vinda sau sa cumpere cambii, obligaţiuni sau efecte ale Statului ori alte titluri de credit, circulând în comerţ sau mărfuri, având preţ la bursa ori în piaţa, dacă comitentul nu a dispus intr-altfel, el însuşi poate să-i procure pe preţul cerut, ca vânzător, lucrurile ce trebuia sa cumpere sau sa reţină pentru sine, după preţul curent, ca cumpărător, lucrurile ce trebuia sa vândă în socoteala comitentului, deosebit de dreptul sau la proviziune.

    Dacă, în cazurile mai sus arătate, comisionarul, după îndeplinirea însărcinării sale, nu face cunoscut comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sa considere ca cumpărarea sau vânzarea s-a făcut pe contul sau şi sa ceara de la comisionar executarea contractului.

    ART. 412

    Comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiunilor luate de către persoanele cu care a contractat, afara de convenţiune contrarie.

    Când comisionarul ia o asemenea răspundere, el este obligat personal, fata de comitentul, pentru îndeplinirea obligaţiunilor rezultând din contract.

    În acest caz, el are dreptul la proviziunea specială numita "pentru garanţie, "pentru credit". Aceasta proviziune se stabileşte de părţi prin convenţiunea lor, iar în lipsa este lăsată la aprecierea judecăţii.

 

    Titlul XII

    DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT

 

    ART. 413

    Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însărcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzătorul care se obligă a-l face în numele sau propriu şi în socoteala altuia, ori între unul dintre aceştia şi cărăuşul ce se însărcinează a-l face.

    Se numeşte "cărăuş" persoana care îşi ia însărcinarea ca într-un mod oarecare sa transporte, sau sa facă a se transporta, un obiect oarecare.

    Obligaţiunile între expeditor şi întreprinzătorul de transporturi pe apa şi căpitan sau patron, sunt regulate prin dispoziţiunile prevăzute în cartea II-a a acestui cod.

    ART. 414

    Expeditorul trebuie sa dea cărăuşului care i-ar face cerere o scrisoare de carat.

    Scrisoarea de carat poate fi la ordin sau la purtător.

    Forma şi efectele girului scrisorii de carat sunt reglementate prin dispoziţiunile titlului IX din aceasta carte.

    ART. 415

    Scrisoarea de carat trebuie sa fie data, subscrisă de expeditor şi sa cuprindă:

    1. Natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat şi dacă lucrurile sunt în lăzi sau pachete şi calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile puse pe dansele;

    2. Numele expeditorului şi locuinţa sa;

    3. Numele şi locuinţa cărăuşului;

    4. Locul de destinatiune şi persoana destinatarului, cu aratare dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător;

    5. Portul sau preţul transportului şi sumele datorate cărăuşului pentru expeditiune, adaogandu-se cheltuielile anticipate sau de provizion;

    6. Timpul în care trebuie sa fie făcut transportul sau, când transportul are loc pe calea ferată, dacă trebuie făcută cu mare sau mica iuteala;

    7. Celelalte stipulaţiuni asupra cărora părţile s-au înţeles.

    Expeditorul se poate desemna el însuşi ca destinatar.

    ART. 416

    Expeditorul este dator a încredinţa cărăuşului actele de vama sau altele ce ar fi de trebuinţă; el este răspunzător de cuprinsul şi regularitatea lor.

    ART. 417

    Cărăuşul va da expeditorului, când acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de carat, subscris de dânsul.

    Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, girul sau remiterea exemplarului semnat de cărăuş, transfera posesiunea lucrurilor transportate.

    Convenţiunile necuprinse în scrisoarea de carat nu au nici o tărie, fata cu destinatarul sau posesorul exemplarului scrisoarei de carat la ordin sau la purtător, ce a fost subscris de cărăuş.

    ART. 418

    Dacă cărăuşul primeşte lucrurile de transportat fără nici o rezervă, se presupune ca ele nu prezintă vicii aparente de imbalotare.

    ART. 419

    Cărăuşul este dator sa facă expediţia lucrurilor de transportat după ordinea în care le-a primit, afara dacă prin natura lor, din cauza destinaţiei ce acele lucruri au, sau pentru alte cuvinte, nu ar trebui sa se urmeze intr-altfel, sau dacă nu ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau forţa majora.

    ART. 420

    Dacă, din caz fortuit sau forţa majora, transportul este împiedicat sau peste măsura întârziat, cărăuşul trebuie sa încunoştiinţeze îndată pe expeditor, care are facultatea de a rezilia contractul, plătind numai cheltuielile făcute de cărăuş, şi dacă împiedicarea are loc în timpul efectuării transportului, cărăuşul are încă dreptul la plata portului în proportiune cu drumul făcut. În amândouă cazurile se va înapoia cărăuşului exemplarul scrisorii de carat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris.

    ART. 421

    Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul şi de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane decât  aceea arătată în scrisoarea de carat, ori va dispune cum va crede de cuviinţă; dar este dator a plati cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate rezultând din executarea acestui contra ordin.

    Obligaţiunile cărăuşului de a executa ordinul expeditorului încetează din momentul în care, lucrurile fiind ajunse la locul de destinatiune, persoana căreia ii sunt destinate şi care posedă actele necesare a făcut cererea de predare cărăuşului, sau din momentul în care acesta i-a remis scrisoarea de carat. În aceste cazuri, numai destinatarul lucrurilor transportate are facultatea de a dispune de dansele.

    Dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător, dreptul arătat în prima parte a acestui articol este al celui ce posedă exemplarul scrisorii de carat, subscris de cărăuş. Cărăuşul primind contra-ordin, are dreptul sa ceara restituirea exemplarului sus zis, sau, dacă destinaţiunea lucrurilor de transportat s-a schimbat, el poate pretinde o nouă scrisoare de carat.

    ART. 422

    Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăşte prin învoirea părţilor. În lipsa, el este lăsat la aprecierea judecăţii.

    ART. 423

    Cărăuşul este răspunzător de faptele subordonaţilor săi, de ale tuturor cărăuşilor succesivi şi de ale oricărei alte persoane căreia dânsul i-a încredinţat facerea transportului.

    ART. 424

    Diferiţii cărăuşi au dreptul de a face sa se declare, pe scrisoarea de carat sau intr-altfel, starea în care se află lucrurile ce se transportă în momentul când ele le sunt încredinţate.

    În lipsa unei asemenea declaraţiuni, se presupune ca ei au primit lucrurile în buna stare şi conform cu aratarile cuprinse în scrisoarea de carat.

    ART. 425

    Cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport, din momentul în care le primeşte până la acela al predării lor destinatarului, afara dacă nu probează ca pierderea sau stricăciunea au provenit din caz fortuit sau din forţa majora, din chiar viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.

    ART. 426

    Dacă sunt de transportat lucruri fragile, sau care se strica uşor, animale sau lucruri pentru care transportul urmează sa fie făcut în anume condiţiuni, administraţiunile căilor ferate pot stipula ca pierderea sau stricăciunea sa se presupună ca provenită din viciul lucrurilor transportate, din cauza naturei lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului, afara numai dacă ele sunt în culpa vădita.

    ART. 427

    Stricăciunile se vor proba conform dispoziţiunilor art. 71, şi expeditorul, posesorul scrisorii de carat sau destinatarului, după distincţiunile prevăzute în art. 421, poate fi autorizat de către justiţie sa ceara predarea lucrurilor transportate, cu sau fără cauţiune.

    ART. 428

    În caz de întârziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului, în proportiune cu durata întârzierii şi pierde întreg preţul transportului, dacă întârzierea a durat indoit de timpul hotărât pentru facerea transportului, afara de pagubele mai mari de care este răspunzător, dacă s-ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza.

    Cărăuşul nu este responsabil de întârziere, dacă probează ca ea a provenit din caz fortuit sau forţa majora, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului.

    Lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu ajunge pentru a justifica întârzierea.

    ART. 429

    Cărăuşul îşi poate margini răspunderea până la concurenta unei sume de atât la suta pentru lucrurile care, prin natura lor, sunt supuse în timpul transportului la o micşorare în greutate sau în măsura. Aceasta suma trebuie sa fie hotărâtă mai dinainte şi specificată pentru fiecare ladă sau colet, dacă lucrurile sunt împărţite în lăzi sau colete.

    Cărăuşul nu poate beneficia de convenţiunea prin care dânsul şi-a mărginit răspunderea, dacă expeditorul sau destinatarul probează ca micşorarea nu a provenit din natura lucrurilor, sau dacă probează ca, după împrejurările ce au avut loc, micşorarea nu putea ajunge la aceea hotărâtă de părţi.

    ART. 430

    Paguba provenită prin pierdere sau stricaciune se calculează după preţul curent al lucrurilor transportate la locul şi în timpul predării. Preţul curent se stabileşte după dispoziţiunile art. 40, scăzându-se cheltuielile ce întotdeauna se fac în caz de pierdere sau stricaciune.

    Dacă paguba este cauzată prin dol sau neglijenţa vădita, cuantumul despăgubirii se determină după dispoziţiunile art. 1084 şi 1806 din codul civil.

    În caz de pierdere a obiectelor unui călător predate cărăuşului fără arătarea conţinutului, cuantumul despăgubirii se determină după împrejurările particulare ale faptului.

    ART. 431

    Cărăuşul nu răspunde de lucrurile preţioase, bani şi titluri ce nu i-au fost declarate, şi în caz de pierdere sau stricaciune nu este răspunzător decât  de valoarea arătată.

    ART. 432

    După ajungerea lucrurilor transportate, sau după trecerea zilei în care ele trebuiau sa ajungă la locul de destinaţie, destinatarul poate exercita toate drepturile derivând din contractul de transport, precum şi acţiunile de despăgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a lucrurilor şi a scrisorii de carat.

    ART. 433

    Cărăuşul nu este obligat sa predea lucrurile transportate, până când persoana ce se prezintă a le primi nu-şi îndeplineşte obligaţiunile.

    În caz de neînţelegere, dacă destinatarul plăteşte suma ce crede ca datoreşte, şi depune în acelaşi timp şi diferenţa până la suma pretinsa de cărăuş, acesta este dator a-i predă lucrurile transportate.

    Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, cărăuşul se poate opune ca sa facă predarea, până la restituirea exemplarului subscris de dânsul.

    ART. 434

    Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predarei, starea în care se află lucrurile transportate, deşi ele n-ar prezenta însă semne exterioare de stricaciune.

    Destinatarul care primeşte lucrurile e obligat sa plătească ceea ce se datoreşte pentru transport după scrisoarea de carat, precum şi toate celelalte cheltuieli.

    ART. 435

    Dacă cărăuşul predă lucrurile transportate, fără a arăta sumele ce i se datoresc lui, cărăuşilor anteriori sau expeditorului, sau fără a pretinde depunerea sumei asupra căreia există neînţelegere, pierde dreptul de regres şi rămâne răspunzător către expeditori şi cărăuşii anteriori pentru sumele ce li se cuvenea; are însă acţiune contra destinatarului.

    ART. 436

    Orice cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau ultimului cărăuş. Se poate îndrepta şi contra cărăuşului intermediar, când s-ar proba ca paguba s-a cauzat în timpul când acesta a făcut transportul.

    Orice cărăuşi chemat a răspunde de fapte care nu sunt ale sale, are facultatea a chema în garanţie sau pe cărăuşul care l-a precedat imediat, sau pe cărăuşul intermediar răspunzător de paguba, după dispoziţiunile stabilite mai sus.

    ART. 437

    Pentru toate creanţele rezultând din contractul de transport, cărăuşul are privilegiu asupra lucrurilor transportate până la predarea lor destinatarului.

    Dacă sunt mai multi cărăuşi, cel din urma dintre ei exercită drepturile celor anteriori.

    ART. 438

 

    Dacă nu se găseşte destinatarul, sau se iveşte neînţelegere în privinţa primirii lucrurilor transportate, prezidentul tribunalului respectiv, sau judecătorul de ocol poate ordona depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se află lucrurile, şi sa ordone vânzarea lor până la concurenta sumelor datorite cărăuşului, observandu-se formele prevăzute de art. 71.

    Dacă nu e nici o contestaţie, cărăuşul, pentru a obţine plata ce i se datoreşte, se va conforma dispoziţiunilor art. 388.

    ART. 439

    Dacă în contractul de transport a fost prevăzută vreo clauza penală pentru neîndeplinire sau întârziere a predării, se poate cere şi executarea transportului şi clauza penală.

    Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba sa se probeze.

    Când s-ar dovedi ca paguba suferită este mai mare decât  clauza penală, se poate cere diferenţa.

    Clauza penală nu poate sa aibă loc când, în cazurile prevăzute de art. 425 şi 428, cărăuşul nu este supus la răspundere.

    ART. 440

    Plata portului şi primirea fără rezerva a lucrurilor transportate, chiar când plata portului ar fi fost făcută înainte, sting orice acţiune contra cărăuşului.

    Cu toate acestea, acţiunea contra cărăuşului, pentru pierderea parţială sau stricăciunea ce nu se putea cunoaşte în momentul predării, subsista şi după plata portului şi primirea lucrurilor transportate dacă se dovedeşte ca pierderea sau stricăciunea a avut loc între darea lucrului în primire cărăuşului şi predarea făcută de acesta, cu condiţia însă ca cererea pentru verificare sa fie făcută îndată după ce se va fi descoperit paguba, şi nu mai târziu decât cinci zile după primirea lucrurilor de către destinatar.

    ART. 441

    Orice stipulaţiune care ar exclude sau ar margini în transporturile pe cale ferată, obligaţiunile şi răspunderile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 427, 428, 429, 430, 432, 433, 436, şi 440, sunt nule şi de nul efect, chiar dacă ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, afara numai de cazul când prin tarife speciale s-ar stabili ca preţul transportului sa fie mai mic decât acela cuprins în tarifele ordinare.

 

    Titlul XIII

    DESPRE CONTRACTUL DE ASIGURARE

 

    ART. 442- 477

    Dispoziţiunile acestui titlu au fost înlocuite prin legea pentru construirea şi funcţionarea întreprinderilor private de asigurări şi reglementarea contractului de asigurare din 7 iulie 1930, modificată la 9 aprilie 1931, la 1 mai 1932 şi la 10 aprilie 1936.

    Activitatea de asigurare, în prezent, este reglementată de dispoziţiunile Legii nr 47 din 16 iulie 1991, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor.

 

    Titlul XIV

    DESPRE GAJ

 

    ART. 478

    Gajul constituit de către un comerciant sau de un necomerciant pentru fapte de comerţ, se constată, între părţile contractante, prin toate probele admise de legea comercială şi prevăzute în art. 46 din acest cod, fără a se distinge dacă părţile au sau nu acelaşi domiciliu.

    Fata însă cu cei de al treilea, gajul nu poate fi dovedit decât  prin înscris, dacă suma pentru care s-a constituit gajul trece peste 500 lei (Textul modificat prin Decr. nr. 154/1948, B. of. nr. 166/21 iunie 1948).

    ART. 479

    Gajul cambiilor şi titlurilor la ordin poate fi constituit prin gir cu clauza "valoarea în garanţie" sau o altă de asemenea, din care sa rezulte voinţa părţilor ca aceste titluri au fost date în gaj, iar nu ca s-a transmis proprietatea lor.

    Gajul asupra creanţelor şi drepturilor încorporate netransmisibile prin gir pot fi constituite prin acte făcute în forma cesiunilor. În aceste cazuri însă actul trebuie sa conţină menţiunea ca cesiunea se face cu titlul de gaj. (Adaos L. 15 iunie 1906.)

    Gajul asupra acţiunilor, părţilor de interes şi obligaţiunilor nominale ale societăţilor financiare, industriale, comerciale sau civile, poate fi constituit prin un transfer înscris în registrele societăţii, cu arătarea "pentru cauza de garanţie".

    Dacă s-a dat în gaj o creanţă mobila, creditorul gajist pentru, a-şi avea privilegiul sau fata cu cel de al treilea, urmează sa notifice debitorului creanţei date în gaj, constituirea gajului.

    ART. 480

    Creditorul are dreptul de a fi plătit cu privilegiu asupra lucrului ce i s-a constituit în gaj.

    Acest privilegiu nu există decât  dacă lucrul s-a pus şi se află în posesiunea creditorului sau a unei alte persoane aleasă de părţi. *)

    Creditorul este presupus ca are în posesiunea sa lucrurile date în gaj când ele se află în magazinele sale sau ale comisionarului sau, în vasele sale, la vama sau într-un depozit public, sau dacă înainte de sosirea lor e în posesiunea poliţei de încărcare sau a scrisorii de carat, girata cu clauza "valoarea în garanţie" sau o altă asemenea.

    (Adaos L. 15 iunie 1906). Prin derogare la dispoziţia de mai sus, gajul constituit asupra produselor solului pendinte încă prin rădăcini sau deja culese precum şi asupra materiilor industriale prime, în stare de fabricatiune sau deja fabricate şi aflate în fabrici sau depozite, se consideră constituit prin singurul efect al conventiunei, de la data actului, care va indica numărul, natura, calitatea şi locul unde se află gajul, fără ca sa se ia din posesiunea debitorului sau constituentului, lucrurile constituite în gaj.

    Data actului face deplina credinţa.

    În timp de 5 zile aceste acte de gaj se vor transcrie în registrul prevăzut de art. 728 bis din procedura civilă.

    În cazul în care gajul se va afla în o comună alta decât  aceea unde este reşedinţa judeţului, grefierul tribunalului va comunica de urgenta primarului respectiv un extract de orice intabulare efectuată pentru a se face menţiune de ea în registrul care se va înfiinţa în acest scop.

    În privinţa celor de al treilea, drepturile creditorului gajist nu vor începe decât  de la data intabulării; iar atunci când este locul a se face menţiunea în registrul primăriei, de la data acelei menţiuni.

    Se vor respecta dispoziţiunile art. 1729 şi 1730 din codul civil.

 

---------------------------

    *) Legea 590 (decret 2335) pentru modificarea unor texte din legea pentru organizarea şi reglementarea comerţului de banca din 8 mai 1934, cu modificările ulterioare publicata în M. Of. 167 din 26 iulie 1945.

 

    ART. I

    ...

    Prin derogare de la art. 1685 şi 1688 din Codul civil, art. 480, alin. 2 din Codul Comercial şi de la dispoziţiunile oricăror legi în vigoare pe tot cuprinsul României, băncile vor putea încheia convenţii de gaj, fără a lua gajul din posesia debitorului sau constituantului.

    În acest caz, gajul se consideră valabil constituit prin singurul efect al semnării convenţiei. Debitorul sau constituantul îl va deţine pentru banca creditoare, răspunzând de conservarea sa.

    Gajul devine opozabil fata de terţi, prin transcrierea făcută în conformitate cu dispoziţiunile art. 480, alin. 6 şi 7 din Codul Comercial (a se vedea şi alte precizări din lege).

 

    Legea 63 (Decretul 611) pentru modificarea art. 132 din Codul Comercial din 1887 şi a art. 217 din Codul Comercial din 1938, publicata în M. Of. nr. 75 bis din 31 martie 1947.

 

    ART. I

    Art. 132, alin. III din Codul Comercial din 10 mai 1887, va avea următorul cuprins:

    "Nu se vor putea emite noi acţiuni decât după plata integrală a celor dintâi. Aceasta "dispoziţiune se aplică societăţilor comerciale în caz de fuzionare".

    ART. II

    Art. 217, alin. II şi III din Codul comercial din 10 noiembrie 1937,  astfel cum a fost  modificat prin Legea nr. 7 octombrie 1939, va avea următorul cuprins:

    "Fiecare acţiune da dreptul la un vot".

    ART. III

    Orice prevedere din actele constitutive sau statutele societăţilor anonime, contrarii dispoziţiunilor legii de fapt se consideră nescrise. (prevederi abrogate prin Legea nr. 31 privind societăţile comerciale din 16 noiembrie 1990, publicata în M. Of. 126 - 127 din 17 noiembrie 1990).

 

    ART. 481

    Creditorul e dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gaj. Dacă efectele date în gaj au sosit la scadenta, creditorul gajist este dator a urmări şi încasa valoarea lor.

    Cheltuielile făcute ii sunt înapoiate şi, după ce-şi va încasa creanţa cu toate accesoriile ei, va da socoteala de ceea ce rămâne.

    ART. 482 *)

    În caz de neplata la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul poate procede la vânzarea obiectelor date în gaj.

    Pentru acest sfârşit, el se va adresa la preşedintele tribunalului, cu cerere de a fi autorizat sa vinda gajul.

    Preşedintele va statua asupra cererii de vânzare a gajului şi, prin ordonanţa ce va da, va încuviinţa vânzarea, fie în modul convenit de părţi, dacă ele au stipulat în ce mod sa vinda gajul, fie în mod public şi prin organul unui agent judecătoresc desemnat de preşedinte, dacă părţile n-au prevăzut alt mod de vânzare.

    În caz de faliment, cererea de vânzare a gajului se va notifica sindicului, pentru ca, în termen de trei zile, sa poată uza de facultatea ce-i este lăsată de art. 782.

    Dacă în acest termen sindicul nu va retrage gajul, executarea cerută şi încuviinţată de preşedinte îşi va urma cursul ei, fără a putea fi împiedicată sau suspendată prin lucrările falimentului.

    Suma prinsă din vânzarea gajului va fi în acest caz depusă la Casa de consemnaţiuni şi creditorii falimentului vor putea exercita asupra acestei sume drepturile eventuale ce le-ar cistiga prin contestatiuni făcute cu ocaziunea verificării creanţelor.

-----------------

    *) Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.

 

    ART. 483

    Ordonanţa aceasta nu va deveni executorie, decât după ce va fi fost notificată debitorului şi aceluia care a procurat gajul, cu indicarea zilei, locului şi orei la care se va procede la vânzare şi, după ce vor fi expirat cele trei zile ale opozitiunei, ordonanţa va rămâne definitiva şi în ultim resort, dacă în trei zile de la primirea ei debitorul sau tertiul care a procurat gajul nu vor fi făcut opoziţiune şi nu vor fi chemat pe creditor înaintea tribunalului.

    În caz de opoziţiune, citarea părţilor şi judecarea opozitiunei se vor face de urgenta şi cel mult în termen de opt zile de la primirea opozitiunii.

    ART. 484

    Termenul pentru a face apel contra hotărârii intervenite asupra acestei opoziţiuni va fi de opt zile de la comunicarea hotărârii Tribunalului.

    ART. 485

    Termenele mai sus fixate nu sunt susceptibile de a fi mărite în raport cu distanţa.

    Dacă debitorul sau tertiul care a procurat gajul nu sunt domiciliaţi în cuprinsul acestui Tribunal şi n-au făcut electiune de domiciliu în acel cuprins, notificările menţionate la articolele precedente vor fi valabil făcute prin afişarea lor în sala de audienţa a tribunalului şi prin publicarea în "Monitor" sau în foile anunţurilor judecătoreşti din acea localitate.

    Procesul-verbal al portarelului, constatând îndeplinirea acestor formalităţi, va ţine loc în acest caz de dovada a notificării.

    Notificarea primei ordonanţe a preşedintelui se va face, chiar în aceasta ultima ipoteza, conform art. 74 din procedura civilă.

    ART. 486

    Ordonanţa care autoriză vânzarea, dacă nu s-a făcut opoziţie în termenul prescris, şi hotărârea data de tribunal asupra opoziţiei, în caz când s-a făcut asemenea opoziţie, sunt executorii de drept şi fără cauţiune, chiar când s-ar fi făcut apel contra acelor acte şi înainte de expirarea termenului de apel.

    ART. 487

    Drepturile acordate creditorului gajist prin articolele precedente nu sunt suspendate prin falimentul sau moartea debitorului, ori celui care a procurat lucrul dat în gaj.

    ART. 488

    Este nulă orice clauza care ar autoriza pe creditor a-şi apropia gajul, ori a dispune de dânsul fără îndeplinirea formelor de mai sus.

    ART. 489

    Dispoziţiunile precedente nu modifică legile speciale şi regulamentele ce privesc băncile şi alte institute autorizate a face înaintări şi bani şi împrumuturi pe depozite şi lucruri date în gaj.

    Gajul asupra mărfurilor depuse în magazinele generale e regulat prin dispoziţiunile legei speciale din 28 Iunie 1881; şi gajul asupra vaselor de comerţ prin dispoziţiunile cartei a II-a a acestui cod.

 

    CARTEA II

    DESPRE COMERŢUL MARITIM ŞI DESPRE NAVIGAŢIE

 

    Titlul I

    DESPRE VASE ŞI PROPRIETARII LOR

 

    ART. 490

    Vasele sunt bunuri mobile.

    Fac parte din vas: imbarcatiunile, uneltele, instrumentele, armele, munitiunile, proviziunile şi în general toate lucrurile destinate uzului sau permanent, chiar când ar fi oarecare timp separate de vas.

    ART. 491

    Contractele pentru construcţia vaselor, modificările şi rezilierile lor, precum şi declaraţiunile şi cesiunile de participare la proprietatea unui vas în construcţie, făcute de către comitent sau de către constructorul care a luat asupra sa construcţia, trebuiesc a fi făcute în scris, şi nu se pot opune celor de al treilea, dacă nu sunt transcrise în registrele căpităniei portului sau a autorităţii maritime unde e întreprinsă constructiunea.

    ART. 492

    Pe lângă drepturile decurgând din dispoziţiunile codului civil relative la locaţiune, comitetul mai poate cere rezilierea contractului pentru incapacitatea manifestă sau pentru frauda constructorului.

    Constructorul poate desfiinţa contractul pentru caz de forţa majora.

    În caz de moarte a constructorului, contractul se desfiinţează după dispoziţiunile art. 1485 din codul civil.

    ART. 493

    Orice înstrăinare sau cesiune totală sau parţială a proprietăţii sau folosinţei unui vas trebuie făcută prin act scris, afara de dispoziţiunile cuprinse în titlul IV din aceasta carte.

    Dacă înstrăinarea sau cesiunea are loc în tara, ea poate fi făcută prin act public sau prin act privat, dar nu se poate opune celor de al treilea dacă nu e transcrisă în registrele căpităniei portului unde vasul se găseşte înscris. Afara din tara, înstrăinarea trebuie făcută prin act încheiat dinaintea consulului şi nu are tărie fata cu cei de al treilea, dacă nu este transcrisă în registrele consulatului. Consulul este dator sa trimită copie legalizată după actul de înstrăinare la căpitănia portului unde se află vasul înscris.

    În toate cazurile, înstrăinarea trebuie sa fie notată şi pe actul de naţionalitate cu aratare dacă vânzătorul rămâne creditor al preţului total sau în parte.

    Capitanii de porturi şi autorităţile consulare nu pot primi şi transcrie actul de înstrăinare, dacă nu li se prezintă actul de naţionalitate al vasului, afara de cazul prevăzut la art. 499, din acest cod.

    Când se va fi înstrăinat vasul la mai multe persoane, data adnotatiunei pe actul de naţionalitate determină preferinţa.

    ART. 494

    Autorităţile consulare în tara străină nu pot primi actele de înstrăinare ale vaselor, dacă nu se va fi asigurat plata sau garanţia datoriilor privilegiate notate pe actul de naţionalitate.

    ART. 495

    Contractul de gaj asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, trebuie făcută prin înscris.

    Înscrisul făcut în tara, prin care se constituie gajul, nu are putere fata cu cei de al treilea, dacă nu este transcris în registrele căpităniei portului unde se găseşte vasul este înscris sau în acele ale autorităţii consulare ale locului unde se găseşte vasul, când înscrisul de gaj este făcut în tara străină. Consulul este obligat sa trimită îndată o copie legalizată după contractul de gaj la oficiul maritim unde vasul se află înscris.

    În amândouă cazurile, gajul trebuie sa fie notat pe actul de naţionalitate al vasului.

    Capitanii de porturi şi autorităţile consulare în tara străină nu pot transcrie actul de gaj, dacă nu li se prezintă actul de naţionalitate, afara de cazurile prevăzute în art. 496 şi 499.

    În actul de transcriptiune se va face menţiune despre adnotarea gajului pe actul de naţionalitate.

    ART. 496

    Înscrisul constitutiv al gajului asupra unui vas în constructiune nu are putere fata cu cei de al treilea, dacă nu e transcris în registrele oficiului maritim în a cărui circumscripţie se face constructiunea.

    Când după terminarea construcţiei se da vasului actul de naţionalitate, se va adnota în acest act înscrisurile constitutive de gaj ce au fost transcrise în registrele căpităniei portului.

    ART. 497

    Nu este necesitate de numirea vreunui custode, pentru ca gajul asupra unui vas să-şi aibă tărie.

    ART. 498

    Dacă înscrisul care constituie gajul e la ordin, girul transmite creanţa şi orice alt drept accesoriu.

    ART. 499

    Dacă înstrăinarea, cesiunea sau constituirea în gaj a unui vas se face în tara, pe când vasul se află în călătorie către o tară străină, părţile pot conveni ca adnotarea pe actul de naţionalitate sa se facă în cancelaria consulatului locului unde se află vasul sau unde se duce, cu conditiune ca acest loc sa fie declarat în scris deodată cu cererea de transcriptiune a titlului. În acest caz capitanul portului va trimite îndată o copie legalizată după acel titlu, oficiului consular sus-zis cu spesele reclamantului.

    Contractul nu are tărie fata cu cei de al treilea decât de la data adnotarei pe actul de naţionalitate.

    ART. 500

    Contractele de construcţie, de înstrăinare sau de gaj ale vaselor mici care nu sunt destinate a ieşi din porturi, din râuri, din canaluri sau lacuri, şi a altora ce n-au acte de naţionalitate, nu au putere fata cu cei de al treilea, dacă nu sunt transcrise într-un registru ce se va ţine de autorităţile şi în formele ce se vor determina printr-un regulament de administraţiune publica.

    ART. 5O1

    Proprietarul unui vas este răspunzător de faptele căpitanului şi ale celorlalte persoane ale echipajului şi ţinut de obligaţiunile contractate de căpitan, pentru tot ce priveşte vasul şi expeditiunea. Cu toate acestea, proprietarul sau coproprietarul care nu s-a obligat personal poate, în toate cazurile prin abandonul vasului sau a navlului ce i se datorează sau este a i se datori, sa se elibereze de răspundere sau de obligaţiunile sus-zise, exceptindu-se însă acelea relative la salariile şi emolumentele persoanelor echipajului.

    Când capitanul este proprietar sau coproprietar al vasului, el nu are dreptul de abandon; iar dacă el nu este decât  coproprietar, în lipsa de speciale convenţiuni, nu este răspunzător personal pentru îndeplinirea obligaţiunilor ce a contractat relativ la vas şi expeditiune, decât în proportiune cu interesul ce are.

    ART. 502

    Abandonul vasului se poate face către toţi creditorii sau numai către unii dintr-înşii.

    Declaraţiunea de abandon va fi transcrisă în registrele oficiului maritim unde vasul este înscris, şi după ce transcriptiunea s-a făcut, ea va fi notificată creditorilor a căror titluri sunt transcrise în acelaşi registru sau adnotate pe actul de naţionalitate.

    În privinţa creditorilor care au introdus o acţiune sau făcut o somaţiune, abandonul se va face prin portarei, notificindu-se la domiciliul ales de creditor, sau în lipsa, la grefa tribunalului de comerţ, în termen de opt zile de la primirea citatiunei sau a somatiunei primită de la creditori, sub pedeapsa de a nu se mai ţine în seama.

    ART. 503

    În caz de abandon, orice creditor poate lua pentru sine vasul, cu obligaţiunea de a plati pe ceilalţi creditori privilegiaţi. Dacă sunt mai multi creditori care voiesc a lua vasul, se va referi cel ce a făcut întâi declaraţiunea; şi dacă declaraţiunea este făcută în acelaşi timp, se va preferi creditorul mai mare în suma.

    Dacă nici un creditor nu voieşte a lua pe seama sa vasul, el va fi vândut după stăruinţele creditorului celui mai diligent, preţul va fi distribuit între creditori, şi ceea ce va raminea după plata datoriilor, va fi a proprietarului.

    ART. 504

    Proprietarul poate departa pe căpitan.

    În caz de depărtare nici o despăgubire nu va fi datorită, afara numai dacă acest drept n-a fost stipulat în scris.

    Dacă capitanul departat e coproprietar al vasului, el poate renunţa la coproprietate şi cere plata capitalului ce ar reprezintă partea sa de proprietate.

    Suma acestui capital se determină prin expertiza.

    ART. 505

    Pentru tot ce se atinge de interesul comun al proprietarilor unui vas, deciziunile majorităţii sunt obligatorii şi pentru minoritate.

    Majoritatea se formează din cei care reprezintă un interes în vas mai mare decât  jumătatea valorii lui.

    Tribunalul este ţinut sa încuviinţeze vânzarea cu licitaţie a unui vas, când i se va cere de un număr de coproprietari reprezentând jumătatea proprietatei vasului, afara numai dacă părţile n-ar fi convenit intr-altfel.

    Dacă vânzarea unui vas este cerută de grave şi urgente împrejurări privitoare la interesul comun, tribunalul o poate încuviinţa, deşi coproprietarii ce o cer nu reprezintă mai mult decât  o pătrime a proprietăţii vasului.

 

    Titlul II

    DESPRE CĂPITAN

 

    ART. 506

    Capitanul sau patronul însărcinat cu comanda unui vas este răspunzător pentru greşelile sale, chiar uşoare, pe care le comite în exerciţiul funcţiunilor sale.

    Responsabilitatea căpitanului, în cazurile prevăzute de acest cod, nu încetează decât probindu-se obstacole provenite din caz fortuit sau forţa majora.

    ART. 507

    Capitanul nu poate refuza încărcarea lucrurilor cu transportul cărora s-a însărcinat, sub cuvânt ca nu sunt potrivite cu vasul sau.

    ART. 508

    Capitanul este răspunzător de lucrurile încărcate.

    Da recipisa de primire prin poliţa de încărcare.

    Capitanul nu răspunde de lucrurile preţioase, de bani şi titlurile de credit ce nu i-au fost declarate.

    Capitanul este răspunzător de stricăciunile ce din orice cauza s-au intimplat lucrurilor aşezate de dânsul pe podeala de sus a vasului, fără consimţământul în scris al încărcătorului. Aceasta dispoziţiune nu se aplică la călătoriile cele scurte ce se fac din port în port şi din liman în liman, pe lângă tarmuri, fie pe mare, fie pe râuri.

    ART. 509

    Capitanul are dreptul a întocmi echipajul vasului, a fixa retribuţiunea persoanelor ce-l compun, însă e dator a face aceasta în înţelegere cu proprietarii vasului, când ei se vor afla intr-acel loc.

    ART. 510

    Capitanul este dator sa ţină un registru al vasului împărţit în următoarele patru cărţi:

    Jurnal general şi de contabilitate;

    Jurnal de navigaţiune;

    Jurnal de încărcare sau manual al bordului, şi

    Inventarul bordului.

    Registrul nu poate fi întrebuinţat, dacă mai intiiu fiecare foaie nu va fi fost numerotată şi parafată de funcţionarul însărcinat special cu aceasta; el va fi ţinut conform dispoziţiunilor art. 29, observindu-se regulile următoare:

    În jurnalul general şi de contabilitate va fi notat tot ceea ce se raporta la atribuţiunile căpitanului fata cu echipajul şi cu călătorii, la lucrurile încărcate, la ceea ce se petrece mai important în timpul călătoriei, la deciziunile luate, la veniturile şi cheltuielile vasului, şi în general la tot ceea ce priveşte interesul proprietarilor, armatorilor sau încărcătorilor şi care poate da loc la vreo răspundere sau cerere în judecata, afara de însemnările particulare ce trebuiesc făcute în celelalte jurnale;

    În jurnalul de navigaţiune se va însemna, în special, direcţiunile urmate, calea parcursă, manevrele făcute, observaţiunile geografice, meteorologice şi astronomice şi tot ce priveşte navigatiunea;

    În jurnalul de încărcare sau manual al bordului vor fi însemnate datele şi locurile încărcării, natura, calitatea şi cantitatea lucrurilor încărcate, destinaţiunea lor, persoana încărcătorilor şi destinatarilor, locul şi data predării şi tot ce priveşte încărcarea;

    În inventarul bordului trebuiesc a fi însemnate uneltele, instrumentele şi toate obiectele ce se află pe vas, precum şi orice schimbare li s-ar întâmplă.

    Regulile pentru ţinerea uniforma a jurnalului nautic, a cărţilor din care se compune şi pentru verificarea inventariului fata cu legile maritime, sunt determinate de regulament publicat prin decret regal.

    ART. 511

    Ţinerea registrului nu e obligatorie pentru navigatiunea pe râuri sau lacuri şi pentru călătoriile vaselor cu capacitate mai mica de cincizeci tone, când aceste călătorii nu se intind mai departe de ţărmurile Marei Negre, la Odessa şi Constantinopole.

    ART. 512

    Capitanul va face sa i se viziteze vasul în cazurile şi modurile stabilite prin regulamentele şi legile speciale.

    Înainte de plecare, el se va asigura ca vasul este în stare proprie de a face călătoria, ca este bine încărcat sau cu savură necesară.

    ART. 513

    Capitanul este dator a avea pe vas:

    1. Actul de naţionalitate;

    2. Lista echipajului;

    3. Poliţele de încărcare şi contractul de navlu;

    4. Actele de vizita;

    5. Chitanţele de plata sau înscrisurile de cauţiune ale vamei.

    ART. 514

    Capitanul va comanda în persoana vasul la intrarea şi esirea din porturi, limanuri, canaluri sau râuri.

    El este obligat a întrebuinţa, cu spesele vasului, un pilot experimentat ori de câte ori aceasta ar fi declarată obligatorie prin legile ţării sau prescrisă de regulamentele ori uzurile locale în străinătate.

    ART. 515

    În caz de contraventiune la dispoziţiunile art. 510, 512, 513 şi 514 capitanul este răspunzător de orice paguba către cei interesaţi.

    ART. 516

    Când capitanul se află în localitatea unde domiciliază proprietarii, armatorii sau procuratorii lor, el nu poate, fără specială lor autorizare, sa ordone reparaţiunea vasului, sa cumpere pânze, funii sau alte lucruri pentru vas, şi nici să-l închirieze sau sa ia bani cu împrumut în contul vasului sau poverei (incarcaturei) sale.

    ART. 517

    Dacă vasul este închiriat cu consimţământul proprietarilor sau al majoritatei acestora şi vreunui dintre coproprietari refuză a contribui la cheltuelile necesare pentru expeditiune, capitanul, după douăzeci şi patru de ore de la somatiunea făcută celor ce refuză a da partea lor de cheltuiala, poate cere autorizaţiunea tribunalului comercial sau, în lipsa, a judecătorului de ocol, ca sa ia în contul lor cu împrumut suma cuvenita, cu sau fără gaj, asupra partei de interes ce dinsii au în vas.

    ART. 518

    În timpul călătoriei, capitanul, după ce va constata necesitatea printr-un proces-verbal subscris de către fruntasii echipajului, poate întrebuinţa pentru serviciul vasului lucrurile ce se găsesc pe bord, cu obligaţiune de a plati preţul lor celui în drept.

    ART. 519

    Dacă în cursul călătoriei va fi trebuinţă de bani pentru reparaţiuni, cumpărare de proviziuni, sau pentru alte urgente trebuinţe ale vasului, capitanul este dator, dacă e posibil, a încunoştiinţa neîntârziat pe armatori, incarcatori sau destinatari, şi după ce va constata necesitatea după cum s-a stabilit prin articolul precedent, poate cere, în tara, autorizaţia tribunalului de comerţ, şi, în lipsa, a judecătorului de ocol, iar în străinătate a autoritatei consulare a Regatului, sau, în caz de lipsa, a autoritatei străine locale, pentru a-şi procura suma necesară, luând bani cu împrumut pe corpul vasului, dând gaj sau vinzind lucrurile încărcate sau obligindu-se către cei ce vor procura direct material, unelte, proviziuni sau vreo lucrare.

    Titlul împrumutului şi actul probind operaţiunile sus zise se vor transcrie în modul stabilit prin prezentul cod şi adnota pe actul de naţionalitate al vasului de către funcţionarul maritim sau consular, sau de către autoritatea ce a dat autorizarea, prin îngrijirea căpitanului, în timp de zece zile de la data contractului, sub pedeapsa de a pierde rangul privilegiului.

    Vânzarea lucrurilor încărcate se va face prin licitaţie publica.

    Proprietarii vasului sau capitanul ce ii reprezintă vor ţine cont de lucrurile vândute, după valoarea ce vor avea în locul şi timpul descărcării vasului.

    Inchirietorul sau diferiţi incarcatori, când se invoiesc, se pot opune la vânzarea sau darea în gaj a lucrurilor lor, descarcindu-le şi plătind navlul în proportiune cu calea făcută. Dacă consimţământul unuia sau mai multor incarcatori lipseşte, acela care va voi sa uzeze de aceasta facultate, va plati navlul întreg pentru partea sa de încărcare.

    ART. 520

    În cursul călătoriei, capitanul poate, dacă este urgenta, sa notifice orice acte sau chiar sa pornească judecata în numele şi interesul proprietarilor vasului, întrucât priveşte vasul şi navigaţiune cu care este însărcinat.

    Asemenea, cei de al treilea, când se vor afla în alt loc decât acela unde domiciliază proprietarii vasului sau cei ce ii reprezintă, pot sa facă somaţiuni, sa urmărească sau sa intenteze acţiuni contra căpitanului, încât priveşte faptele lui sau ale echipajului, sau obligaţiunile contractate de el în cursul expeditiunei. Actele trebuie notificate sau personal căpitanului, sau la bordul vasului.

    Proprietarii pot totdeauna să-şi însuşească judecata pornită de căpitan sau contra lui.

    Condamnatiunile pronunţate contra căpitanului nu ridică proprietarilor dreptul de a abandona vasul, conform dispoziţiunilor art. 501.

    ART. 521

    Capitanul, mai înainte de a pleca din locul în care a făcut cheltuielile extraordinare sau a contractat obligaţiuni, va trimite proprietarilor sau armatorilor vasului sau procuratorilor un cont subscris de ei însuşi, atât de cheltuielile făcute cu arătarea actelor justificative dacă sunt, cât şi de obligaţiunile contractate, cu numele, pronumele şi locuinţa creditorilor.

    Dacă încărcarea s-a făcut în contul proprietarilor sau armatorilor, capitanul le va trimite un cont de lucrurile încărcate şi de preţul lor.

    ART. 522

    Capitanul care fără necesitate a contractat obligaţiuni, a pus în gaj sau vândut lucruri încărcate sau proviziuni, sau a pus în conturile sale avarii şi cheltuieli neadevărate, e obligat personal către armatori şi către toţi cei interesaţi la despăgubire, afara de acţiunea penală, dacă este caz.

    ART. 523

    Capitanul nu poate vinde vasul fără mandat special din partea proprietarului, afara de cazul când vasul nu mai e în stare de a putea naviga.

    Declaraţiunea de imposibilitate a navigatiunei cum şi autorizarea pentru vânzare vor fi pronunţate, în tara, de tribunalul respectiv, iar în străinătate de către autoritatea consulară a ţării.

    Vânzarea va fi făcută prin licitaţie publica.

    ART. 524

    Capitanul care s-a indatorat a face o călătorie, e ţinut a o îndeplini; altfel e obligat la daune şi cheltuieli către proprietari şi inchirietori.

    Dacă vasul a fost declarat în imposibilitate de a mai naviga, capitanul e dator a îngriji, cu tot dinadinsul, să-şi procure alt vas cu care sa poată transporta lucrurile încărcate la locul de destinaţie.

    ART. 525

    Capitanul, care călătoreşte având parte din profit asupra încărcării, nu poate face, pe contul sau particular, nici un fel de comerţ, dacă în scris nu s-a convenit intr-altfel.

    În caz de contravenţie lucrurile încărcate de căpitan în contul sau particular rămân în profitul celorlalţi interesaţi.

    ART. 526

    La sosire în portul de destinatiune, atât la ducere cât şi la întoarcere, sau la locul unde cu voie sau silit se adaposteste, precum şi în caz de naufragiu, capitanul va cere sa i se vizeze registrul vasului de către funcţionarul public competent. Dacă s-a intimplat evenimente extraordinare care interesează vasul, lucrurile încărcate sau persoanele, capitanul, afara de îndatoririle la care este supus de cod şi regulamentele marinei comerciale, e ţinut să-şi facă raportul sau.

    Raportul va cuprinde locul şi timpul plecarei, calea urmată, pericolele peste care a dat, dezordinele intimplate pe vas şi în general, toate evenimentele importante ale călătoriei.

    ART. 527

    Raportul va fi făcut cât de neîntârziat, şi cel mult în douăzeci şi patru de ore după sosire sau adăpostire, către prezidentul tribunalului, către judecătorul de ocol, dacă sosirea sau adăpostirea este într-un port al ţării; şi către autoritatea consulară a ţării şi în lipsa către autorităţile străine locale, dacă vasul se află sosit sau adapostit în port străin.

    Raportul făcut în tara se va depune la grefa tribunalului respectiv. Judecătorul de ocol îl va trimite asemenea, fără întârzierea prezidentului tribunalului.

    ART. 528

    Prezidentul, judecătorul de ocol sau autoritatea consulară care a primit raportul, va verifica faptele cuprinse intr-insul, interogind, în neprezenta căpitanului şi separat, persoanele echipajului şi dacă e cu putinţa şi călătorii. Răspunsurile trebuie a fi scrise. Orice alte informaţiuni folositoare în descoperirea adevărului trebuiesc culese prin toate mijloacele permise de lege.

    Verificatiunea va fi făcută în cel mai scurt timp, şi ziua fixată pentru acest sfârşit se va face cunoscută printr-un anunţ lipit pe poarta localului autoritatei către care raportul a fost făcut, prin afişe la bursa cea mai apropiată, în vecinătăţile jocului unde vasul este ancorat şi oriunde se va găsi de cuviinţă.

    Persoanele interesate şi cei ce vor sa le reprezinte, chiar fără mandat, sunt admise a asista la verificare.

    Procesele-verbale încheiate asupra operaţiunilor de mai sus se vor alătura la raport.

    Constatările cuprinse în raport pot fi combătute prin proba contrarie.

    ART. 529

    Rapoartele ce nu sunt verificate, nu pot fi primite în descărcarea căpitanului şi nu fac proba în judecata, afara de cazul când capitanul singur a scăpat din naufragiu în locul unde şi-a făcut raportul.

    ART. 530

    Capitanul nu poate descărca nici un lucru din vas, până ce nu şi-a făcut şi nu i s-a verificat raportul, exceptindu-se cazurile urgente.

 

    Titlul III

    DESPRE ÎNROLAREA ŞI SALARIILE PERSOANELOR ECHIPAJULUI

 

    ART. 531

    Persoanele ce compun echipajul sunt: capitanul sau patronul, ofiţerii marinarii şi lucrătorii indicaţi în rolul echipajului, format în modul prevăzut de regulamente, precum şi masinistii, fochiştii şi toate celelalte persoane funcţionând sub orice numire în serviciul masinelor la vasele cu abur.

    Rolul va arăta salariile sau partea de beneficiu datorite persoanelor echipajului. Celelalte condiţiuni ale inrolarei trebuiesc cuprinse în contractul de inrolare.

    ART. 532

    Contractul de inrolare va fi făcut prin act scris, legalizat de autoritatea maritima în tara, de cea consulară în străinătate, trecut în registrele oficiului maritim şi transcris în registrul vasului.

    Dacă cineva este inrolat în tara străină, unde nu se află autoritate consulară româna, contractul va fi transcris numai în registrul vasului.

    În orice caz, contractul de inrolare va fi subscris de căpitan şi de inrolat, şi, dacă acesta nu poate sau nu ştie subscrie de doi martori.

    Convenţiunile care nu sunt investite cu aceste formalităţi nu au nici o tărie.

    Dispoziţiunile precedente nu sunt obligatorii pentru contractele de inrolare în cazurile prevăzute de art. 511.

    ART. 533

    Contractul de inrolare enunţă, în mod lămurit şi precis, durata lui şi navigatiunea în vederea căreia se încheie.

    În vederea speculatiunilor comerciale, destinaţiunea şi navigatiunea pot fi ţinute secrete; în asemenea caz, însă, echipajul trebuie sa fie incunostiintat şi sa consimtă a fi inrolat în astfel de condiţiuni. Consimţământul trebuie exprimat prin act în scris în forma stabilită prin articolul precedent.

    ART. 534

    Inrolatul e dator a-şi continua serviciul şi după expirarea termenului inrolarei până la întoarcerea vasului în tara la locul destinatiunii sale, cu conditiunea ca întoarcerea sa se facă direct, fără alte întârzieri decât cele neaparate. În acest caz, acela căruia s-a prelungit înrolarea, are dreptul la o retributiune proportionata salariului.

    Înrolarea se înţelege întotdeauna terminată, deşi termenul prevăzut în contract nu a expirat, când vasul s-a întors în tara la locul destinaţiei sale, după ce şi-a făcut prima călătorie şi după ce a fost descărcat.

    ART. 535

    Dacă durata inrolarei nu este fixată, marinarul poate cere părăsirea serviciului după doi ani de la inrolare, afara de dispoziţiunea prevăzută în articolul precedent. Dacă vasul se află în tara străină şi nici s-a dispus, nici s-a început călătoria de întoarcere în tara, marinarul, afara de plata salariului ce i se cuvine, mai are dreptul la cheltuielile de întoarcere în patrie, dacă capitanul nu i-ar înlesni alta îmbarcare.

    Marinarul nu poate cere sa iasa din serviciu într-un port, care nu este cel de destinaţie.

    Înrolarea pe timp nedeterminat şi pentru toate călătoriile ce s-ar întreprinde, nu împiedică pe marinar de a cere după doi ani ieşirea din serviciu, fără numai dacă nu s-a convenit în mod expres ca serviciul sa continue şi peste doi ani.

    ART. 536

    După expirarea termenului inrolarei, capitanul va da act scris fiecărei persoane a echipajului, pentru ieşirea din serviciu.

    Acest act va arăta numele şi felul vasului, numele şi prenumele căpitanului, timpul cât  a ţinut înrolarea, şi va fi înscris în registrul vasului.

    Când, dintr-o cauza oarecare, capitanul se va afla în neputinţă de a scrie însuşi actul, el va fi scris, în prezenta sa, de ajutorul sau locţiitorul sau, şi subscris de doi martori.

    ART. 537

    Capitanul şi persoanele echipajului nu pot, sub nici un cuvânt, încarcă în contul lor, pe vas, nici un fel de marfa, fără învoirea proprietarilor şi fără sa plătească navlul, dacă nu sunt autorizaţi a face aceasta prin condiţiunile inrolarei lor.

    ART. 538

    Persoanele echipajului înrolate cu luna au dreptul la salariu din ziua în care sunt înscrise pe rol, dacă nu s-a convenit intr-alt fel.

    ART. 539

    Când călătoria a fost împiedicată prin faptul proprietarilor, căpitanului sau inchirietorilor, înainte de plecarea vasului, marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau cu luna, au dreptul la plata zilelor servite, şi ca despăgubire a reţine ceea ce au primit înainte. Dacă nu li s-a plătit nimic înainte, marinarii inrolati cu luna primesc ca despăgubire salariul cuvenit pe o lună; cei ce au fost inrolati pentru călătoria întreaga, primesc o sumă corespunzătoare salariului pe o lună, făcându-se calculul după durata probabilă a călătoriei, şi dacă durata probabilă nu trece peste o lună, primesc întreg salariul cu cât  s-au învoit.

    Când călătoria este împiedicată după plecarea vasului;

    1. Marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la tot salariul conform învoielii;

    2. Marinarii inrolati cu luna au dreptul la salariul cuvenit pentru timpul cât  au servit şi afara de aceasta încă la o dreaptă despăgubire, în proportiune cu salariul cuvenit pentru restul duratei probabile a călătoriei pentru care se inrolase;

    3. Marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau cu luna au încă dreptul la cheltuielile pentru întoarcere la locul de unde a plecat vasul, dacă capitanul sau altul interesat, sau autoritatea competenta, nu le procura îmbarcarea pe alt vas cu destinatiune pentru acel loc.

    ART. 540

    Dacă comerţul cu locul de destinaţie al vasului este interzis, sau dacă vasul este oprit printr-un ordin al guvernului înainte de începerea călătoriei, marinarii nu au dreptul decât  la plata zilelor servite până atunci.

    ART. 541

    Dacă interzicerea comerţului sau oprirea vasului se întâmplă în cursul călătoriei:

    1. În caz de interzicere, marinarii au dreptul la plata salariului pentru timpul cât au servit;

    2. În caz de oprire, marinarii inrolati cu luna au dreptul la jumătatea salariului pentru timpul cât ţine oprirea, şi marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la salariul cuvenit prin inrolare.

    Dacă se acordă vreo despăgubire pentru interzicere sau pentru oprire, marinarii inrolati cu luna primesc restul salariului; iar cei inrolati pentru întreaga călătorie primesc o adaogire de salariu în proportiune cu timpul cât a ţinut oprirea; în orice caz, indemnitatea datorită tuturor marinarilor nu va putea trece peste a treia parte din indemnitatea acordată vasului.

    ART. 542

    Dacă se prelungeşte călătoria, suma salariului marinarilor inrolati pentru întreaga călătorie se măreşte în proporţie cu timpul prelungirei.

    ART. 543

    Dacă descărcarea vasului se face de buna voie într-un loc mai apropiat decât cel arătat în contractul de închiriere, salariile nu sunt supuse la scădere.

    ART. 544

    Marinarii inrolati cu parte la câştig sau navlu nu au dreptul la plata zilelor servite, nici la despăgubire pentru călătoria împiedicată, întârziată sau prelungită din caz fortuit sau forţa majora.

    Când călătoria este împiedicată, întârziată sau prelungită prin faptul încărcătorilor, persoanele echipajului iau parte la despăgubirile ce s-ar acordă vasului. Aceste despăgubiri sunt împărţite între proprietarii vasului şi persoanele echipajului în aceeaşi proportiune în care s-ar fi împărţit între ei navlul.

    Dacă împiedicarea provine din faptul căpitanului sau al proprietarilor, ei sunt datori despăgubirile cuvenite persoanelor echipajului.

    ART. 545

    În caz de pradare, de sfarimare sau de naufragiu cu pierderea întreaga a vasului şi a poverii, marinarii nu pot pretinde nici un salariu. Nu sunt însă obligaţi a restitui ceea ce li s-a dat prin anticipatiune.

    ART. 546

    Dacă se scapa vreo parte a vasului, marinarii inrolati pentru întreaga călătorie sau cu luna sunt plătiţi pentru timpul servit din rămăşiţele vasului sau din ceea ce s-a putut scapa de prada.

    Dacă lucrurile scapate sau redobindite nu ajung sau dacă nu s-a scăpat sau redobândit decât  povara, ei sunt plătiţi subsidiar din navlu.

    Marinarii inrolati cu participarea la navlu, sunt plătiţi în proportiune cu ceea ce s-a câştigat din navlu.

    Marinarii, în orice conditiune inrolati, au dreptul la plata zilelor servite de ei pentru scăparea rămăşiţelor vasului şi lucrurilor inecate.

    ART. 547

    Marinarul care se imbolnaveste în timpul călătoriei, sau care e rănit în serviciul vasului, primeşte salariul; el este căutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului. Dacă este rănit în îndeplinirea unui serviciu comandat în interesul vasului şi povarei, e căutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului şi poverei.

    Când căutarea sănătăţii cere ca marinarul sa fie debarcat, capitanul va depune la autoritatea consulară a ţării, sau la autoritatea competenta a locului, suma ce se găseşte necesară pentru însănătoşire şi întoarcere în patrie.

    În orice caz, marinarul debarcat nu are dreptul la cheltueli de căutare a sănătăţii şi la salariu pentru mai mult de patru luni din ziua debarcarei.

    ART. 548

    Dacă marinarul e rănit sau se imbolnaveste din greşeala sa proprie, sau pe când se găseşte pe uscat fără autorizare, cheltuielile pentru căutarea sanatatei sunt în sarcina sa; însă capitanul este dator sa i le înainteze.

    Dacă marinarul trebuie sa fie debarcat, capitanul îngrijeşte pentru căutarea sănătăţii lui şi pentru întoarcerea în patrie, în modul arătat prin articolul precedent, afara de dreptul la restituire a cheltuielilor înaintate, şi salariul nu i se plăteşte decât  pe timpul servit

    ART. 549

    În caz de moarte a marinarului în timpul călătoriei:

    1. Dacă era inrolat cu luna, salariul ce i se cuvine se datoreşte moştenitorilor până la ziua mortei sale;

    2. Dacă era inrolat cu călătoria şi moare în timpul ducerei sau în portul de destinatiune, salariul se datoreşte pe jumătate; iar când moare în timpul intoarcerei, salariul se datoreşte întreg:

    3. Dacă marinarul era inrolat cu parte la câştig sau la navlu, i se datoreşte partea întreaga, când moare după începerea călătoriei.

    Marinarului mort în apărarea vasului, se datoreşte întreg salariul pentru toată călătoria, dacă vasul a scăpat.

    ART. 550

    Marinarul prins şi făcut prizonier pe vas are dreptul la salariu până în ziua când a fost prins.

    Dacă a fost prins şi făcut prizonier pe când era trimis pe mare sau pe uscat pentru serviciul vasului, are dreptul la întregul salariu până în ziua în care şi-ar fi îndeplinit serviciul. La plata ia parte şi marfa încărcată pe vas, dacă trimiterea s-a făcut şi în interesul ei.

    ART. 551

    Dacă în timpul inrolarei vasul este vândut, persoanele echipajului au dreptul la întoarcerea în patrie cu cheltuielile vasului şi la plata salariilor.

    ART. 552

    Capitanul poate concedia pe marinar înaintea termenului inrolarei şi fără sa fie obligat de a dovedi ca şi-a călcat datoriile; dar este dator ca odată cu concediul, să-i înlesnească şi mijloacele necesare pentru întoarcerea în patrie.

    Marinarul concediat fără cauza binecuvintata, afara de plata pentru serviciul îndeplinit, are dreptul şi la o indemnitate.

    Dacă concediul este dat în portul în care s-a făcut înrolarea şi înaintea plecării, indemnitatea este egala cu salariul pe o lună. Dacă concediul este dat după plecare sau într-un port al ţării altul decât acela în care s-a făcut înrolarea, indemnitatea este egala cu salariul pentru patruzeci de zile. Dacă concediul este dat afara din apele ţării, indemnitatea este egala cu salariul pentru o lună pe coastele Marei Negre din Europa; pentru două luni pe coastele Marei Mediterane şi celelalte coaste ale Marei Negre; pentru patru luni pe orice alte coaste.

    În nici unul din cazurile de mai sus capitanul nu poate sa pretindă de la proprietarii vasului restituirea indemnitatilor plătite, dacă concediul nu a fost dat cu consimţământul lor.

    Nici o indemnitate nu se datoreşte marinarului concediat înainte de închiderea rolului echipajului.

    ART. 553

    Persoanele echipajului au dreptul sa fie întreţinute pe vas, până când li se va plati salariile sau partea din profit ce li se cuvine.

    ART. 554

    În lipsa de convenţiune contrarie, persoanele echipajului după terminarea inrolarii, sunt datoare a-şi continua serviciul până la ajungerea la destinatiune şi descărcarea vasului. În schimb au dreptul la plata şi întreţinere pentru tot timpul cât servesc după expirarea termenului inrolarii.

    Dacă în timpul carantinei vasul trebuie sa plece pentru o nouă călătorie, persoana ce nu voieşte a se inrola, are dreptul sa fie debarcată în lazaret şi plătită până când vasul va căpăta libera practica.

    Cheltuielile pentru întreţinere, carantina şi lazaret, sunt în sarcina vasului.

    ART. 555

    Salariile şi câştigurile marinarilor nu pot fi cedate nici sechestrate decât pentru alimente datorite după lege şi pentru datorii către vas, născute cu ocaziunea serviciului pe vas. În primul din aceste cazuri reţinerea prin sechestru asupra salariului sau câştigului nu poate trece peste a treia parte.

    ART. 556

    Dispoziţiunile privitoare la salarii şi îngrijirea marinarilor se aplică şi la căpitan sau patron, precum şi la ofiţeri sau orice alta persoana a echipajului.

 

    Titlul IV

    DESPRE CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE

 

    CAP. 1

    DISPOZIŢII GENERALE

 

    ART. 557

    Contractul de închiriere trebuie făcut prin act scris.

    Actul trebuie sa cuprindă:

    1. Numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului;

    2. Numele şi prenumele inchirietorului şi chiriaşului;

    3. Numele şi prenumele căpitanului sau patronului;

    4. Locul şi timpul ce s-a stabilit pentru încărcare şi descărcare;

    5. Navlul (chiria);

    6. Dacă închirierea se raporta la întregul vas sau numai la o parte a lui;

    7. Indemnitatea ce s-ar cuveni în caz de întârziere.

    Proba prin scris nu este necesară dacă închirierea are de obiect vasele şi călătoriile arătate la art. 511.

    ART. 558

    Schimbarea căpitanului sau a patronului arătat în act, chiar după concediul dat de proprietarul vasului nu face sa înceteze efectele contractului de închiriere, dacă nu s-a convenit intr-altfel.

    ART. 559

    Timpul incarcarei sau al descarcarei vasului se stabileşte prin convenţia părţilor; în lipsa de asemenea convenţiuni, el se determină de oficiul maritim local.

    ART. 560

    Dacă închirierea este cu luna sau pe un timp oarecare şi nu este hotărâtă când începe, ea curge din ziua când începe descărcarea lucrurilor ce sunt de transportat, până în ziua când sunt descărcate la locul de destinaţie.

    ART. 561

    Dacă înainte de plecarea vasului, călătoria pentru locul de destinaţie este împiedicată prin faptul vreunui guvern străin, contractul este desfiinţat şi nici una dintre părţi nu datorează celeilalte vreo despăgubire. Cheltuielile pentru încărcare şi descărcare privesc pe încărcător.

    ART. 562

    Dacă plecarea vasului sau continuarea călătoriei este împiedicată pentru citva timp, din caz fortuit sau forţa majora, contractul subsista şi nu e loc de adaogire de navlu (chirie) sau la despăgubire din cauza întârzierii.

    Pe cât timp ţine împiedicarea, încărcătorul poate descărca cu cheltuiala sa lucrurile sale, cu obligaţiune însă de a le reîncărca sau de a despăgubi pe căpitan; pentru îndeplinirea acestei obligaţiuni el va da cauţiune.

    ART. 563

    În caz de blocus al portului de destinaţie sau alt caz fortuit ori de forţa majora, care ar împiedica intrarea vasului în acel port, capitanul, dacă nu are ordine sau dacă ordinele primite nu se pot executa, este dator sa lucreze în cel mai bun mod pentru apărarea intereselor încărcătorului, ori intrind în alt port vecin, ori intorcindu-se la portul de unde a plecat.

    ART. 564

    Dispoziţiunile art. 440 se aplică şi la contractul de închiriere prevăzut în acest capitol.

 

    CAP. 2

    DESPRE POLIŢA DE ÎNCĂRCARE

 

    ART. 565

    Poliţa de încărcare trebue sa cuprindă: natura, specia, calitatea şi cantitatea lucrurilor încărcate.

    Ea va fi datată şi va arăta:

    1. Persoana încărcătorului şi reşedinţa sa;

    2. Persoana căreia este îndreptată expeditiunea şi reşedinţa sa;

    3. Numele şi prenumele căpitanului sau patronului;

    4. Numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului;

    5. Locul plecarei şi acel al destinaţiei;

    6. Navlul (chiria).

    Vor fi însemnate, pe marginea poliţei, mărcile şi numerile lucrurilor încărcate.

    Poliţa poate fi la ordin sau la purtător; în primul caz, formele şi efectele girului sunt regulate prin dispoziţiunile titlului IX al primei cărţi.

    Poliţa nu poate fi subscrisă de căpitan înainte de încărcare.

    ART. 566

    Poliţa de încărcare va fi făcută în 4 originale, destinate căpitanului, proprietarului sau armatorului vasului, încărcătorului şi persoanei căreia lucrurile încărcate trebuiesc predate.

    Pe fiecare original se va arăta persoana căreia este destinată.

    Dacă încărcătorul are unul sau mai multe duplicate ale originalului destinat persoanei căreia sunt a se preda lucrurile încărcate, se vor aplica dispoziţiunile art. 299 şi 300.

    Originalele destinate căpitanului şi proprietarului sau armatorului vasului sunt subscrise de către încărcător, celelalte de către căpitan.

    Subscrierea şi predarea respectiva a originalelor vor avea loc în douăzeci şi patru de ore după terminarea incarcarei.

    Încărcătorul va preda în acelaşi termen căpitanului, facturile lucrurilor încărcate şi chitanţele de plata sau certificatele de cauţiune ale vamei.

    ART. 567

    Capitanul va preda la locul de destinaţie mărfurile celui care-i va prezenta poliţa de încărcare, oricare ar fi numărul ei dacă nu i s-a notificat vreo opoziţiune.

    În caz de opoziţiune, sau dacă se prezintă mai multi purtători ai poliţei de încercare, capitanul, cu autorizaţia justiţiei, va depune mărfurile în locurile ce i se va desemna, el va putea sa obţină autorizaţiunea de a vinde o parte dintr-insele pentru plata navlului.

    ART. 568

    Poliţa de încărcare formată în modul stabilit mai sus, face proba fata cu toate părţile interesate în încărcare, precum şi între ele şi asiguratori.

    ART. 569

    În caz de deosebire între poliţele aceleiaşi încărcări, face proba aceea ce se află la căpitan, dacă este scrisă în întreg de către încărcător sau de către comisionarul sau; aceea ce este prezentată de către încărcător sau de către persoana căreia este adresată expeditiunea face proba, dacă este scrisă în întreg de căpitan.

    ART. 570

    Comisionarul sau destinatarul care a primit lucrurile arătate în poliţa de încărcare sau în contractul de închiriere, este dator, la cerere, a da căpitanului chitanţa de primire; altfel este răspunzător de cheltuielile făcute şi de pagubele ocazionate chiar prin întârziere.

 

    CAP. 3

    DESPRE NAVLU (CHIRIE)

 

    ART. 571

    Navlul se reglementează prin convenţia părţilor şi se probează prin contractul de închiriere sau prin poliţa de încărcare.

    Navlul poate avea de obiect:

    a) Întregul vas sau o parte a lui, pentru una sau mai multe călătorii, sau pentru un timp determinat;

    b) Transportul unor lucruri determinate după număr, greutate sau volum.

    ART. 572

    Capitanul care a făcut declaraţia ca vasul este de o capacitate mai mare sau mai mica decât  cea adevărata, este răspunzător de orice daune către chiriaşul vasului.

    Nu se socoteşte ca eroare în declaraţie, dacă diferenţa nu trece peste a doua-zecea parte, sau dacă declaraţia este conforma actului de naţionalitate.

    ART. 573

    Dacă vasul este închiriat în întregul sau şi dacă chiriaşul nu da toată povara, capitanul nu poate, fără învoirea acestuia, sa încarce alte lucruri. Chiriaşul se foloseşte de navlul lucrurilor ce complectează povara.

    ART. 574

    Chiriaşul care, înainte de plecarea vasului, declară ca nu mai face călătoria fără sa fi încărcat ceva, e dator a plati jumătatea navlului.

    Dacă nu a declarat ca nu mai voieşte sa facă călătoria sau dacă încarcă o cantitate mai mica decât  cea invoita, e dator a plati navlul întreg.

    Dacă încarcă o cantitate mai mare, e dator sa plătească pentru excedent, în raport cu navlul convenit.

    ART. 575

    Dacă contractul de închiriere are de obiect transportul unor lucruri determinate, încărcătorul poate, înainte de plecarea vasului, să-şi retragă lucrurile încărcate, plătind însă jumătatea navlului.

    În asemenea caz, cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de reîncărcare a lucrurilor ce trebuiesc transportate, precum şi cheltuielile pentru întârziere privesc pe încărcător.

    ART. 576

    Capitanul poate da afara din vas la locul încărcării lucrurile ce găseşte ca nu i-au fost declarate, sau sa ceara pentru navlul lor cel mai mare preţ care se plăteşte în acelaşi loc pentru lucrurile de acelaşi fel.

    ART. 577

    Încărcătorul care, în timpul călătoriei, retrage lucrurile încărcate, e dator a plati navlul întreg şi toate cheltuielile cauzate de descărcare.

    Dacă lucrurile sunt retrase prin faptul şi din culpa căpitanului, acesta este responsabil de daune şi cheltuieli.

    ART. 578

    Dacă vasul intirziaza la plecare, în cursul călătoriei sau la locul de descărcare, prin faptul chiriaşului, acesta este răspunzător de cheltuelile întârzierii.

    Dacă vasul închiriat pentru ducere şi întoarcere se înapoiază neincarcat sau încărcat în parte, se datoreşte navlul întreg, afara de despăgubirea ce s-ar cuveni pentru întârziere.

    ART. 579

    Capitanul e dator chiriaşului despăgubire, dacă prin faptul sau vasul a întârziat la plecare, în timpul călătoriei sau la locul descărcării.

    ART. 580

    Dacă, din caz fortuit sau forţa majora, capitanul este silit să-şi repare vasul în cursul călătoriei, chiriaşul este dator sa aştepte sau sa plătească navlul întreg.

    Dacă vasul nu se poate repara, navlul se datoreşte în proportiune cu călătoria făcută.

    Dacă pentru transportul lucrurilor încărcate la locul de destinatiune capitanul închiriază un alt vas, nouă închiriere se socoteşte făcută în contul încărcătorului.

    ART. 581

    Capitanul pierde navlul şi e ţinut la despăgubire către chiriaşi, dacă acesta probează ca vasul nu era în stare a naviga când a plecat.

    Proba este admisă chiar contra actelor de vizita.

    ART. 582

    Când s-ar interzice comerţul cu tara către care călătoreşte vasul, capitanul are dreptul la navlul întreg, cu toate ca vasul ar fi constrâns sa se întoarcă încărcat la locul de plecare; dar dacă vasul e închiriat pentru ducere şi întoarcere, se datoreşte jumătatea navlului întreg sau a celor două navluri socotite la un loc.

    ART. 583

    Dacă vasul e închiriat pentru a merge într-un port spre a lua o povară şi a o duce în alt port, şi interdictiunea de comerţ supravine pe când vasul călătoreşte spre a lua acea povara, capitanul are dreptul la cheltuielile făcute în executarea contractului şi la o indemnitate ce se va hotărî după împrejurări.

    ART. 584

    Dacă vasul în cursul călătoriei este oprit din ordinul unui stat străin, sau constrâns a se adăposti într-un port pentru a-şi repara stricăciunile, chiar cu voinţa suferite pentru scăparea comuna, nu se datoreşte vreun navlu în timpul opririi sau şederii în port, când vasul a fost închiriat cu luna; nici adăugire de navlu, când a fost închiriat cu călătoria.

    ART. 585

    Navlul este datorat pentru lucrurile încărcate pe care capitanul a fost silit a le vinde, a le pune în gaj sau a le întrebuinţa pentru necesităţile urgente ale vasului.

    Cu toate acestea, capitanul este dator a restitui proprietarilor valoarea ce aceste lucruri ar avea la locul descărcării, dacă vasul a ajuns bine în port.

    Când vasul s-a pierdut, capitanul va restitui proprietarilor lucrurile vândute sau întrebuinţate, preţul ce a luat pentru dansele şi pentru cele date în gaj suma luată în împrumut, retinind în acelaşi timp navlul arătat în poliţele de încărcare.

    În ambele cazuri, proprietarii au dreptul sa facă abandonul.

    Dacă din aceasta cauza rezultă vreo pierdere pentru proprietarii lucrurilor întrebuinţate, vândute sau date în gaj, pierderea este împărţită prin contribuţii asupra valorilor acestora tuturor lucrurilor ajunse la destinaţie, sau a celor ce au fost scapate de naufraj, în urma evenimentelor maritime care au necesitat întrebuinţarea, vânzarea sau gajul.

    ART. 586

    Capitanul are dreptul la navlu asupra lucrurilor aruncate în mare pentru scăparea comuna, intrind la contribuţie după regulile arătate în titlul VII, cap. II al acestei cărţi.

    ART. 587

    Nu se datoreşte navlu pentru lucrurile pierdute prin naufragiu, rapite de pirati sau luate de inamici, şi capitanul e dator sa restituie navlul ce i se va fi plătit înainte, dacă nu există convenţiune contrară.

    ART. 588

    Dacă vasul şi lucrurile încărcate sunt răscumpărate sau sunt scapate de naufragiu, capitanul are dreptul la navlu până la locul unde vasul a fost pradat sau a naufragiat; iar dacă duce lucrurile încărcate la locul destinaţiei lor, el are drept la navlul întreg, contribuind cu partea sa la răscumpărare.

    Contributiunea pentru răscumpărare se face după preţul curent al lucrurilor încărcate la locul descărcării, scazindu-se cheltuelile, şi asupra jumătăţii vasului şi navlului.

    Salariile marinarilor sunt scutite de contribuţie.

    ART. 589

    Dacă destinatarul lucrurilor încărcate refuză a le primi, capitanul poate, cu autorizaţia justiţiei, a face sa se vinda cantitatea necesară pentru plata navlului şi a pune în depozit ceea ce rămâne.

    Dacă preţul rezultat din vânzarea lucrurilor nu ajunge pentru plata navlului, capitanul conserva dreptul sau pentru rest contra încărcătorului.

    ART. 590

    Capitanul nu poate reţine lucrurile încărcate în caz de neplata a navlului. Are dreptul însă, în timpul descărcării, sa ceara ca ele sa se depună în o ă treia mina până la plata navlului.

    ART. 591

    În nici un caz încărcătorul nu poate cere scăderea navlului. Încărcătorul nu poate lăsa, drept preţul navlului, lucrurile încărcate scăzute în valoare, sau stricate prin viciul lor propriu, din caz fortuit sau forţa majora. Cu toate acestea, dacă vinul, uleiul sau alte lichide s-au scurs, butiile ce le contineau, rămase goale sau aproape goale, pot fi lăsate pentru navlul ce urma a se plati pentru dinsele.

 

    CAP. 4

    DESPRE CĂLĂTORI

 

    ART. 592

    Contractul de închiriere pentru transport de călători, în lipsa de convenţie specială, se reglementează după următoarele dispoziţiuni:

    ART. 593

    Când călătoria nu mai are loc, înainte de plecarea vasului:

    1. Dacă călătorul nu vine pe vas la timpul oportun, se datoreşte navlul întreg căpitanului;

    2. Dacă călătoria nu se mai face după declaraţia călătorului sau din cauza de moarte, boala, ori alt caz fortuit sau de forţa majora, privind persoana sa, navlul se datorează pe jumătate, scazindu-se cheltuelile de hrana pentru cât trebuia sa ţină călătoria, dacă acestea au fost cuprinse în navlu;

    3. Dacă călătoria se împiedică prin faptul căpitanului, călătorul are dreptul la despăgubire;

    4. Dacă nu mai are loc din caz fortuit sau forţa majora privind vasul, contractul este desfiinţat şi navlul plătit înainte se restituie, dar fără drept de despăgubire, nici pentru o parte nici pentru cealaltă.

    ART. 594

    Când călătoria încetează după plecarea vasului:

    1. Dacă capitanul debarcă în vreun port de buna voie, plăteşte navlul întreg;

    2. Dacă capitanul nu vrea sa continue călătoria sau, prin culpa sa, face pe călător sa debarce în alt port, e dator despăgubire;

    3. Dacă călătoria încetează din caz fortuit sau forţa majora, privind vasul sau persoana călătorului, navlul se datoreşte în proporţie cu calea făcută.

    Nu se plăteşte nici un navlu de către moştenitorii călătorului mort în naufragiu dar nici navlul plătit nu se restituie.

    ART. 595

    În caz de întârziere a plecării vasului, călătorul are dreptul la locuinţa şi chiar hrana pe bord în timpul întârzierii, dacă hrana e cuprinsă în navlu, afara de dreptul la despăgubire când întârzierea nu provine din caz fortuit sau forţa majora.

    Dacă întârzierea trece peste zece zile, călătorul poate rezilia contractul; în acest caz trebuie sa i se restitue navlul întreg.

    Dacă întârzierea este cauzată de timp rau, călătorul nu poate desfiinţa contractul decât pierzind a treia parte din navlu.

    Faptul ca timpul este rau, se recunoaşte şi se declară de către capitanul portului respectiv.

    ART. 596

    Vasul închiriat exclusiv pentru transport de călători, trebuie să-i duca direct, ori în ce număr ar fi, la portul de destinaţie, oprindu-se în staţiunile anunţate înaintea contractului de închiriere sau la cele obişnuite.

    Dacă vasul se abate din cale sau se opreşte din voinţa sau faptul căpitanului, călătorii continua a primi locuinţa şi hrana în socoteala vasului şi au drept la despăgubire, pe lângă facultatea de a rezilia contractul.

    Dacă vasul, afara de călători, are încărcate mărfuri sau alte obiecte, capitanul are facultatea de a se opri, în timpul călătoriei pentru descărcare.

    ART. 597

    Dacă vasul, în timpul călătoriei, întâmpină vreo întârziere în urma unei opriri ordonată de un Stat străin, sau pentru trebuinţe de reparaţiuni:

    1. Călătorul, când nu voieşte sa aştepte ca sa înceteze oprirea sau ca sa se facă şi sa se termine reparaţiile, poate rezilia contractul, plătind navlul în proporţie cu călătoria făcută;

    2) Dacă preferă a aştepta sa continuie călătoria, nu datoreşte nici o adaogire de navlu, dar urmează a se hrani cu cheltuiala sa, în timpul opririi sau a reparatiunilor.

    ART. 598

    Hrana călătorului în timpul călătoriei se presupune ca se cuprinde în navlu; dacă s-a convenit intr-altfel, capitanul este dator, în timpul călătoriei şi la caz de trebuinţă, sa i-o procure pe adevăratul preţ.

    ART. 599

    Dacă vasul este în totul sau în parte închiriat pentru a transporta călători, deşi numărul lor nu e indicat, drepturile chiriaşului şi ale inchirietorului sunt reglementate după dispoziţiunile capitolului III din acest titlu, dacă nu ar fi incompatibile cu obiectul contractului.

    ART. 600

    Se aplică, în privinţa lucrurilor ce călătorul aduce cu sine pe vas, dispoziţiunile contractului de navlu, dar nu se datoreşte, dacă nu s-a stipulat altfel, plata deosebită.

 

    TITLUL V

    DESPRE ÎMPRUMUTUL MARITIM

 

    ART. 601

    Contractul de împrumut maritim, în sensul codului comercial, este un împrumut făcut de către capitanul unui vas în virtutea puterilor ce-i da legea şi prin care el da garanţie vasul, navlul, totalitatea sau o parte din mărfurile încărcate, cu condiţia ca suma împrumutată sa o piardă împrumutătorul, dacă lucrurile date în garanţie ar pieri; iar dacă ele vor ajunge bine în port, împrumutătorul să-şi primească banii împreună şi cu prima convenită între părţi.

    Prima convenită se numeşte folos maritim.

    ART. 602

    Contractul de împrumut maritim trebuie făcut prin act scris, altfel rămâne simplu împrumut şi nu produce de cât  interese legale.

    Înscrisul va cuprinde:

    1. Capitalul împrumutat şi suma cuvenita ca interes sau folos maritim;

    2. Lucrurile asupra cărora împrumutul e asigurat;

    3. Numele vasului;

    4. Numele şi prenumele căpitanului sau patronului;

    5. Persoana care da banii şi aceea care primeşte împrumutul;

    6. Pentru ce călătorie şi pentru cât  timp e făcut împrumutul;

    7. Timpul şi locul plăţii.

    ART. 603

    Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, făcut în tara, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscripţiei unde s-a făcut, adnotandu-se şi pe actul de naţionalitate al vasului.

    Dacă împrumutul este făcut în tara străină, va fi transcris în registrele consulatului român al locului unde este stipulat, adnotandu-se şi pe actul de naţionalitate al vasului.

    Autoritatea maritima şi cea consulară a ţării în străinătate, vor trimite copie după actul de împrumut la oficiul maritim unde este înscris vasul.

    Actul nu va putea fi transcris în registre, dacă nu se va prezenta în acelaşi timp şi actul de naţionalitate al vasului.

    Împrumutul maritim făcut într-o tara străină unde nu este autoritate consulară româna, nici altcineva care să-i ţină locul, se va adnota, prin îngrijirea căpitanului vasului, pe actul de naţionalitate, de către autoritatea locală competenta a da autorizaţiunea, sau de un alt funcţionar public din acea localitate.

    Capitanul care nu dovedeşte îndeplinirea acestei formalităţi, e obligat personal la plata împrumutului maritim.

    Originalul sau o copie autentică a contractului se va expedia împreună cu copia autentică a actului de autorizaţie autorităţii consulare române cea mai apropiată, care le va transcrie în registre şi le va trimite oficiului maritim competent din tara.

    Contractul nu se poate opune celor de al treilea, decât de a data adnotarii pe actul de naţionalitate.

    În cazurile prevăzute de art. 499 şi 519 se aplică şi dispoziţiunile acelor articole.

    ART. 604

    Actul de împrumut maritim, dacă este la ordin, poate fi transmis prin gir.

    Formele şi efectele girului sunt regulate după dispoziţiunile titlului IX al cărţii întâi.

    Garanţia de plata se întinde şi la folosul maritim, dacă nu este convenţie contrară.

    ART. 605

    Împrumutul maritim poate fi constituit:

    1. Asupra întregului vas sau a unei părţi din el;

    2. Asupra uneltelor, instrumentelor şi armamentului;

    3. Asupra navlului;

    4. Asupra poverei sau asupra unei părţi din ea;

    5. Asupra vasului, navlului şi poverei împreună.

    Împrumutul maritim nu se poate face asupra salariilor sau asupra participării la câştig a marinarilor şi a oamenilor de mare; dacă, cu toate acestea, împrumutul are loc, împrumutătorul are drept numai la plata capitalului fără interese.

    ART. 606

    Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cărora a fost constituit, are tărie pentru acea valoare după preţuirea făcută sau convertită, iar restul sumei împrumutate se răspunde cu procente după cursul pieţei.

    Dacă însă a fost frauda din partea împrumutatului, împrumutătorul are dreptul a cere anularea contractului şi restituirea sumei împrumutate cu procentele de mai sus.

    Profitul ce se separă asupra lucrurilor încărcate nu se socoteşte ca exces de valoare, dacă aceasta s-a declarat în mod expres.

    ART. 607

    Împrumutul maritim nu poate fi contractat decât  de proprietarii lucrurilor date în garanţie sau de către împuterniciţii lor speciali, afara de drepturile acordate căpitanului prin art. 517 şi 519.

    ART. 608

    Din ziua în care capitalul împrumutat şi folosul maritim au devenit exigibile, nu se datoresc decât procentele legale la întreaga suma.

    ART. 609

    Dacă călătoria s-a întrerupt înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sa restituie banii cu procente legale din ziua împrumutului. Dacă însă întreruperea călătoriei a avut loc chiar prin faptul sau, el este dator procente după cursul pieţei, când acesta ar fi superior procentelor legale, şi deosebit de aceasta sa plătească despăgubirea cuvenita asiguratorului, dacă împrumutul a fost asigurat.

    ART. 610

    Împrumutătorul nu risca nimic în caz de schimbare a itinerariului, a călătoriei sau a vasului, declarate în contract, afara numai dacă schimbarea a avut loc din caz fortuit sau forţa majora.

    Asemenea nu risca nimic împrumutătorul când împrumutatul se abţine sau face o declaraţiă falsa, care ar putea sa micşoreze teama de pericole sau sa schimbe obiectul.

    Schimbarea căpitanului sau a patronului, chiar prin concediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului, dacă nu este convenţie contraria.

    ART. 611

    Dacă lucrurile asupra cărora s-a constituit împrumutul maritim sunt cu totul pierdute din caz fortuit sau forţa majora, în timpul şi locul pentru care împrumutătorul şi-a luat răspunderea de riscuri, împrumutatul este liberat de plata.

    Dacă pierderea e parţială, plata sumelor împrumutate e redusă la valoarea lucrurilor afectate împrumutului, şi care au fost scapate, afara de plata cheltuielilor pentru scăpare şi a creanţelor privilegiate cărora s-ar cuveni preferinţa.

    Când împrumutul e făcut asupra navlului, plata, în caz de sinistru e redusă la ceea ce se datoreşte de către chiriaşi, scăzându-se mai întâi salariile personale ale echipajului pentru cea din urma călătorie şi contribuţia cheltuielilor pentru scăparea vasului.

    Dacă lucrul asupra căruia s-a constituit împrumutul maritim este şi asigurat, valoarea părţii ce s-a scăpat se împarte între împrumutător, numai pentru capital, şi asigurator numai pentru sumele asigurate, în proporţie cu interesul fiecăruia.

    ART. 612

    Împrumutătorul nu suferă pierderile şi daunele cauzate prin vicii inerente lucrului afectat la asigurarea plăţii, sau pe acelea care sunt cauzate prin faptul debitorului.

    ART. 613

    Timpul riscurilor, dacă nu este determinat prin contract, începe:

    1. În privinţa vasului, accesoriilor lui şi navlului, din momentul în care vasul părăseşte portul, până în ziua când arunca ancora în portul de destinaţie;

    2. În privinţa poverii din momentul în care lucrurile se încarcă în vas sau în bărci pentru a fi transportate pe vas până în ziua când s-a descărcat pe uscat, la locul de destinatiune.

    ART. 614

    Cel ce se împrumută pe mărfuri transportate, nu este liberat de plata prin pierderea vasului şi a poverei dacă nu dovedeşte ca se găseau pe vas lucruri încărcate pe contul sau până la concurenta sumei luată cu împrumut.

    ART. 615

    Împrumutătorii contribuie şi ei la avariile comune spre uşurarea celor împrumutaţi; orice convenţie contrară este nulă.

    Avariile particulare nu sunt în sarcina imprumutatorilor, dacă nu s-a convenit astfel; dar dacă prin faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sa satisfacă pe creditor, suferă şi acesta paguba ce rezultă.

 

    Titlul VI

    DESPRE ASIGURAREA ÎN CONTRA RISCURILOR NAVIGATIUNEI

 

    CAP. 1

    DESPRE CONTRACTUL DE ASIGURARE ŞI DESPRE OBLIGAŢIUNILE ASIGURATORULUI ŞI ASIGURATULUI

 

    ART. 616

    Regulile stabilite în titlul XIII al cărţii I, se aplică şi la asigurările contra riscurilor navigaţiei, întrucât ele nu vor fi incompatibile cu asigurările maritime şi nu vor fi modificate prin dispoziţiile următoare.

    Societăţile de asigurare mutuală, maritima, sunt supuse şi dispoziţiilor titlului VIII din aceeaşi carte.

    ART. 617

    Poliţa de asigurare, afara de regulile stabilite prin art. 445, va cuprinde:

    1. Numele, specia, naţionalitatea şi capacitatea vasului;

    2. Numele şi prenumele căpitanului sau patronului;

    3. Locul unde obiectele asigurate au fost sau trebuie sa fie încărcate;

    4. Portul din care vasul a plecat sau trebuie sa plece;

    5. Porturile în care vasul trebuie sa încarce şi sa descarce şi în care are sa intre.

    Dacă indicaţiile de mai sus nu se pot face sau pentru ca asiguratul nu este în stare sa le procure, sau din cauza naturii speciale a contractului, vor fi suplinite prin altele în stare de a determina obiectul asigurării.

    ART. 618

    Asigurarea poate avea drept obiect:

    1. Vasul, cu aburi sau pânze, gol sau încărcat, armat sau nearmat, singur sau acompaniat;

    2. Maşinile, uneltele, instrumentele, armamentul, dotatiunea şi proviziunile;

    3. Navlul călătorilor şi al lucrurilor încărcate, pe lângă care se poate prevedea şi salariile oamenilor din echipaj;

    4. Lucrurile încărcate;

    5. Sumele date cu împrumut maritim;

    6. Sumele plătite sau datorate pentru avarii comune şi cheltuielile făcute sau datorate pentru avarii particulare, când nu ar fi acoperite prin un împrumut.

    7. Şi în general, orice lucruri care se pot preţul în bani şi sunt supuse la riscurile navigatiunei.

    Asemenea poate fi făcută asupra totalităţii sau a unei părţi din sus-zisele lucruri împreună sau deosebit.

    ART. 619

    Asigurarea e nulă dacă are de obiect:

    Sumele luate cu împrumut maritim.

    Lucrurile care servesc drept garanţie împrumutului maritim nu pot fi asigurate decât pentru partea valorii ce trece peste suma împrumutată.

    ART. 620

    Dacă, fără frauda, s-au făcut mai multe asigurări asupra acelor lucruri de către deosebiţi interesaţi sau de către mai multi reprezentanţi ai aceleias persoane ce au lucrat fără însărcinare specială, toate asigurările sunt valabile până la concurenta valorii lucrurilor.

    Cei interesaţi au acţiune contra oricăruia dintre asiguratori după alegere, afara de recursul asiguratorului care a plătit contra celorlalţi, în proportiune cu interesul fiecăruia.

    ART. 621

    Asigurarea poate fi făcută în timp de pace sau în timp de război, înainte sau în cursul călătoriei vasului.

    Poate fi făcută pentru o călătorie, sau pentru un timp determinat.

    Asigurarea pentru o călătorie poate fi făcută numai pentru ducere sau numai pentru întoarcere, sau pentru ducere şi întoarcere.

    Asigurarea pe un timp determinat se socoteşte făcută pentru orice navigaţiune sau staţiune a vasului în timpul convenit, afara de o convenţie specială.

    ART. 622

    Adaogirea de prima convenită în timp de pace pentru timpul de război ce ar putea supraveni, şi a carei suma nu ar fi determinată prin contract, va fi stabilită de judecata, avându-se în vedere riscurile, împrejurările şi convenţiunile fiecărei poliţe de asigurare.

    ART. 623

    Dacă contractul de asigurare nu determină timpul riscurilor, se vor observa regulile următoare:

    În asigurările pentru un timp determinat, riscurile încep de la data poliţei şi iau sfârşit în timpul convenit.

    În asigurările pentru o călătorie, riscurile încep şi se sfarsesc la timpul arătat în art. 613. Dacă însă asigurarea e făcută după începerea călătoriei, riscurile se socotesc de la data poliţei.

    Dacă descărcarea lucrurilor asigurate este întârziată prin culpa destinatarului, riscurile încetează pentru asigurator după o lună de la ajungerea vasului la locul de destinaţie.

    ART. 624

    Lucrurile încărcate pot fi asigurate:

    Sau pentru preţul cu care s-au cumpărat, adaogindu-se cheltuelile de încărcare şi navlul;

    Sau pentru preţul curent la locul de destinaţie, după ajungerea lor, fără avarii.

    Preţuirea făcută prin contract lucrurilor încărcate fără o altă explicaţie, se poate referi la amândouă aceste cazuri, şi nu vor fi aplicabile dispoziţiunile art. 453, dacă ea nu trece peste cel mai mare din preţurile menţionate.

    O asemenea preţuire se socoteşte în totdeauna ca s-a făcut după declaraţia asiguratului, dacă nu a fost precedată de o estimatie primită de asigurator, şi pentru acest cuvânt ea este supusă regulei stabilită în secundul aliniat al art. 460.

    ART. 625

    Dacă se stipulează prin contract ca preţul lucrurilor asigurate sa fie plătit în moneda străină, lucrurile vor fi pretuite în moneda ţării după cursul ce va avea în timpul subscrierei poliţei, afara de convenţie contrarie.

    ART. 626

    Când chiar prin faptul asiguratului, călătoria, înainte de începerea riscurilor, nu are loc, asigurarea n-are nici un efect şi asiguratorul primeşte, în acest caz, ca indemnitate jumătate de prima stipulată şi nu mai mult de o jumătate la suta din suma asigurată.

    ART. 627

    Sunt în riscul asiguratorului pierderile şi pagubele ce se întâmplă lucrurilor asigurate, din furtuna, naufragiu, asvarlire pe terenuri sau pe stanci, lovire intimplatoare a vaselor, schimbări silite de cale, de călătorie sau de vas, din cauza de aruncare în mare, exploziune, foc, prindere, piraterie şi, în general, din cauza oricărui alt accident de mare.

    Asiguratorul nu este responsabil de perderile şi pagubele provenind numai din vicii inerente al lucrului asigurat.

    ART. 628

    Riscurile de război nu sunt în sarcina asiguratorului, dacă nu este convenţie expresă. Dacă asiguratorul şi-a luat asupră-şi riscurile de război, fără a le determina precis, el răspunde de perderile şi pagubele intimplate lucrurilor asigurale din cauza ostilitatilor, represaliilor, opririlor, prinderilor sau vexatiunilor de orice natura din partea vreunui Stat amic sau inamic, de drept sau de fapt, recunoscut sau nerecunoscut, şi în general pentru toate faptele şi accidentele de război.

    ART. 629

    Orice schimbare de cale, de călătorie sau de vas, provenind din faptul asiguratului, nu sunt în sarcina asiguratorului, acesta are drept la prima dacă au început riscurile.

    Schimbarea căpitanului sau patronului chiar prin concediul dat de către proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele asigurării, afara însă de dispoziţiunile articolului următor.

    ART. 630

    Asiguratorul nu este responsabil de culpa sau prevaricatiunile căpitanului sau oamenilor echipajului, dacă nu s-a convenit intr-altfel.

    O asemenea convenţie însă este nulă, dacă se raporta la un căpitan anume arătat prin contract, când asiguratul îl concediază şi-l inlocueste printr-altul fără consimţământul asiguratorului.

    ART. 631

    Asiguratul nu participă la cheltuielile de navigaţiune, de calauzie, de ernatic, de carantina, nici la taxele de orice fel, şi nici la drepturile impuse asupra vasului sau poverei.

    ART. 632

    Dacă contractul are de obiect asigurarea mărfurilor pentru ducere şi întoarcere, şi ajungând vasul la prima destinaţie se întoarce gol ori neincarcat deplin, asiguratorul are dreptul la două treimi din prima de asigurare convenită, dacă nu există convenţia contrară.

    ART. 633

    Dacă asigurarea s-a făcut separat pentru lucruri ce trebuie încărcate pe mai multe vase cu aratare de câtă anume suma s-a asigurat în fiecare, şi povara întreaga este pusa pe un singur vas sau pe un număr de vase mai mic decât  cel arătat în contract, asiguratorul nu răspunde mai mult decât  suma asigurată din vasul care a primit povara, deşi s-ar pierde toate celelalte vase arătate; cu toate acestea, asiguratorul are dreptul la indemnitatea stabilită prin art. 626 pentru sumele în privinţa cărora asigurarea rămâne fără efect.

    ART. 634

    Dacă capitanul are facultatea de a intra în mai multe porturi spre a completa sau schimbă povara, asiguratorul răspunde de riscurile la care sunt supuse lucrurile asigurate, numai cât  timp ele sunt pe vas, afara dacă nu s-a stipulat intr-alt fel.

    ART. 635

    Asiguratorul nu mai răspunde de riscuri şi are dreptul la prima, dacă asiguratul expediază vasul într-un loc mai departat decât  cel arătat în contract, deşi aflat pe aceeaşi cale.

    Asigurarea îşi produce efectele, dacă călătoria se scurteaza, oprindu-se vasul într-un loc mai apropiat, în care putea sa staţioneze.

    ART. 636

    Obligaţiunea asiguratorului este marginita la suma asigurată.

    Dacă în timpul cât  ţine asigurarea, lucrurile asigurate suferă mai multe sinistre succesiv, asiguratul trebuie în totdeauna sa tie socoteala, chiar în caz de abandon, de sumele ce i s-a plătit sau i se datoreşte pentru sinistrele precedente.

    ART. 637

    Clauza "fără de avarie" liberează pe asigurator de orice avarie comuna sau particulară, exceptându-se cazurile de abandon. În aceste cazuri, asiguratul poate alege între abandon şi exerciţiul acţiunii pentru avarie.

    ART. 638

    Pentru verificarea pagubelor de care este răspunzător asiguratorul, asiguratul este dator a-i notifică toate incunostiintarile ce a primit. Notificarea trebuie făcută în trei zile de la primirea încunoştiinţării, sub pedeapsa de despăgubire.

    Aceeaşi obligaţie are asiguratul pentru povara, când vasul a fost declarat ca nefiind în stare a naviga, cu toate ca povara nu va fi suferit alta stricaciune din cauza sinistrului intimplat.

    ART. 639

    Asiguratul este dator sa notifice asiguratorului, în trei zile de la primire, actele doveditoare ca lucrurile asigurate au fost expuse riscurilor şi ca s-au pierdut.

    Asiguratorul poate face proba contrarie celor ce rezultă din actele prezentate de asigurat.

    Admiterea probei contrarie nu suspendă însă condamnarea asiguratorului la plata sumei asigurate, dacă asiguratul da cauţiune.

    Dacă în timp de patru ani nu a fost făcută cererea în judecata, cauţiunea este liberată.

    ART. 640

    În caz de pierdere de mărfuri încărcate pe vas în contul căpitanului, acesta e dator sa justifice proprietatea lor cu probe admise de legea comercială, şi povara cu o poliţă de încărcare, subscrisă de doi dintre fruntasii echipajului.

    Orice om al echipajului sau călătorul care aduce din străinătate mărfuri asigurate în tara, trebuie sa consemneze poliţa de încărcare la consulul român din locul unde se face încărcarea, sau, în lipsa, la autoritatea locală.

    ART. 641

    În orice caz de sinistru, capitanul şi asiguratul sau insarcinatul sau sunt datori sa dea ajutor pentru scăparea şi conservarea lucrurilor asigurate, fără prejudiciu drepturilor lor fata cu asiguratorul. Cheltuelile făcute trebuiesc plătite până la concurenta valorii lucrurilor scapate.

    Asiguratorii şi agenţii sau insarcinatii lor pot, în înţelegere cu capitanul, cu asiguraţii şi cu insarcinatii lor, sau cu fiecare din ei, sa ia măsuri pentru scăparea lucrurilor asigurate şi pentru conservarea lor, fără prejudiciul vreunui drept.

    ART. 642

    Asiguratul, notificând asiguratorului incunostiintarile primite, îşi poate rezerva dreptul de a cere prin act separat plata ce i se datorează prin asigurare.

    ART. 643

    Asiguratorul este dator sa plătească sumele datorate:

    În caz de simpla avarie, în termen de treizeci zile de când i s-a notificat lichidarea relativă;

    În caz de abandon, în termen de două luni de la abandon.

    Asiguratul este dator însă sa probeze, în aceste termene, sinistrul ce da loc acţiunii de avarie sau dreptului de abandon.

    Dacă este opunere, fiecare dintre oponenţi şi asiguratul chiar pot cere ca suma sa se consemneze la Casa de depuneri şi consemnaţiuni.

 

    CAP. 2

    DESPRE ABANDON

 

    ART. 644

    Abandonul lucrurilor asigurate poate fi făcut în cazurile:

    1. De naufragiu;

    2. De prada;

    3. De oprire prin ordinul unui Stat străin;

    4. De oprire prin ordinul guvernului, după începerea călătoriei;

    5. De imposibilitate de a continua navigatiunea, dacă vasul nu poate fi reparat, sau dacă cheltuielile necesare pentru a-l repară şi pune în stare sa reia călătoria se suie la trei pătrimi cel puţin din valoarea sa asigurată;

    6. De pierderea sau deteriorarea lucrurilor asigurate, când pierderea sau deteriorarea se urca la cel puţin trei pătrimi din valoarea lucrurilor.

    În orice caz, asiguratul nu poate cere decât despăgubire pentru avariile suferite.

    ART. 645

    Asiguratul poate face abandonul chiar fără sa fie ţinut a proba pierderea vasului, dacă în călătoriile cu lung curs a trecut un an, şi în celelalte călătorii au trecut şase luni, din ziua plecării vasului sau din ziua la care se referă ultimele ştiri primite.

    În caz de asigurare pe timp mărginit şi după trecerea termenilor de mai sus, pierderea vasului se presupune ca a avut loc în timpul asigurării.

    Dacă sunt mai multe asigurări succesive, pierderea se presupune ca a avut loc a doua zi după primirea ultimelor ştiinţe.

    ART. 646

    Dacă vasul s-a declarat a nu fi în stare de navigaţiune, abandonul lucrurilor încărcate intr-insul se poate face, dacă în termenul de trei luni de la declaraţia imposibilităţii de navigaţie nu s-ar fi putut găsi un alt vas pentru a reîncărca lucrurile şi a le transporta la locul destinaţiei lor.

    ART. 647

    În cazul prevăzut de articolul precedent şi de art. 524, dacă lucrurile sunt încărcate pe alt vas, asiguratorul este obligat sa plătească stricăciunile ce ele au suferit, cheltuielile de descărcare şi de reîncărcare, de depozit şi de paza în magazii, excedentul navlului şi toate celelalte cheltuieli făcute pentru scăparea lucrurilor până la concurenta sumei asigurate, şi dacă aceasta nu s-a cheltuit întreaga, asiguratorul continua a răspunde de riscuri pentru cât mai rămâne.

    ART. 648

    În caz de oprire din partea vreunui Stat străin sau de prada, abandonul lucrurilor oprite sau pradate nu poate fi făcut decât după trei luni de la notificarea sinistrului, dacă aceasta s-a intimplat în apele sau marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roşie, şi după şase luni de la notificatie dacă a avut loc în alte mari.

    Pentru lucrurile supuse stricăciunii, termenele de mai sus se reduc la jumătate.

    ART. 649

    Abandonul trebuie făcut asigurătorilor în termenul:

    De trei luni din ziua în care s-a primit stirea despre sinistru dacă acesta a avut loc în apele sau în marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roşie;

    De şase luni, dacă sinistrul a avut loc în alte mari ale Africei, în marile occidentale şi meridionale ale Asiei şi în marile orientale ale Americii;

    În termen de un an, dacă sinistrul s-a intimplat în celelalte mari.

    În caz de oprire din partea vreunui Stat străin, sau în caz de prada, aceste termene curg de la împlinirea termenelor arătate în articolul precedent.

    Odată ce aceste termene au trecut, asiguratul nu mai poate face abandonul ramanandu-i numai acţiunea pentru avarii.

    ART. 650

    Asiguratul, notificând ştirile ce a primit, poate face abandonul, somind pe asigurator să-i plătească suma asigurată în termenul stabilit prin contract sau prin lege, ori poate a-şi rezerva dreptul de a-l face în termenele legale.

    Odată cu facerea abandonului, asiguratul este dator a declara asigurările efectuate sau ordonate şi împrumuturile maritime făcute. În lipsa, termenul pentru plata nu începe decât  din ziua în care aceasta declaraţie a fost notificată; termenul însă pentru urmărirea dreptului de abandon nu se poate prelungi.

    În caz de declaraţie falsa, asiguratul pierde toate drepturile rezultând din contractul de asigurare.

    ART. 651

    Abandonul lucrurilor asigurate nu se poate face nici pentru parte din lucruri, nici sub conditiune. El cuprinde numai lucrurile ce fac obiectul asigurării şi al riscurilor.

    ART. 652

    Odată ce abandonul s-a notificat şi primit sau declarat valabil, lucrurile asigurate devin ale asiguratorului din ziua în care a fost făcut. Asiguratul e dator a-i da toate actele privitoare la lucrurile asigurate.

    Asiguratorul nu poate, sub cuvânt de întoarcere a vasului, sa se sustragă de la plata sumei asigurate.

    ART, 653

    În caz de predare, dacă asiguratul nu a putut înştiinţa despre aceasta pe asigurator, poate răscumpăra lucrurile predate fără a mai aştepta ordinul sau.

    Asiguratul însă e dator a notifica asiguratorului învoirea ce va fi făcut pentru răscumpărare, îndată ce-i va fi cu putinţa.

    Asiguratorul are alegerea sau de a primi asupră-şi răscumpărarea sau de a renunţa la dansa; el e dator însă a notifica asiguratului alegerea ce va fi făcut în termen de douăzeci şi patru de ore de la comunicarea învoirii de răscumpărare.

    Dacă declară ca primeşte pe contul sau răscumpărarea, asiguratorul e dator sa contribuie, fără întârziere, la plata ei, conform convenţiei şi în proporţie cu partea asigurată de dânsul, neincetand de a fi răspunzător pentru riscurile călătoriei în conformitate cu contractul de asigurare.

    Dacă declară ca renunţă la răscumpărare, asiguratorul va plati suma asigurată fără a putea pretinde ceva din lucrurile asigurate.

    Când asiguratorul nu a notificat alegerea sa în termenul de mai sus, se presupune ca el a renunţat la beneficiul rascumpararei.

 

    Titlul VII

    DESPRE AVARII ŞI DESPRE CONTRIBUŢII

 

    CAP. 1

    DESPRE AVARII

 

    ART. 654

    Se socotesc avarii toate cheltuielile extraordinare făcute pentru vas şi pentru povara, pentru amândouă împreună sau pentru fiecare în parte, şi toate pagubele ce se întâmplă vasului şi lucrurilor încărcate, după încărcare şi plecare până la întoarcere şi descărcare.

    Avariile sunt de două feluri: avarii mari sau comune, şi avarii simple sau particulare.

    Nu sunt avarii, ci numai cheltuieli în sarcina vasului: cheltuielile ce de ordinar se fac pentru intrarea în golfuri, râuri sau canaluri, sau pentru a ieşi dintr-insele, şi cheltuielile pentru drepturi sau taxe de navigaţie.

    În lipsa de convenţie specială între părţi, avariile sunt reglementate după următoarele dispoziţii.

    ART. 655

    Sunt avarii comune sau mari, cheltuielile extraordinare făcute şi pagubele suferite de buna voie pentru binele şi pentru scăparea comuna a vasului şi a poverei.

    Astfel sunt:

    1. Lucrurile date prin învoială şi sub titlul de răscumpărare a vasului şi a poverei;

    2. Lucrurile aruncate în mare, pentru scăparea comuna;

    3. Catarturile, pânzele, otgoanele şi alte unelte tăiate sau sfarimate, pentru scăparea comuna;

    4. Ancorele, lanţurile şi alte obiecte părăsite sau aruncate în mare, pentru scăparea comuna;

    5. Pagubele ce prin aruncare în mare s-a cauzat lucrurilor rămase pe vas;

    6. Pagubele cauzate vasului prin operaţiunea aruncarii în mare, de bunăvoie sau de necesitate, precum şi pagubele aduse vasului pentru înlesnirea scaparii lucrurilor încărcate sau pentru a înlesni scurgerea şi secarea apelor, şi pagubele ce s-ar cauza, din aceasta, lucrurilor încărcate;

    7. Daunele cauzate vasului şi poverii cu ocazia stingerii incendiului de pe bord;

    8. Cheltuielile făcute cu căutarea şi hrana persoanelor rănite în apărarea vasului şi cheltuielile funerarii, în caz de moarte a acelor persoane;

    9. Salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul opririi sau impedicarii, când vasul este oprit în călătorie prin faptul unui Stat străin sau este constrâns a sta într-un port din cauza unui rebel ce ar supraveni sau din o altă asemenea cauza ce împiedică călătoria la portul de destinaţie, până când vasul şi povara sunt libere de obligaţiile ce le privesc;

    10. Cheltuielile de intrare sau ieşire şi taxele de navigaţie plătite într-un port unde vasul a fost silit a se opri din cauza furtunei, goanei, inamicului sau piratilor, ori a intrării de apa, provenită din caz fortuit sau forţa majora;

    11. Salariile şi hrana persoanelor echipajului într-un port de oprire silită în timpul reparatiunilor necesare pentru continuarea călătoriei, când reparaţiile constituie avaria comuna;

    12. Cheltuielile de descărcare şi reîncărcare a obiectelor puse pe uscat pentru înlesnirea sau facerea sus ziselor reparaţii ale vasului într-un port de oprire silită; cheltuielile pentru paza şi chirie a magazinelor unde acele obiecte au stat în depozit;

    13. Cheltuielile făcute pentru a se obţine liberarea sau restituirea vasului oprit, când oprirea nu provine dintr-o cauza ce ar privi exclusiv pe vas, persoana căpitanului sau aceea a armatorului, precum şi salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul necesar pentru obţinerea unei asemenea liberari sau restituiri, dacă ea a fost obţinută;

    14. Cheltuielile de descărcare pentru uşurarea vasului, când a trebuit sa se facă în timp furtuna sau din alta cauza privitoare la scăparea comuna a vasului sau a poverei şi daunele ce vasul sau povara au suferit cu ocazia descărcării şi reîncărcării;

    15. Pagubele pe care vasul sau povara le-au încercat în cufundarea la mal de buna voie pentru scăparea vasului de furtuna, de prada sau de alt pericol iminent;

    16. Cheltuielile făcute pentru scoaterea deasupra apei vasului cufundat în cazul mai sus, şi recompensele datorite pentru lucrările şi serviciile aduse în asemenea ocaziuni;

    17. Pierderea şi stricăciunile suferite de lucrurile puse în luntre sau bărci pentru uşurarea vasului în cazurile arătate la numărul 14, cuprinzindu-se partea de contribuţie ce s-ar datora chiar luntrelor sau bărcilor; de asemenea şi pagubele suferite de obiectele rămase pe vas, întrucât asemenea pagube pot fi considerate ca avarii comune;

    18. Primele şi interesele împrumuturilor maritime contractate pentru a face fata cheltuielilor considerate între avariile comune, şi primele de asigurare ale aceloraşi cheltuieli, precum şi pierderea ce trebuie sa se plătească proprietarului mărfurilor vândute, în timpul călătoriei într-un port de oprire silită, pentru acoperirea aceloraşi cheltuieli;

    19. Cheltuielile regularei avariilor comune.

    Nu sunt considerate ca avarii comune, cu toate ca sunt făcute de bunăvoie, pentru binele şi scăparea comuna: pagubele încărcate de vas sau cheltuielile făcute pentru dânsul, când provin din viciu, sau vechime a vasului, sau din culpa ori neglijenţa căpitanului sau a echipajului.

    Obiectele de armament ale vasului aruncate în mare, ancorele, lanţurile sau alte obiecte părăsite chiar de bunăvoie, pentru binele şi scăparea comuna, nu pot fi trecute între avarii, dacă nu sunt descrise în inventariul bordului ţinut conform dispoziţiunilor art. 510.

    Aruncarea în mare a proviziunilor vasului nu poate fi, nici într-un caz, considerată ca avarie comuna.

    ART. 656

    Se consideră ca avarii comune:

    1. Preţul sau indemnitatea pentru răscumpărarea oamenilor echipajului trimişi pe uscat în serviciul vasului şi făcuţi prizonieri sau ţinuţi ca ostatici;

    2. Cheltuielile unei carantine neprevăzute la facerea contractului de închiriere, dacă ea priveşte şi vasul şi povara, precum şi cheltuielile cu salariul şi hrana persoanelor echipajului în timpul carantinei.

    ART. 657

    Dacă este necesitate de a se arunca în mare lucruri, trebuie a se începe cu cele mai puţin necesare, mai grele şi de mai puţin preţ, pe cât va fi cu putinţa, şi apoi lucrurile după întâia podeala a vasului şi succesiv celelalte.

    ART. 658

    Sunt avarii particulare toate pagubele încercate şi toate cheltuielile făcute numai pentru vas, sau numai pentru povara.

    Astfel sunt:

    1. Orice pierdere sau paguba suferită de lucrurile încărcate, prin furtuna, incendiu, prada, naufragiu, cufundare, sau prin orice alt caz fortuit sau de forţa majora;

    2. Pierderea catartelor, pânzelor, franghiilor, ancorelor, sau orice alta paguba suferită de vas din cauzele menţionate mai sus;

    3. Orice paguba suferită din viciul însuşi al vasului sau al mărfurilor;

    4. Cheltuielile pentru orice oprire cauzată din viciul vasului, din intrare de apa provenind din vechimea lui, din lipsa de provizii pe bord, sau din orice alta cauza imputabilă proprietarului, ermatorului sau căpitanului;

    5. Salariul şi hrana marinarilor în timpul carantinei ordinare, sau în timpul reparaţiilor provenite din viciul sau vechimea vasului, sau din o altă cauza imputabilă proprietarului, armatorului sau căpitanului, sau în timpul opririi ori şederii într-un port ce ar privi numai vasul sau numai povara, şi cheltuielile pentru a obţine în acest caz liberarea unuia sau alteia;

    6. Cheltuielile pentru conservarea mărfurilor încărcate sau pentru repararea butoaielor, lăzilor sau sacilor în care sunt puse, când aces